A apărut Revista „Curtea de la Argeș” pe luna ianuarie 2019

Sfântul Ierarh Dionisie / Acad. Gheorghe Păun

Editorial

Pe 25 octombrie 2018, s-a întâmplat ceva ce a trecut oarecum neobservat (s-a vorbit, totuşi, în unele locuri, de exemplu, la TV Trinitas, vezi https://www.youtube.com/watch?v=DGO iEuh_0-c), dar care este demn de subliniat, mai ales acum, la vremea Centenarului Marii Uniri, mai ales pe aici, prin România de la Argeş: episcopul Dionisie Erhan a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Mitropoliei Basarabiei, şi va fi pomenit în fiecare an în data de 17 septembrie, sub numele Sfântul Ierarh Dionisie al Cetăţii Albe-Ismail.
Evenimentul mă bucură din mai multe puncte de vedere.
Pornesc dinspre motivele locale. În 1940, după ce Armata Roşie a ocupat Basarabia, cel mai recent sfânt al calendarului nostru (şi, cred, cel mai tânăr: s-a născut acum 150 de ani, în Bardar, judeţul Lăpuşna, Basarabia), s-a refugiat în România, unde, din 16 iulie 1940 până în 11 iulie 1941, a fost episcop delegat al Eparhiei Argeşului. Bătrân şi suferind, în 1941 a revenit în Basarabia, s-a pensionat şi a mai trăit până în septembrie 1943; este înmormântat la Mănăstirea Suruceni, unde fusese călugăr şi apoi stareţ.
În România, în particular, la Curtea de Argeş, a venit şi cu alţi membri ai familiei. Nepotul său, Teodor Erhan (1916-1988), a scris poezie, a lăsat urme în cultura oraşului. Are încă rude în Curtea de Argeş şi Bucureşti.
Ştiind acestea şi în contextul unui proiect de ridicare a unui bust de bronz la Suruceni (bustul s-a turnat, a ajuns la Chişinău, aşteaptă doar să fie pus pe soclu), episcopul Dionisie Erhan a fost prezentat de mai multe ori în revistă (ianuarie, februarie şi aprilie 2015). În primul dintre episoade am reluat articolul pe care i l-a dedicat Gala Galaction, apărut în 29 septembrie 1943 în Informaţia zilei, la mai puţin de două săptămâni de la trecerea la cele veşnice a episcopului. Textul merită recitit, e premonitoriu, reiau doar două rânduri de la mijloc – „Era un suflet dăruit de sus cu incomparabilul dar al credinţei. Era o inimă încinsă de focul tainei creştine.” – şi paragraful de încheiere: „Auză vrednicul arhiereu Dionisie, când va veni în faţa Cerescului Stăpân: Bine, slugă bună şi credincioasă! Intră întru bucuria Domnului tău! (Matei, 25, 21)”
Semnificative mi se par însă alte aspecte. Dionisie Erhan nu este un sfânt-martir, el este un sfânt al lucrului pentru credinţă şi pentru Unire. Revin la Gala Galaction: „Dionisie Erhan a avut un rol puţin cunoscut lumii mai depărtate şi o activitate lungă în zilele măreţe ale Unirii. În Mănăstirea Suruceni, al cărei stareţ era, călugărul Dionisie Erhan îi aduna pe prieteni, sfătuia, hotăra… în ceasurile cele grele premergătoare. Toţi basarabenii patrioţi de acum un sfert de veac au fost dacă nu ucenicii, dar cel puţin bine sfătuiţii vânjosului patriot Dionisie Erhan.”
La Chişinău se vorbeşte şi despre canonizarea unui alt înalt prelat basarabean din acea vreme, apropiat de altfel al episcopului Dionisie Erhan, Mitropolitul Gurie Grosu, „binecuvântătorul Unirii” (a se vedea numerele din noiembrie şi decembrie 2018 ale revistei) – mărturisesc că mi-ar plăcea ca Mitropolia Basarabiei să propună din nou, iar… Ar fi un mod profund şi trainic prin care BOR „ar trece Prutul”, pentru că i se reproşează uneori că nu a făcut-o suficient de vizibil.
Sfinţii Unirii… cei care au lipit bucăţi ale hărţii României, sfinţi alături de ostaşii care au făcut acelaşi lucru cu sângele lor, sfinţi alături de martirii Ardealului, ucişi mişeleşte în preajma Marii Uniri (s-a scris de mai multe ori în revistă despre asta, apar detalii şi în numărul de faţă), apoi, la vremea hortistă. Remarcam şi altădată: dincoace de munţi e plină ţara de monumente ale eroilor, dincolo de munţi apar mai ales monumente ale martirilor…
Ar trebui canonizaţi şi eroii Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului, şi martirii Ardealului. Oricum, din cer ei ne veghează – şi ne mustră…
Spun aceasta şi gândindu-mă la diata-testament a Sfântului Ierarh Dionisie (dictată în spital, în septembrie 1943), din care reiau câteva rânduri:
Neamului meu întreg îi doresc întregirea graniţelor şi atingerea tuturor idealurilor, la care am aspirat noi şi strămoşii noştri şi pentru care noi adesea ne-am pus în primejdii mari, scăpând de la duşmani până şi pe acei ce plecau în 1918 să şteargă hotarul nedrept al Prutului.
Cu limbă de moarte îndemn pe toţi la unire, bărbăţie şi credinţă, întru apărarea sărăciei şi moşiei româneşti, strânşi uniţi în jurul Tronului şi Conducătorului nostru.
Fraţilor români, să faceţi ca tot ce-i românesc să fie veşnic şi nepieritor!
(Icoana alăturată este reluată de la http://manastireasuruceni.md/articole/ episcopul-dionisie-erhan-comemorat-la-150-de-ani-de-la-nasterea-sa.html,
Iar testamentul poate fi găsit la http://manastirea suruceni.md/dionisie-erhan/testamentul-preasfintitului-episcop-dionisie-erhan.html)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.