Capră în altă poveste

Următoarea întâmplare are farmec, tragism, savoare. I-am găsit chiar și un tâlc.
Pe scurt, fiindcă subiectul nu este al meu și nu vreau să-l folosesc decât ca pretext pentru a vă lua cu mine pe o potecă a incredibilului, spun că doi săteni din Bărăgan aveau o dispută între ei, dar și fiecare ceva numai al lui. Unul o capră, celălalt o căruță. Într-o zi de marți, cred că era marți fiindcă marțea se înghesuie toate ceasurile rele în cârca lui Cronos, cei doi s-au întâlnit la o barieră de cale ferată, căruțașul așteptând în rând cu alți conducători de vehicule de diverse categorii ridicarea interdicției, capragiul ținându-și averea vie sub control, prin intermediul unei frânghii, la păscut. Au început să discute în contradictoriu cei doi, apoi s-au încins în vorbe grele, iar ca să nu-și piardă probabil din ochi odrasla patrupedă, pe care nu o prea interesa disputa umană, stăpânul caprei a legat-o de barieră. În toiul dialogului aprins, deodată, din senin, fără să se ivească măcar vreun tren, bariera a trecut așa, de capul ei, câteodată până și barierele par a avea cap, a trecut deci absolut imprevizibil tija interdicției de la orizontală la verticală, târând spre cer, definitiv, nevinovatul animal.
Mi se pare deseori că țara noastră, din o mie și unu de motive, este chiar o capră aflată la cheremul stăpânului. Un om fără inimă, care o poartă pe miriști după capricii, doar e vorba nici mai mult nici mai puțin decât de o amărâtă de capră, o iluzionează că este lăsată să pască unde vrea ea, dar în fond o ține ancorată zdravăn de bariera unui timp nevolnic.
De aproape trei decenii stăm legați strașnic la bariera unei iluzii. Adesea trenul speranțelor noastre îmi pare atât de departe, că poate n-o să mai vină niciodată. Însă există riscul ca bariera să zvâcnească la fel ca în poveste, fără avertisment și fără motiv, ca un ghinion, că doar părem a fi o capră tare ghinionistă, și să ne izbim cu capul de cerul unei realități dureroase. Sau poate chiar să ajungem în văzduhul nesigur, unde ne vom zbate inutil să respirăm aerul vieții, dacă nu cumva o să fim ștrangulați cu funia părelnicelor certitudini.
Dragi oameni buni, vremelnici stăpâni ai caprei la care mă refer, faceți ceva și eliberați-o din periculoasa și nedemna priponire! Fie și pentru simplul motiv că, în zvârcolirile supraviețuirii, s-ar putea să vă lovească mortal, căci nu toate caprele mor spânzurate ca proastele.

Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Valentin Uban Reply

    Bine spus si frumos scris. Mult adevar ne spune autorul.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.