Tag: anatomia spaimei

Spre a-şi asigura dreptul „să umble, prin orice poveste/ scrisă cu sânge/ de un gropar alcoolic”, George Mihalcea „plânge (ca un copil) şi îmbunează un zeu”.O face „rătăcit prin mâzga memoriei” cu intenţia vădită de a se curăţa într-o ploaie, care să-l scape de istoria fără iertare a unor nisipuri carnivore, spre a putea să o ia pe urmele tatălui, unde devine „ţipătul ce se înfige în ochiul stâng al altei păsări de lut”. Ratează „poarta spre singurul cer/ care s-ar fi putut lăsa cunoscut” într-o „linişte mare (unde) nu…

Citește mai mult