Reuniune a psihologilor români și britanici

La București a avut loc o întâlnire cu scopul de a marca relații de prietenie și colaborare între o delegație a psihologilor români, britanici și a grupului de Educatori in Politie din cadrul Asociaţiei de Politie Internaţională (IPA), secţia Britanica.

A fost o întâlnire caldă, organizată sub umbrela conferinței organizate de Universitatea Spiru Haret din Brașov, în colaborare cu filiala Brașov a Colegiului Psihologilor și nu numai, cu titlul „Abordări în traumă, supervizare și practică reflexivă”.

Au participat:
– O echipă de psihologi britanici reprezentaţi de Dr Nicola Massie, psiholog consultant împreună cu Dr Nistor Becia, psiholog român ce activează în UK);
– d. nul Kyle Hardcastle, în calitate de secretar IPA in Marea Britanie implicat în educarea poliţiştilor pe atentate de terorism;
– Asociația Psihologilor din România reprezentată prin domnul Dragoș Iliescu;
– Universitatea Spiru Haret Brașov prin domnul Andronic Răzvan;
– Colegiul Psihologilor din România filiala Brașov, prin doamna Camelia Băncilă;
– Domnul Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;

Discuțiile au fost focusate pe identificarea unor idei de colaborare instituționale ce vizează schimbul de experiență profesională, idei de reprezentare și cultivarea unor perspective comune psihologiei atât în plan științific cât și în plan de relații publice și imagine pentru instituțiile implicate. Obiectivul comun declarat este legat de ridicarea nivelului profesional al statutului de psiholog astfel încât să facă față prin pregătirea și prestația lui profesională tuturor cerințelor europene impuse de European Federation of Psychologists Associations.

Tot atunci, a avut loc lansarea restrânsă a cărții „Supervizare Clinică, ghidul de buzunar al Terapeutului”, ce îi are ca autori pe cei doi psihologi români Camelia Băncilă și Nistor Becia, dar practicieni în ţări diferite, ce încearcă prin acest titlu să dea un numitor comun implementării supervizării clinice. Cartea a fost tipărită în România cu sprijinul și susținerea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

B. Nestor/Țara Galilor

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.