SUFERINȚA, CA FAȚA UNUI ÎNGER…
Umbre purtate de timp, dureros și chinuitor, spre un capăt al firului, mai subțire, mai nevăzut, mai aproape de ele… Vin din istorie sau din neștiut, din tumult sau singurătate, aici, la un capăt de urbe obosită, unde trecutul nu dă socoteală prezentului, iar bruma de viață se regăsește discret în amintiri. Insalubru sau strălucitor, pentru ei, ființe ajunse la vârsta prețuirii necuvintelor, ieri nu apune în azi, ci în mâine, pentru că timpul nu mai are „timp”, se grăbește, te grăbește, încorsetându-se în matricea-i fără echivoc: ori măsori clipele…