◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

„Bocșa – istorie și cultură”: 65 de ani de bibliotecă publică și o nouă carte dedicată Bocșei

În acest important an 2018, anul centenarului Marii Uniri, anul omagial al unității de credință și neam, anul făuritorilor Marii Uniri de la 1918, biblioteca publică bocșană și-a marcat existența sărbătorindu-și cei 65 de ani de lectură publică.

Și nici nu se putea o altfel de sărbătorire decât prin realizarea și editarea unei cărți, a unei cărți dedicată Bocșei, o carte care să aducă în atenție tocmai sărbătoarea Marii Uniri.

„Reprezentanți bocșeni la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918” se numește volumul realizat de Gabriela Șerban și Valentin Costea, prefațat de Gheorghe Jurma și apărut la editura TIM din Reșița, purtând nr. 44 în seria „Bocșa – istorie și cultură”, carte despre care editorul Gheorghe Jurma preciza:

„În cazul cărții de față, doi autori bocșeni oferă, prin mijlocirea tiparului, un tablou al reprezentării orașului Bocșa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. E o contribuție utilă, menită să detalieze unele aspecte din această zonă mult mai puțin remarcată, față de Caransebeș sau Oravița, de exemplu. Autorii se bazează pe lucrări publicate până acum, dar și pe surse inedite, reușind să evoce portrete și evenimente din perioada premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie, dar și cea a ocupației sârbești, până la sosirea în Banat a armatei române și preluarea Imperiului de către administrația românească.”

Evenimentul s-a desfășurat joi, 1 noiembrie 2018, în sala de ședințe a Consiliului Local Bocșa, reușind să adune scriitori, istorici, prelați, oameni de cultură și prieteni ai bibliotecii din tot Banatul Montan.

Despre carte și bibliotecă, despre autori și sărbătoarea Centenarului Marii Uniri au curs cuvinte alese venite din partea unor invitați de seamă: din partea Episcopiei Caransebeșului, aducând și un cuvânt de felicitare și binecuvântare din partea Prea Sfințitului Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, a fost prezent pr. insp. Petrică Timiș-Popovici; de asemenea, P. On. Părinte protopop Gheorghe Șuveți și pr. insp. Mihai Ciucur, iar din partea Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, scriitorul și publicistul Erwin Josef Țigla. Autoritatea locală a fost reprezentată de viceprimarul orașului Bocșa, Olimpiu Brie, iar cea județeană de consilier Anca Pascu, managerul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bocșa.

Apropiați bibliotecii precum dr. Dana Bălănescu (Reșița), fam. dr. Ion Vela (Reșița), dr. Mihai Vișan (Bocșa), dr. Daniel Crecan (Bocșa), dr. Dorel Viorel Cherciu (Bocșa), poeta Dorina Enuică (Oravița), drd. Liana Ferciug (Bocșa), prof. Stela Boulescu (Bocșa) au rostit cuvinte de bucurie și apreciere la ceas de importantă sărbătoare a cărții bocșene.

Elevi și cititori, utilizatori ai serviciilor bibliotecii, au beneficiat de veritabile prelegi pe tema Unirii de la 1 Decembrie 1918, cu precădere despre istoriografia mișcării naționale din Banat și Marea Unire.

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, precum și al celor doi remarcabili prieteni: vasioveanul Ionel Pau (director TransProtector) și scriitorul Gheorghe Jurma (directorul Editurii TIM din Reșița), ambii prezenți la această fericită întâmplare culturală.

Cu acest prilej a fost lansat și nr. 3/2018 al revistei „Bocșa culturală”, publicație care are în primplan sărbătoarea celor 65 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa, dar și pe cea a Centenarului Marii Uniri.

Evenimentul s-a încheiat cu înmânări de diplome și mape aniversare, dar și cu tortul festiv, specific unei astfel de sărbătoriri, mici bucurii pregătite de organizatori alături de această nouă carte bine documentată, utilă și frumoasă despre participarea bocșenilor la Alba Iulia, rezonând la măreția istoriei și cinstind Centenarul Marii Uniri.

Gabriela Șerban
uzpcaraseverin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *