Curiozitate. Bucurie. Ca român, emoție puternică, pentru că, indiferent cine ai fi, indiferent cum ai fi, ești parte a intenției divine care a făcut ca unul dintre uriașii artei și spiritualității universale să fie ”de-al tău”. Așa cred că aș răspunde oricui m-ar întreba ce simt în preajma operei lui Brâncuși sau atunci când, prin fericită întâmplare, pășesc pe pământul pe care el a călcat.
Emoție. Poate, în primul rând, emoție. Este sentimentul acut pe care l-am experimentat și acum, ca de fiecare dată când vin la Târgu Jiu. 24 – 28 octombrie 2018, câteva zile în care am simțit nu evocarea, nu reprezentarea în registru artistic sau științific, ci prezența vie a lui Constantin Brâncuși. Această ediție a Colocviului Internațional Brâncuși a fost dedicată celebrării a 80 de ani de la inaugurarea – pe 27 octombrie 1938 – a Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu, conceput și construit ca prinos eroilor căzuți în luptele de la Podul Jiului, purtate în ziua de 14/27 octombrie 1916.
Expoziții, lansări de carte, un spectacol de teatru (”Sărutul”, în regia Horațiu Mihaiu) și un film documentar (”Constantin Brâncuși, Între Pământ și Cer pe Calea Sufletelor”, realizat de Cristina Liberis și produs de Trinitas TV), precum și două zile dense în care au fost prezentate și discutate comunicările științifice ale oaspeților din țară și din străinătate au așezat acest colocviu în seria evenimentelor celor mai importante dedicate Centenarului Marii Uniri. O serie, trebuie spus, din păcate, prea puțin consistentă.
Este greu să alegi, din numărul foarte mare al participanților la întâlnirea cu Brâncuși, critici și istorici de artă, oameni de știință, artiști, personalități implicate în viața cetății, doar câteva nume pe care să le amintești într-o scurtă relatarea cum este aceasta, dar îmi asum riscul și încep cu Doru Strîmbulescu, directorul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”, cel în responsabilitatea căruia intră și reușitele, și greutățile unei activități continue de valorizare a moștenirii materiale și imateriale de la Târgu Jiu. Alături de el, împreună cu el, viceprimarul Adrian Tudor face ca greutățile să devină, chiar dacă uneori nu tocmai în ritmul dorit, trepte de succes.
”Calea Eroilor – Via Sacra. Despre forma simbolică a demersului către sacru”
Așa cum directorul Strîmbulescu mărturisea în cuvântul de deschidere, obiectivul major este găsirea și cultivarea celor mai noi metode științifice de întreținere și conservare a Ansamblului sculptural. În acest sens, parteneriatul cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică este salutar. De altfel, coordonatorul proiectului prin care au fost abordate metode noninvazive de cercetare, dr. Roxana Rădvan, a prezentat o comunicare interesantă pentru specialiști și, pentru noi ceilalți, cu adevărat spectaculoasă: ”Viața monumentului și viața orașului”. Este de amintit și faptul că, alături de Institutul Național al Patrimoniului, Centrul Brâncuși a contribuit la întocmirea dosarului de înscriere a Ansamblului brâncușian în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Sorana Georgescu-Gorjan este un autoarea a aproape 100 de articole și studii dedicate operei lui Brâncuși. Fiica inginerului Ștefan Georgescu-Gorjani, cel care a fost șeful proiectului realizării ”Coloanei fără sfârșit”, a reiterat în intervenția sa “Datoria de mulțumire pentru cei vrednici de neuitare care au făcut ca Ansamblul să existe“.
Notă aparte a făcut, prin ineditul abordării, comunicarea antropologului Matei Stârcea-Crăciun: ”Hermeneutica endogenă a sculpturii abstracte. Noi perspective în metodologia evaluării critice”.
Continuarea pe leviathan.ro