◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

România, țară invitată la Festivalul de Film European MUCES (14 – 20 noiembrie 2018, Segovia)

Institutul Cultural Român și Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu Dacin Sara, au organizat participarea României în calitate de țară invitată la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului de Film European de la Segovia – Muestra de Cine Europeo de Segovia. Participarea românească în festival, ce se desfășoară între 14 și 20 noiembrie 2018, include, pe lângă cele 12 pelicule în diferite secțiuni, expoziția ”Patrimoniu UNESCO din România”, realizată de fotograful Florin Andreescu, un concert de muzică susținut de virtuozii Clara Cernat și Thierry Huillet, un recital al pianistei Mihaela Duma, precum și conferința ”Noul Val Românesc. Teoria și practica planului-secvență”, susținută de criticul, programatorul și profesorul Roberto Cueto. În plus, invitații festivalului – cineaști, ziariști, autorități – pot degusta vinuri românești și brânzeturi artizanale oferite de sponsorii Domeniile Blaga, Cramele Recaș, Senator Wines și Ferma Cățean

Programare

În programare pot interveni modificări. Pentru informații actualizate cu privire la proiecții și bilete, vă rugăm să consultați pagina de Internet a festivalului: http://muces.es/

A. Secținea oficială

În această secțiune sunt prezentate 34 de filme europene care nu au avut premiera în circuitul comercial din Spania, dar care s-au bucurat de succes de critică și public în țările de origine, care au fost premiate în festivalurile internaționale. Trei filme românești sunt prezentate în această secțiune: ”Nu mă atinge-mă” /”Touch Me Not”, distins cu Ursul de Aur la cea mai recentă ediție a Berlinalei, ”Un pas în urma serafimilor”, recompensat cu numeroase premii Gopo, printre care Premiul pentru cel mai bun film al anului 2017, și ”Luna de miere” / ”Lemonade” de Ioana Uricaru, câștigător a 5 premii internaționale, printre care Premiul pentru cel ai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo din 2018.

Luna de miere / Lemonade
S-a difuzat vineri, 16 noiembrie și sâmbătă, 17 noiembrie 2018 laMulticines Artesiete, Sala 3

Un pas în urma serafimilor / One Step Behind the Seraphim
Sâmbătă, 17 noiembrie, ora22.15 – Multicines Artesiete, Sala 3

Duminică, 18 noiembrie, ora 20.00 – Multicines Artesiete, Sala 3

Nu mă atinge-mă / Touch Me Not
Luni, 19 noiembrie, ora 20.00 – Multicines Artesiete, Sala 4

Marți, 20 noiembrie, ora 22.15 – Multicines Artesiete, Sala 4

B. Nemaivăzute

Selecție de trei filme care nu au avut premiera spaniolă sau au fost insuficient divulgate și care aduc o perspectivă inovatoare în creațiile cinematografice.

De ce eu?/ ¿Por qué yo?
Marți, 20 noiembrie, ora 20.00 – Sala Fundación Caja Segovia

C. Film documentar

Producții diferite, din varii țări europene. Majoritatea peliculelor prezentate abordează teme sociale, ecologice, culturale…

Țara moartă / La nación muerta
Luni, 19 noiembrie, ora 20.00 – Museo Esteban Vicente

Ouăle lui Tarzan / Los testículos de Tarzan
Luni, 19 noiembrie, ora 18:00 – Museo Esteban Vicente

D. Retrospectivă de film românesc

România este o țară cu o tradiție cinematografică consolidată și de o reputație recunoscută, în ciuda resurselor de producție limitate, ceea ce se verifică în ultimul timp prin importantele premii internaționale câștigate în diferite festivaluri internaționale. Muestra de Cine Europeo Ciudad de Segovia aduce un omagiu mai multor generații de realizatori români proiectând șase filme care au marcat istoria cinematografiei românești:

A fost sau n-a fost ? / 12.08 al Este de Bucarest
Luni, 19 noiembrie, ora 11.30 h – Biblioteca Pública de Segovia

Moartea domnului Lăzărescu / La Muerte del Sr. Lazarescu
Duminică, 18 noiembrie, ora 19.30 – Edificio Vicerrector Santiago Hidalgo (Antigua Escuela de Magisterio)

Marți, 20 noiembrie, ora 11.30 – Biblioteca Pública de Segovia

Secvențe / Secuencias
Duminică, 18 noiembrie, ora 18.00 – Museo Esteban Vicente

Marți, 20 noiembrie, ora 20.00 – Edificio Vicerrector Santiago Hidalgo (Antigua Escuela de Magisterio)

Reconstituirea / La reconstrucción
Luni, 19 noiembrie, ora 18.00 – Edificio Vicerrector Santiago Hidalgo (Antigua Escuela de Magisterio)

4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
Luni, 19 noiembrie, ora 20.00 – Edificio Vicerrector Santiago Hidalgo (Antigua Escuela de Magisterio)

La ”Moara cu noroc” / El molino de la fortuna
Marți, 20 noiembrie, ora 18.00 – Edificio Vicerrector Santiago Hidalgo (Antigua Escuela de Magisterio)

E. Expoziția ”Patrimoniu UNESCO din România”

Expoziția reunește 30 de fotografii de mari dimensiuni ale obiectivelor românești înscrise pe Lista Patrimoniului UNESCO realizate de Florin Andreescu. Expoziția se poate vizita în piața principală a orașului Segovia, Plaza Mayor, în perioada 14 noiembrie – 9 decembrie. Vizitatorii pot cunoaște particularitățile monumentelor istorice românești, dar și a tradițiilor transmise din generație în generație.

F. Concert de muzică clasică susținut de Clara Cernat (vioară) și Thierry Huillet(pian)

Duminică, 18 noiembrie, ora 12.30 – Biserica San Juan de los Caballeros

Clara Cernat a debutat la vârsta de 15 ani ca solistă a Orchestrei Simfonice din Arad şi a avut o evoluţie muzicală rapidă şi excepţională, care a culminat cu obţinerea a cinci premii internaţionale, în Franţa, Germania şi Italia, o activitate concertistică prolifică şi numeroase înregistrări. Reprezentantă a marii şcoli româneşti de vioară, Clara Cernat a fost discipola lui Ştefan Gheorghiu la Academia de Muzică din Bucureşti, obţinând numeroase premii pentru discipline variate: vioară, muzică de cameră, analiză, armonie, istoria muzicii, folclor etc. După câştigarea, printre altele, a premiului I în cadrul concursurilor internaţionale Città di Andria şi J. S. Bach, a premiului al II-lea şi a premiului special Mozart la concursul internaţional Kloster Schöntal, Clara Cernat şi-a început cariera solo, interpretând pricipalele concerte de vioară (Ceaikovsky, Bruch, Mendelssohn, Saint-Saëns, Mozart etc.) alături de orchestrele filarmonice din România. De asemenea, este o violonistă şi violistă extrem de apreciată în muzica de cameră şi o interpretă recunoscută a pieselor enesciene.

Thierry Huilllet a fost admis la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris la vârsta de 15 ani şi a obţinut, trei ani mai târziu, o diplomă în pian, muzică de cameră şi acompaniament vocal. A câştigat numeroase premii internaţionale, printre care premiul I Robert Casadesus la Cleveland International Piano Competition S.U.A, premiul Busoni şi o distincţie în cadrul Competiţiei internaţionale de pian de la Tokyo. A susţinut sute de recitaluri şi concerte cu orchestră şi a înregistrat pentru Radio-France, R.A.I., Radio Suisse Romande şi Radiodifuziunea Română. A fost invitat să interpreteze principalele concerte de pian cu orchestre celebre şi a susţinut recitaluri în Franţa, S.U.A., Japonia, Italia, Spania, Austria, Malaezia şi România. Lucrările compuse de Thierry Huillet au fost interpretate în multe ţări, la numeroase festivaluri, de către mari muzicieni. Lucrările de compoziţie ale lui Thierry Huillet sunt publicate la Editions Alphonse Leduc, Paris.

Program

Joaquin Turina, Sonata nr. 2, op. 82 ,”Sonata española” (Lento, Vivo, Adagio; Allegro moderato)

Ion Scărlătescu, Bagatela

Thierry Huillet, Două colinde

Isaac Albéni, Asturias, transcriere pentru vioară solo de Xavier Turull

George Enescu, Air dans le genre roumain, nr. 1, pentru vioară solo

Béla Bartók, Dansuri populare românești

Gilles Colliard, Variațiuni pe tema operei ”Carmen

G. Recital susținut de Mihaela Suma(pian) la inaugurarea festivalului

Recital cu ocazia inaugurării Muestra de Cine Europeo Ciudad de Segovia. Acces pe bază de invitație.

Pianista Mihaela Duma, nominalizată la Premiile Tinere Talente ale Comunității Autonome Madrid (2016), este o interpretă care ”se remarcă prin pasiunea, versatilitatea și personalitatea sa și stăpânește o tehnică impresionantă”, în opinia criticilor. Mihaela Duma a colaborat cu Institutul Cultural Român de la Madrid în luna mai, improvizând în direct coloana sonoră a primului film românesc de lungmetraj, ”Independența României” (1912, film mut). De asemenea, a susținut un recital cu lucrări emblematice ale muzicii românești clasice cu ocazia galei ”100 pentru România”, în organizarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, în luna iulie 2018. În 2019, va fi invitată să susțină un recital în cadrul Festivalului Iberia (Madrid)

H. Conferința ”Noul val românesc, teoria și practica planului – secvență”, susținută de Roberto Cueto

Luni, 19 noiembrie, ora 13.00. Conferința va fi precedată de proiecția filmului ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (ora 11.00) – UVa. Campus María Zambrano

Roberto Cueto este critic de film, membru al Comitetului de Selecție al Festivalului de la San Sebastian și profesor asociat la Universitatea Carlos al III-lea din Madrid. O lungă perioadă de timp a ocupat postul de coordonator de programare la Cineteca, central cultural specializat în proiecția de documentare din cadrul Centrului Matadero Madrid. Constant susține conferințe și oferă cursuri de specializare la Școala de Film a Comunității Autonome Madrid (ECAM), dar și la alte universități spaniole. Este autorul a numeroase articole și colaborator la cărți de specialitate.

leviathan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *