În anul omagial al unității de credință și neam, bucurie și recunoștiință la Alibunar, Serbia

Pentru românii din Comuna Alibunar (Serbia), ziua de 8 decembrie 2018 a fost una de mare sărbătoare culturală.

În straiul tradițional popular, tineri și vârstnici au umplut frumoasa biserică din Seleuș (comuna Alibunar) pentru câteva ore de întâlnire frățească și de bun colind românesc.
Întâlnirea din 8 decembrie 2018 de la Seleuș a cuprins momente deosebit de importante ale Societății literar-artistice „Tibiscus” din Uzdin (P.A. Voivodina, Serbia), precum și ale comunității și autorității locale Alibunar, cu sprijinul și prin grija Bisericii Ortodoxe Române din Seleuș, gazda evenimentelor.

În cadrul celei de-a XXI-a ediție a Zilelor Presei Bănățene, președintele Societății literar-artistice „Tibiscus”, scriitorul Vasile Barbu a înmânat următoarele premii:

Premiul pentru contribuții deosebite în publicistică „Silvius – Bata Miclea” a fost înmânat: dnei. Gabriela Șerban (Bocșa), dlui. Mircea Anghel (Lugoj), dlui. Erwin Iozef Tigla (Reșița), dnei. Mirela Ioana Dorcescu (Timișoara), dlui. Mircea Boran (Arad), dlui. Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia), dlui. Gheorghe Rancu (Șopotul Vechi), dnei. Marina Ancăițan (Libertatea – Panciova), dnei. Elena Maria Murgu (Timișoara), dlui. Ovidiu Lupșor (TV Voivodinei – Novi Sad), dlui. Iancu Murărescu (Sărcia), familiei Maria și Iaroslav Kralik (Covăcița), Radio Reșița și Radio Novi Sad, secția română.
Cea de-a doua parte a evenimentului a fost dedicat Festivalului de colinde și obiceiuri de iarnă la români intitulat „Deschide ușa, creștine” aflat la prima ediție prin grija președintelui comunei Alibunar (prezent la eveniment) și a preotului Bisericii Ortodoxe Române din Seleuș, Cristian Băbuț.

„Prin căldura sufletească și frumusețea ei, colinda noastră este o moștenire de zile mari, este un imn sfânt de aleasă prețuire a bogăției de netăgăduit a spiritualității și a civilizației românești. Colindele sunt adevărate comori ale tezaurului nostru cultural și spiritual. Prin ele, prin melodia lor, poporul nostru dreptcredincios și-a arătat, și-și arată și azi, învățătura de credință, adânca evlavie față de întruparea Domnului nostru. Ieslea la care au venit păstorii și cei trei crai călăuziți de steaua răsăritului pun în aceste minunate daruri duhovnicești puterea pe care poporul nostru a dovedit-o în decursul a două mii de ani de creștinism față de Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Christos.” precizează scriitorul Vasile Barbu în cuvântul de deschidere. Și conchide: „De aceea, dragilor, și noi astăzi și în viitorime, vom umbla, vom colinda, obiceiul să-l păstrăm, obiceiul din bătrâni, pân’ om fi-n lume români!”
Fiind o întâlnire frățească a românilor din Banatul de Sud, provincia Voivodina, cu românii din Banatul de munte și Banatul de pustă (cărășeni și timișeni), dar și frați arădeni, în cadrul Festivalului de colinde și obiceiuri românești „Deschide ușa creștine” de la Seleuș au colindat și au interpretat cântece patriotice românești cete de colindători veniți din Arad, Buziaș, Săcălaz, Timișoara, Voislova, alături de copii, tineri și vârstnici ai locului.

O întâlnire de suflet pregătită cu multă căldură și dragoste frățească de către membrii Societății literar-artistice „Tibiscus” din Uzdin (preș. Vasile Barbu), dimpreună cu membrii comunității Alibunar și credincioșii Bisericii din Seleuș (pr. Cristian Băbuț), un remarcabil eveniment care încheie un an dedicat Centenarului Marii Uniri a românilor, unității de credință și neam, un eveniment care a reușit, și de această dată, să adune românii împreună, prilej de bucurie și binecuvântare, de consolidare a identității românești și ortodoxe.

Felicitări, români frumoși! La mulți ani!

Gabriela Șerban

Sursa UZPR Caraș-Severin

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.