PLANURILE AMERICII PENTRU HEGEMONIA MONDIALĂ

converted PNM file

INTRODUCERE

După ce în decembrie 1991 Uniunea Sovietică a fost dizolvată oficial, Statele Unite a rămas singura mare putere a lumii. Dacă până atunci existaseră două mari blocuri de putere – blocul capitalist și cel comunist – din acel moment lumea a devenit unipolară, dominată tot mai net de America. Reprezentanții administrațiilor de la Washington au declarat că asumarea rolului de lider mondial presupune din partea Statelor Unite responsabilitatea de garant al stabilității și păcii la nivel global. În virtutea acestui statut auto-asumat America și-a arogat însă o serie de privilegii și inițiative care trădează, din păcate, alte intenții decât altruismul frumos prezentat de diplomați și larg propagat de mass-media.

Încă de la început, se impune o precizare. Când ne raportăm la „America” – sau mai exact spus, la Statele Unite ale Americii – nu putem vorbi despre o entitate singulară, care să reprezinte o orientare unitară și nici măcar foarte coerentă. Pentru că, așa cum voi prezenta pe parcursul lucrării, în Statele Unite există o serioasă ruptură între clasa financiar-politică și populație sau chiar între grupul care îl susține pe actualul președinte, Donald Trump, și vechiul stabiliment politic-administrativ. Este, de asemenea, semnificativ un studiu foarte riguros al Universității Princetown, care afirmă că SUA nu mai este cu adevărat un stat democratic, ci unul condus de o oligarhie, de o „Elită”, care nu reprezintă cu adevărat voința populației. De altfel, despre această „Elită” au vorbit numeroase personalități din Statele Unite, printre care președinții Kennedy, Eisenhower sau Donald Trump. Este vorba despre acea structură denumită „complexul militaro-industrial”, „cartelul financiar”, „Statul

Profund” (în sensul de „subteran”), „Statul Paralel” sau în diverse alte moduri. Așadar, când mă refer la „Planurile Americii”, nu înseamnă nici pe departe că aceste planuri ar reprezenta concepția sau voința predominantă a poporului american.

Să observăm câteva dintre acțiunile administrațiilor americane din ultimii ani. Așa-numitele „intervenții umanitare” din țări precum Irak, Libia sau Siria au lăsat în urmă un adevărat genocid (milioane de morți), un imens dezastru material, haos social și o uriașă suferință și nicidecum „democrația” și pacea mult-promise. Retragerea Americii din diferite acorduri internaționale majore, pe care anterior le ratificase – cum ar fi din Tratatul împotriva Rachetelor Balistice (ABM), din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului sau din Tratatul cu Iranul – indică o tot mai pronunțată situare a liderilor de la Casa Albă deasupra normelor internaținale ce vizează colaborarea și cooperarea și reflectă o sfidare aproape fățișă a majorității celorlalte state.

Retragerea din Tratatul ABM a fost motivată în anul 2001 de președintele George Bush prin aceea că prevederile tratatului „limitează capacitatea Statelor Unite de a dezvolta arme defensive”, adică rachete nucleare ce nu erau admise de normele internaționale. Norme pe care America le-a și boicotat sistematic, printr-un lung șir de veto-uri, în Consiliile internaționale ce militau pentru dezarmare…

Reprezentanții Statelor Unite la ONU au catalogat Consiliul pentru Drepturile Omului – axat pe pozițiile exprimate de experți din 47 de state – ca „ipocrit” datorită criticilor la adresa politicii externe a SUA și a Israelului. Washingtonul găsește însă perfect justificat faptul că a ordonat invadarea Irakului, în 2003, sub un pretext ce s-a dovedit a fi fost fals, dar care a condus la moartea a sute de mii de oameni.

În ceea ce privește Tratatul cu Iranul, SUA susține că are informații că Iranul ar dezvolta arme nucleare, însă nu a prezentat nicio probă concretă. Aceasta în timp ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) a publicat în ultimii ani

Zece rapoarte care au certificat că Iranul și-a respectat angajamentele și nu dezvoltă arme nucleare.

Să mai luăm în considerare că a devenit deja o obișnuință ca Statele Unite să execute atacuri asupra altor țări fără a se mai sinchisi de opoziția Consiliului de Securitate al ONU sau fără a mai prezenta vreo dovadă pentru acuzațiile aduse respectivelor state. Siria a fost bombardată în ultimii doi ani doar pentru supoziții legate de atacuri cu arme chimice, rămase și acum în stadiul de acuzații neprobate. O altă obișnuiță deja foarte transparentă este – după cum veți vedea pe larg în paginile acestei lucrări – finațarea mai mult sau mai puțin secretă a grupărilor de „rebeli”. Aceștia reprezintă ulterior pretextul răsturnării unor guverne indezirabile pentru SUA (guverne care chipurile îi persecută pe „rebelii-protestatri”), fie pretextul „războiului împotriva terorii”. Să remarcăm că războiul „împotriva terorii” aduce și numeroase argumente pentru înarmare, motive pentru invazia altor state, justificări pentru supravegherea populației, precum și oportunități pentru vânzarea de armament.

În septembrie 2018, atunci când a fost acuzată la Tribunalul Penal Internațional pentru crime de război, administrația SUA a lansat amenințări fățișe că îi va sancționa pe oficialii Curții dacă vor declanșa vreo anchetă și că aceeași soartă o vor avea și statele care sprijină eventualele investigații.

Chiar în documentele sale oficiale, inclusiv în Strategia Națională pentru 2018, Casa Albă admite că primul său obiectiv este acela de a avansa o ordine internațională care să asigure supremația Statelor Unite. Deși diplomații americani ne asigură că aceasta este pentru binele tuturor, rămâne îngrijorătoare viziunea americană despre modul în care dorește să instituie un climat mondial de pace. Așa cum voi arăta în detaliu, viziunea strategilor SUA este cea de „realizare a păcii prin forță”, ceea ce implică, paradoxal, „pregătirea pentru război”! Și, într-adevăr, înarmarea SUA crește de la an la an. America are acum peste 800 de baze militare

În afara țării, a ajuns foarte departe în militarizarea spațiului cosmic și urmărește continuu să își lărgească stocul de arme letale, extrem de puternice și de toate tipurile. Pentru ce fel de război se pregătește America în condițiile în care este deja cea mai mare putere din lume?

Contestarea supremației americane este însă un subiect foarte sensibil, mai ales în țările dominate total (sau, poate că e mai bine zis, „colonizate”) de Statele Unite. Subiectul deficiențelor „visului american” este un fel de tabu (de neatins), iar alternativa este imediat scoasă în evidență: ar fi mai bine să ne conducă Rusia sau China? Sau să ajungem să fim dominați de Islam? Sau să scăpăm terorismul internațional de sub control? Politicienii, comentatorii și analiștii din țările „americanizate” apreciază unanim prin mass-media că cineva trebuie să conducă și atunci cel mai bine este să fie America!

Ar fi, desigur, absurd să privim lucrurile în alb și negru. Există lucruri minunate în Statele Unite, după cum există probleme serioase și în alte părți ale lumii. Cu certitudine, poporul american, ca oricare altul, este bine intenționat. Dar din păcate nu poporul decide politica externă a SUA.

Pe de altă parte – și vreau să subliniez aceasta – sute de milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului condamnă, de exemplu, campania atroce dusă de aproape 20 de ani de guvernul chinez împotriva mișcării spirituale Falun Gong. În același timp, Europa devine tot mai revoltată de violența pe care imigranții islamici o manifestă în țările unde au fost primiți cu ospitalitate. Există grave abateri de la valorile civilizației și normelor de drept internațional în multe zone ale lumii. Dar, cu siguranță, calea cea mai bună de rezolvare a tensiunilor este cea a cooperării pașnice, bazată pe respectarea unor reguli stabilite de comun acord.

*

Scopul acestei cărți este acela de a oferi o imagine a relațiilor de putere pe plan internațional, relații ce sunt dominate net, de la sfârșitul Războiului Rece, de

Către Statele Unite. Lucrarea reprezintă o cercetare fundamentată pe surse dintre cele mai credibile: documente oficiale sau recent desecretizate, declarații ale unor personalități importante, evenimente consemnate de istorici sau de mass-media, interpretări ale experților din diferite domenii. Întrucât comunitatea țărilor occidentale apreciază ca lipsite de obiectivitate opiniile și declarațiile venite din partea Federației Ruse (considerată ca cel mai mare pericol pentru pacea și stabilitatea mondială), am oferit preponderent puncte de vedere din surse autorizate occidentale. Chiar și așa, analizele efectuate de experți de mare renume evidențiază o agendă globală clară și foarte determinată a politicii externe a Statelor Unite ale Americii, în sensul unui plan atent structurat și parțial deja implementat, ce vizează atingerea și menținerea hegemoniei pe plan mondial.

Calistrat M. Atudorei

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Stefan Macarov Reply

    Buna. Sunt interesat in achizitionarea cartii „Planurile Americii in hegemonia mondiala”, dar in format electronic (epub,mobi).Pe internet am gasit numai in format fizic.
    Va multumesc.
    Cu stima si respect Stefan Macarov.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.