Itinerarii în actualitatea trecutului nu prea îndepărtat 

– Nu numai ungurii din Ungaria, dar şi maghiarii, secuii şi ceangăii din România se întreabă într-o doară, silabisind apăsat pe vorbele lor arţăgoase: de ce şi pentru ce pe panourile-indicatoare de la intrările şi ieşirile din Sibiu stă scris doar Sibiu şi Hermannstadt, nu şi Nagy Sebebn sau Kisszeben. Românii băştinaşi, adică cei care au denumit această aşezare ardelenească şi transilvană cu frumosul şi latinescul nume de Cibinensis, le răspund cam aşa: Pentru că saşii sunt cei dintâi care au pecetluit, în documente istorice scrise şi parafate, întemeierea oraşului cu 827 de ani în urmă. Ba mai mult, au mai fost şi într-atâta de încântaţi de românescul Sibiu, încât unui mic orăşel din slovacia i-au spus Sabinov!
– Doar o nevinovată constatare românească: Cu toate că cu puţini ani în urmă Republica Federativă Jugoslavă a fost pustiită de războaiele de secesiuni teritoriale, etnice şi religioase, iar Serbia ortodoxă şi de bombardamentele nemiloase ale americanilor din SUA, atât „ţara mamă”, cât şi toate celelalte foste state componente (Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Slovenia, Macedonia şi Muntenegru, precum şi provinciile autonome Voivodina şi Kosovo) sunt străbătute de lungi şi moderne autostrăzi şi şosele, în vreme ce birocraţii-guvernanţi şi drumarii-români mincinoşi îşi au birourile pline de costisitoare proiecte desenate pe hârtie. Ca urmare, ei continuă să respecte cu sfinţenie gândul ascuns al celor care doar continuă să mimeze că conduc şi gospodăresc această ţară, începând cu foştii lideri ai FSN-ului şi partidelor politice, şi terminând cu preşedinţii din ultimii 28 de ani. Patru la număr: românul-muntean Ion Iliescu, românul-bucureştean Emil Constantinescu, huţulul-basarabean de peste Prut, Traian Băsescu-Braunovici şi sasul-ardelean Klaus Werner Iohannis. (Vecinul meu de stradă sibiană). Iar acel răutăcios şi păgubos gând rostit de evreul-prim-ministru, Petre Roman, ar suna cam aşa: „Am zis că distrugem tot, am distrus! Am zis că facem reforme, am zis”. Ca urmare, toţi cei patru n-au făcut altceva decât să contribuie la jefuirea ţării şi la îndatorarea ei străinilor!”. Şi o altă tristă constatare, care ar trebui să ne pună mai mult decât pe gânduri-gânditoare: Românii plecaţi în lu, mea largă nu lucrau la ei acasă precum o fac cu pasiune şi entuziasm în străinătate, în vreme ce statisticile adevărate ne spun că după Siria-Arabică, România Europeană este nu numai pe locul doi în lume, ca număr de migranţi, dar şi pe acelaşi loc, după Japonia-Asiatică, ca nevoie acută de forţă de muncă umană calificată şi înalt-specializată.
– Câteva vorbe mai mult decât înţelepte: Ce tristeţe românească să vezi părinţi fără copii şi copii fără părinţi; Nu există om mai orb decât cel care nu vrea să vadă; iar fizicianul-atomist Albert Einstein (1879-1955) ne-a lăsat a desluşi înţelesurile de înţeles ale spuselor sale: „Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”; „Nu mă gândesc la viitor, va veni el oricum”; „Dacă cineva n-a greşit niciodată, înseamnă că n-a încercat să facă nimic nou”
– Când în 24 februarie era ziua naşterii mele, un prieten gorjan mi-a redenumit fiecare dintre lucrările marelui sculptor Constantin Brâncuşi, expuse în Parcul Municipal al Târgu-Jiului. Astfel că „Masa tăcerii”, pentru el înfăţişează Biblica „Cină cea de Taină”; „Aleea Scaunelor” ar fi „Aleea Clepsidrelor”; „Poarta Sărutului” o „Poartă a trecerii omului într-o altă Dimensiune”; „Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” o nesfârşită şi neuitată „Cale a Eroilor Neamului”, iar „Coloana Infinitului” o imaginară „Coloană Evanghelică a Centrului Fierbinte al Pământului”; *O foarte veche şi incredibilă întâmplare, petrecută în preajma încheierii Celui De-al 2-lea Război Mondial. Aflând că intelectualitatea românească din Bucovina de Nord urmează să fie deportată, de către administraţia pro rusă, în îndepărtatele ţinuturi Siberiene, un tânăr şi descurcăreţ învăţător se „autoexilează” într-un cătun îndepărtat al Republicii Sovietice Tadjikistana, la graniţa cu Pakistanul. Combinând limba rusă cu expresii cât mai latinizate cu putinţă, luate din româna lui maternă şi paternă, îi convinge pe părinţii copiilor şcolari ai acelui cătun că este profesor de limba franceză. Numai că habar n-avea de acea limbă. Astfel că, în prezent, localnicii, trecuţi de 50 de ani, o „rup” binişor nu în presupusa limbă franceză, ci în româna cu accent moldovenesc a „deghizatului” profesor. Şi cu toate că a devenit cunoscută această întâmplare, localnicii îi poartă regretatului învăţător o deosebită stimă!

Sibiu,  5 noiembrie 2018

Ioan Vulcan-AGNITEANUL / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.