◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro20.04.2024
Adevărul  învinge  întotdeauna

În seara zilei de 18 iunie, mă întorceam împreună cu soţul meu de la Festivalul „Mihai Eminescu”, care a avut loc la Dumbrăveni (Suceava), unde mi s-a oferit şi titlul de  Cetăţean de Onoare al localităţii. Imediat după ce am traversat vama Leuşeni, undeva pe la kilometrul 5, o maşină care se deplasa cu luminile stinse (fapt dovedit) a intrat pe contrasens şi se îndrepta cu viteză spre noi. Soţul meu a încercat să ia volanul dreapta cât a putut de mult, dar impactul a fost inevitabil. Nu sunt şoferiţă,…

Citește mai mult

Lacrimile îngerilor

În dimineaţa asta a început să plouă. Şi-n timp ce mă plimbam prin grădină şi-mi număram toate gândurile, iată că o aud cum prinde să mă-ntrebe: – De ce eşti atât de tristă? – Tristă?… Dar ai văzut, tu, oare vreo tristeţe care ştie să râdă? – Nu… Doar am observat că toţi oamenii trişti seamănă cumva între ei. Şi, totuşi, cum arată tristeţea? – Ca un copil orfan care stă tot timpul deasupra sicriului părintelui său. – Da… E greu să fii singur. Singur în această lume, ca într-o…

Citește mai mult

Scrisoare

– Eminescule, strig cu disperare: ţara mea, ţara mea încă-i răstignită şi o doare. Încă-i pe mâna străinului şi a început să-i placă să fie slugă, să fie furată.  Să-şi renege limba, istoria, identitatea. – Eminescule, arde inima acestui popor, arde cetatea. Mormintele toate-s uitate şi generaţia aceasta mută, nici de părinţi, dar nici de Dumnezeu nu mai ascultă. Când tu le-ai spus de atâtea ori: „Suntem români şi punctum!” Iar ea, dacă ai fi viu, te-ar băga în închisori, susţinând că ai greşit cuvântul şi „suntem moldoveni şi punctum”….

Citește mai mult

Slugile au ieşit la vânătoare

Zilele trecute, la postul de ştiri pravda.ru, liderul Partidului Regiunilor, Alexandr Kalinin, s-a simţit „dator” să vorbească în numele poporului nostru şi să se adreseze preşedintelui rus, Putin, în speranţa că acesta cum îi va auzi discursul, îl va decora imediat cu cea mai înaltă distincţie de la Kremlin: „Stimate V. Putin, zise Kalinin, cetăţenii R. Moldova sprijină decizia dumneavoastră privind operaţiunea specială pe teritoriul Ucrainei. În numele cetăţenilor Republicii Moldova şi a Partidului Regiunilor, ne adresăm dumneavoastră să duceţi la bun sfârşit operaţiunea specială, să învingeţi fascismul şi să…

Citește mai mult

„De ziua ta, vine întotdeauna primăvara!”

– Tată-ă-ă!, tăticule-e!, aud o voce de copil cum strigă-n gura mare. Mă apropii de geam şi o văd cum aleargă fericită în întâmpinarea lui. E o fetiţă mică, are vreo trei sau patru ani, nu ştiu. Dar, o privesc ca şi cum am mai întâlnit-o undeva, undeva în amintirile mele. Apoi, nu ştiu de ce, dar seamănă cu mine. Şi nu atât la chip, cât la fericirea aceea care emană lumină şi pe care o simte fiecare copil atunci când îşi îmbrăţişează părintele. Şi-n timp ce asist la bucuria…

Citește mai mult

Superstițiile la putere

De când e lumea, pentru toate câte ni se întâmplă, încercăm să găsim tot felul de explicaţii. Şi cu cât acestea sunt mai neobişnuite, cu atât le dăm mai multă importanţă. Aşa că, dacă avem o zi mai puţin bună, de vină e pisica vecinului, care ne-a trecut calea de dimineaţă, ori preotul pe care am îndrăznit să-l salutăm. Dar, pornind de la toate aceste convingeri până la prostie, nu e decât un singur pas. Acum ceva timp, cineva mi-a sugerat să port cât mai des culoarea roşie, cică aceasta…

Citește mai mult

O frică veche

În copilărie, ori de câte ori părinţii mei voiau să mă trimită în vacanţă la bunici, trebuiau să mă convingă timp de mai multe zile. Iar refuzul meu se datora faptului că în podul casei lor, locuiau nişte ,,prieteni” ciudaţi. Când am înţeles că acei ,,prieteni” au patru picioare şi sunt de fapt nişte şoareci, m-am speriat destul de mult. Şi în zadar, a încercat tata să-mi explice că aceştia sunt inofensivi şi prietenoşi, iar zgomotul pe care-l aud îl provoacă doar unii dintre ei, care fiind mai mici, joacă…

Citește mai mult

Un an nepăsător

Oraşul nostru a căpătat în anul acesta un aer tot mai trist. Dar acest sentiment nu-i doar al nostru – al acelor rămaşi, dar şi al sfinţilor, cărora li s-au astupat gurile şi li s-au pus măști pe chipuri, aşa încât să nu le mai observăm nici măcar lacrima. A fost parcă un an blestemat, ca şi cum, cineva a pus mâna pe-o cutie de chibrituri şi printr-o joacă a aprins şi a stins fiecare chibrit. Iar odată cu el şi clipele celor pe care i-am iubit. Sau, ca şi…

Citește mai mult

Trăsniţi la minte

Zilele trecute am citit o știre despre un moldovean care, abia întors din Italia, a fost bătut de mai mulți vecini pentru că a îndrăznit să se întoarcă acasă fără să le aducă și acestora cadouri, așa cum obișnuia de fiecare dată. Unul dintre agresori se plânge:  – Iaca, venea în fiecare an cu câte un pachețel de sodă (detergent), cu câte un cozonac italian sau ne organiza și nouă – vecinilor,  câte un șașlâciok (grătar). Dar, anul acesta nică! Așa nu merge, așa nu se face! L-am bătut ca…

Citește mai mult

Bunătatea înstrăinată

În această dimineaţă de septembrie, bunătatea a ieşit plângând din sufletele noastre şi a plecat în lume. Nu ştie nici ea încă unde va merge. Poate-n munţi, poate undeva în vreo pădure sau în vreo peşteră. Iar decizia ei se datorează nouă, celor care o ignorăm în fiecare zi şi ne-am umplut inimile cu atâta grăsime, aşa încât nu mai are putere să respire în noi. Am întristat-o cu răutatea şi ura, cu invidia şi necredinţa. Şi atunci, cum ar putea să ne mai suporte, dacă am ajuns să nu…

Citește mai mult

Ceasul fără ace

Am ascultat bătăile ceasului toată noaptea: tic-tac, tic-tac. Un zgomot enervant, mai ales atunci când ești obosit. Dimineaţă însă, în timp ce îmi beam cafeaua, mi-am amintit din nou de el. Nenorocitul! Nu m-a lăsat să închid măcar un ochi. M-am ridicat imediat de pe scaun şi m-am îndreptat spre holul apartamentului, cu gândul să mă răzbun şi să-l arunc la gunoi chiar în clipa aceea. Nu aveam nevoie de el. Dar când l-am luat de pe perete, am rămas înmărmurită. Ceasul meu nu avea ace. Stătea în mâinile mele…

Citește mai mult

„L-ai mai citit pe Eminescu?”

Când am intrat în primul an la facultate, ca orice student la început de cale, îmi cheltuiam repede bursa. Odată, fiind strâmtorată de situaţia financiară în care mă aflam, l-am sunat pe tata: – Tăticule, ştii, în luna aceasta am cam rămas fără bani şi aş avea nevoie de ajutor. La care tata, după câteva clipe de tăcere, mi-a zis: – Păi, draga tatei, mai citeşte şi tu vreo carte. Uite, de exemplu, pe Eminescu: ,, De la Nistru pân’ la Tisa, Tot românul plânsu’ mi-sa, Că nu mai poate…

Citește mai mult