Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro23.04.2024
Se uita pe cer și, dacă vedea o pasăre cu aripa frântă, lua repede acul cu ață și-o cosea la loc. De aceea și treceau primăvara atât de mulți cocori pe deasupra satului nostru. Știau că are cine să le sară în ajutor dacă li se descosea cumva zborul pe la vreo încheietură! O dată s-a întâmplat să coasă cu acl chiar cerul. Se rupsese într-o parte, spre bulgari, puteai zice că e cerul lor, nu al nostru, însă ea nu se îndurase să-l lase așa, dacă punea Dumnezeu pasul…
Copacul acela fusese odată ca mine, copilul unor părinți, adică, însă nu oameni, asemenea părinților mei, ci copaci, asemenea lui. Poate că era bunicul copil, atunci. Acum erau amândoi la fel de bătrâni. Doar că bunicul mai scotea câte o vorbă din când în când. Stătea pe un scăunel la poartă și se uita la oamenii ce treceau pe drum. Îi vedea ca prin ceață, întrecându-i te miri ce. Copacul stătea pe câmp, în picioare, căutând cu privirea în depărtare. În depărtarea vieții lui, nu a câmpului, unde nu mai…
Casa lor era cât un mormânt. Doar că unul cu două încăperi și două ochiuri de geam puțin mai mari decât ochii unui om. Fusese o singură odaie la început. Ion zisese că e destul pentru el și nevasta lui. Mai era însă și dragostea lui pentru ea, care nu încăpea toată înăuntru, așa c-a fost nevoie de o odaie în plus.Zidise pereții din cocoloașe de pământ amestecate cu paie. În primăvară, s-a pomenit cu câteva spice de grâu deasupra capului. Era ca și cum dormea pe câmp, la marginea…
El afla primul când murea cineva și le spunea și celorlalți. Dar mie nu-mi plăcea să îl ascult atunci. Spre deosebire de zilele de sărbătoare, când mi-era drag să mă joc de-a v-ați ascunselea doar ca să mă pot piti între bătăile lui. Nicăieri nu era mai bine ca acolo. Plus că nu știa nimeni unde sunt. Pe unde umblau sunetele clopotului, umblam și eu. Adică sus de tot, foarte aproape de cer. Puteam să stau de vorbă cu păsările și chiar să le ating zborul cu mâna. Odată L-am…
36 524! Atâtea răsărituri de Soare a văzut Simion Gârlea din ziua de 1 septembrie 1918, când s-a născut, și până azi, când se desparte de vârsta de 99 de ani, pentru a împlini mâine, 1 septembrie 2018, un secol de viață! Dar viața unui om e făcută și din înserări, nu doar din răsărituri de Soare. Dacă e să vorbim de Simion Gârlea, prima mare înserare din viața lui a fost atunci când nu s-a mai putut întoarce, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în satul unde se născuse. Răspopeniul…
Tataie Gheorghe îi ceruse meșterului să-i împodobească blănile cu flori și să treacă pe el și anul când fusese făcut, mare, cu vopsea albastră, ca să i se știe vârsta. Spre deosebire de căruța cu care pleca zilnic la câmp, carul ieșea rareori din curte. Când avea de mers la oraș sau la cimitir, cu vreuna dintre rudele căreia-i sunase ceasul. Sau când se întâmpla să fie vreo nuntă în familie, așa cum fusese atunci când se însurase Florea, fratele mamei, și chiar atunci când se măritase mama, care nu…
Odată, când eram foarte mic, m-am pitit într-o crăpătură din călcâiele bunicului. Cum era vară și lui îi plăcea să umble desculț, toată ziua aceea m-am uitat la furnici de aproape, intrând destul de ușor în vorbă cu ele. Înțelegeam tot ce-mi spuneau, pentru că vorbele lor erau ca vorbele de copii, mici de tot, taman bune să te joci cu ele, de-a orice. Chiar și de-a lucrurile foarte mari, cum erau vara, cumpăna fântânii la care se oprise bunicul să-și astâmpere setea, caii ce pășteau pe câmp, cerul brăzdat…
Nici măcar tunetele ce ne cutremurau casa nu le mai auzea bunica. Surzise atât de mult, încât puteai să-i tragi cu tunul la ureche fără să tresară. La început, când o strigau și vedeau că nu le răspunde, oamenii din sat ziceau despre ea că face pe fudula. Numai că bunica nu făcea, chiar era. Însă fudulă de urechi. Doamne, ce se mai fudulea! Mai cu seamă atunci când o întrebai de vorbă. Nu-i era de nimeni rușine. Nici de soră-sa, Maria, care venea uneori pe la noi, ca s-o…
Sunt nopți în care încep dintr-odată să cresc. Și, pe măsură ce cresc, devin mai ușor, atât de ușor încât aș putea să mă ridic în aer, asemenea păsărilor. Doar că nu pot să mă desprind de pământ, fiindcă el îmi dă această putere. N-aș mai crește, fără contribuția lui, deloc, și mi s-ar întoarce în trup greutatea de mai înainte. Aproape că ating norii cu creștetul. Pământului îi datorez înălțimea la care ajung. Și tot lui ușurința de a pluti pe deasupra satului în care m-am născut, dacă mi-aș…
Vie ca a lui nu avea nimeni. Era cocoțată pe un deal, unde începea cerul. Acolo trăia și el, în mijlocul podgoriei. Până cădea prima zăpadă, când se muta de pe deal în cer. Cu vie cu tot. Iar primăvara venea îndărăt, unde își vedea mai departe de viață, dar fără să îmbătrânească vreun pic. Arăta la fel de pe vremea când erau bunicii mei copii. Tot așa îl pomeniseră și bunicii lor. Un om în floarea vârstei, asemenea părinților mei. Doar că ei se veștejeau văzând cu ochii, în…
Îmi adusese tata o pereche nouă-nouță de bocanci de la oraș. Era înainte de Moș Nicolae, dar el mi-i adusese fiindcă se rupseseră cei vechi și nu mai aveam cu ce să merg la școală.De la Moș nu primisem niciodată nimic. Am zis însă că, de data aceasta, având niște încălțări atât de noi, o să fie altfel. Așa că am scos de seara bocancii afară la prag, iar a doua zi m-am sculat cu noaptea în cap, ca să văd dacă mi-a adus Moșul ceva. Am înlemnit de uimire….
Se măritase Angela, fata unor vecini. Cum eram prea mic și nu aveau cu cine să mă lase acasă, m-au luat ai mei și pe mine la nuntă. Acum nu mai rămâne decât să-și facă și ei un cuib al lor, am auzit-o pe mama miresei spunând despre tinerii căsătoriți. M-au trezit brusc din somn aceste vorbe, căci cu asta mă ocupam la nunta aceea, dormeam, și până dimineața n-am făcut decât să mi-o închipui pe Angela, care era destul de dolofană, cum se ridică de la pământ și caută…