Sindromul complexității principale
Aseară, de fapt pe la miezul nopții, am adormit în brațele acestui telefon pe ecranul căruia m-am obișnuit să-mi aștern gândurile, nu neapărat pentru a le transmite altora cât pentru a mi le trăi eu însumi, așa m-a găsit visul, se făcea că-mi trăiam gândurile, parcă eram cu colegii mei absolvenți ai promoției de ofițeri grăniceri cu doar 45 de ani în urmă, ce înseamnă aproape o jumătate de secol în viteza trecerii care ne-a cuprins pe toți părea a spune zâmbetul înțelegător al celui ce ne fusese dascăl tânăr…