Doru Dinu Glăvan, un an de veșnicie
Nu știm cum arată veșnicia, la chip, la vorbă, la port, dar o simțim uneori atât de acut, încât parcă ar face parte din noi. Despre ea vorbim cu reținere, cu uimire, ca despre ceva abstract. Cum viața nu poate fi veșnică, atunci îi revine morții misiunea de a se măsura în ani de veșnicie. Nu toți muritorii au acest privilegiu. Unii sunt uitați imediat, până să mai apuce veșnicia să se nască, alții cresc în neuitare, odată cu veșnicia, pe măsură ce profilul li se contureză mai bine, după