Patru tenismene de top din România vor juca la turneul de la Limoges

În această săptămână se desfășoară turneul WTA” Engie Open de Limoges” la care vor participa Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru. Competiția strânge la start pe tabloul principal 32 de jucătoare, iar premiile totale vor fi de 125.000 de dolari.

Prima care va intra pe terenul de joc va fi Ana Bogdan (nr. 71 WTA, favorită nr. 4), care o va înfrunta azi pe Greta Arn (Ungaria, nr. 504 WTA), venită din calificări. Maine, tot în primul tur vor evolua și celelalte sportive din România.

Astfel, Mihaela Buzărnescu (nr. 24 WTA, favorită nr. 1) va da piept cu Mandy Minella (Luxemburg, nr. 111 WTA), Monica Niculescu (nr. 78 WTA, favorită nr. 5) cu Viktoriya Tomova (Bulgaria, nr. 154 WTA), iar Alexandra Dulgheru (nr. 148 WTA) cu Renata Votacova (Cehia, nr. 693 WTA), intrată pe tablou din calificări.

La ediția de anul trecut a turneului de la Limoges a triumfat Monica Niculescu, care a învins-o atunci pe Pauline Parmentier din Franța, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, astfel că românca va avea de apărat 160 de puncte în clasamentul WTA.

În competiția de dublu, găzduită de orașul din Hexagon, vor evolua 16 jucătoare, printre care și două românce. Perechea formată din Mihaela Buzărnescu (nr. 24 WTA la dublu) și Monica Niculescu (nr. 48 WTA la dublu) va fi favorită nr. 1 și va juca împotriva cuplului Petra Krejsova/Jesika Masleckova, ambele din Cehia.

Buzărnescu vine de la Zhuhai (China), unde a evoluat în turneul WTA Elite Trophy de dublu, unde alături de Alicja Rosolska (Polonia), a obținut o victorie cu 6-2, 6-2 în fața chinezoaicelor Tang Qianhui și Xun Fangying și a piedut cu 3-6, 2-6, întâlnirea cu Shuko Aoyama (Japonia)/Lidziya Marozava (Belarus).

George Titus Albulescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.