Viktor Orban dă undă verde regrupării presei proguvernamentale

Premierul naţionalist conservator al Ungariei, Viktor Orban, a dat undă verde miercuri unei uriaşe mişcări de concentrare în rândul presei ungare favorabilă guvernului său, în pofida temerilor legate de pluralismul media, relatează AFP.

Săptămâna trecută, activele a circa 500 de media naţionale şi locale din Ungaria, toate făţiş proguvernamentale, au fost transferate de proprietarii lor unei „Fundaţii a presei şi media în Europa Centrală” (CEPMF).

Aceasta este condusă de Gabor Liszkay, patron de presă şi aliat vechi al lui Viktor Orban, şi şi-a stabilit ca obiectiv „să vegheze la păstrarea valorilor naţionale”.

Mass-media în cauză – cotidiene, reviste, site-uri, canale de televiziune şi posturi de radio – aparţineau mai multor trusturi diferite.

Miercuri, Viktor Orban a semnat un decret considerând că această regrupare are o „importanţă strategică naţională în interesul public”, ceea ce blochează orice posibilitate pentru media concurente sau responsabili din acest domeniu să se opună măsurii.

De la instalarea la putere a lui Viktor Orban în 2010, media publice au devenit releul politicii guvernamentale, în timp ce apropiaţi ai puterii au făcut achiziţii importante în sectorul media private. Unele titluri au încetat să mai apară de la o zi la alta, iar altele au văzut impunându-li-se o schimbare a liniei editoriale.

Aceste transformări i-au atras liderului naţionalist numeroase atenţionări din partea Uniunii Europene, mai scrie AFP.

Sursa: AGERPRES

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.