default-logo

Primul boutique premium lansat de Alexandrion „Alexandrion Spirits & Wines”

Alexandrion Group a deschis primul magazin Alexandrion Spirits and Wines la Ploiești pe data de 16 noiembrie. Evenimentul a fost o ocazie pentru clienți să interacționeze cu portofoliul grupului, să încerce produsele și să învețe cu ajutorul experților prezenți cum să le incorporeze în mixuri. Deschiderea a marcat extinderea grupului pe piața de retail și este unul din primii pași asumați pentru creșterea prezenței în industrie.

„Am hotărât să intrăm și în segmentul de retatil prin deschiderea în Ploiești a primului boutique premium Alexandrion Spirits & Wines. Decizia a fost evidentă de a începe acest exercițiu în județul Prahova, în Ploiești, prin simplul fapt că am numit întotdeauna Ploiești drept, casa’’ Alexandrion Group. Hotărârea de a deschide acest magazin a venit natural după ani de creștere, ani în care ne-am asumat rolul de lideri pe piața din România, din dorința de a înțelege și de a răspunde mult mai bine nevoilor consumatorilor și pieței. În acest boutique premium, clienții vor găsi toată gama de produse îmbuteliate și distribuite în România de Alexandrion Group, atât pe categoria de spirtoase cât și în categoria de vinuri și spumante.” a declarat Răzvan Vasile, CEO al Alexandrion Trading.

Lansarea a adus împreună atât experți din domeniu, oameni de presă, reprezentanți ai Alexandrion Group, parteneri, cât și reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Prahova și reprezentanți ai autorităților locale.
Deschiderea boutique-ului „Alexandrion Spirits and Wines” a fost un eveniment interactiv în care invitații au fost introduși în universul Alexandrion Group, aceștia putând pleca la final cu produsele oferite la un preț special. Aceste oferte vor fi valabile toată luna noiembrie și decembrie, la timp pentru cei care vor să-și facă stocurile de iarnă pentru sărbătorile care se apropie. Magazinul va oferi de la vinuri liniștite și spumante românești, la spirtoase ca Vinars Brâncoveanu, Alexandrion 7*, Alexandrion 100, Kreskova, Glenfiddich, 12YO, Zolmyr Mere, Isarescu Cramposie, Millesimato, Saber Elyzia Caisata Premium.

În magazin pasiunea pentru băuturi alcoolice de înaltă calitate și expertiza în industrie vor fi la dispoziția clienților care se vor putea consulta cu cei 2 consilieri din magazin de luni până sâmbătă de la 09:30 până la 20:30 și vor fi ținuți la curent cu tot ce e nou în lumea Alexandrion. Clienții vor avea astfel posibilitatea să înțeleagă ce consumă, cum trebuie să fie consumate băuturile alese de ei și cum pot fi aceste
Produse amestecate pentru a-și amplifica calitățile. Experiența oferită va fi astfel personalizată în funcție de nevoile clienților și va avea și rol educativ și de inițiere în portofoliul Alexandrion.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.