Un oraș de ciment
Liniște. S-a lăsat atâta liniște de parcă toată omenirea a dispărut într-o secundă. Și n-a mai rămas decât ea – Liniștea. Privești un oraș gol, un oraș plin de ciment, unde doar clădirile mai stau în picioare ca niște felinare stinse. Și doar ici-colo câte-un om, dar și acela cu ochii înspăimântați se ferește de tine ca de lepră. Frica s-a instalat în minte, în inimă și-n suflet ca o tumoare. Și orice gând care te sfătuie s-o înfrunți, îl împingi înapoi și-l refuzi, de parcă am vrea să nu…