default-logo

NU Provocaţi Maghiarii!,, spune primarul Kovacs

,,NU Provocaţi Maghiarii!,, spune primarul Kovacs ca motivaţie la refuzul amplasării unui catarg românesc în Carei. Preşedintele PSD Carei vrea să îşi însuşească iniţiativa ASTRA Carei
Proiectul Asociaţiunii ASTRA de amplasare a unui catarg în mun.Carei cu ocazia Anului Centenar, al sărbătorii Marii Uniri a iscat în Consiliul Local Carei animozităţi şi derapaje de la toleranţă, bună înţelegere şi nediscriminare. Şedinţa de astăzi, 27 aprilie 2018 a fost una deosebit de încărcată de declaraţii contradictorii şi dictatoriale din partea conducerii oraşului.

Raportul de specialitate al biroului de Urbanism a fost nefavorabil acestui proiect, Sebastian Egli motivând refuzul prin existenţa unor aşa zise catarge în jurul Monumentului Ostaşului Român precum şi de faptul că nu este însoţit de o lucrare artistică. Celelalte două variante nici nu au fost luate în discuţie. Comisia juridică şi cea de învăţământ au susţinut Referatul cu aviz nefavorabil iar comisiile de urbanism şi economică au dorit discuţii în plen.

După lămurirea micilor discuţii legate de documentaţia tehnică, datorate faptului că nu au fost consultate în detaliu documentele depuse, primarul Kovacs a intervenit afirmând că susţine referatul negativ deoarece acest proiect este O PROVOCARE la adresa locuitorilor din Carei.

Ilie Ciută….,, nu este o provocare acest proiect. Eu nu mi-aş permite să provoc pe cineva cu drapelul ţării în care m-am născut!,,

În discuţii a intervenit şi consilierul Oneţ, preşedintele PSD Carei ….,, pe viitor, cei care iniţiază astfel de proiecte să aibă în prealabil discuţii cu liderii partidelor din CL sau cu executivul. Să vii să depui proiect fără să discuţi cu nimeni ….este abuziv pus pe ordinea de zi….

Ilie Ciută…,, domnule Oneţ, orice PH care se depune conform legislaţiei în vigoare şi Regulamentului nu poate fi abuziv! Cât despre discuţiile cu primarul este foarte greu….eu am mai procedat de asemenea manieră când a fost vorba de amplasarea bustului lui Brătianu, am stabilit şi locul cu domnul primar , la fel şi pentru regele româniei, Ferdinand…Ştiţi câţi ani a durat până să se obţină aprobarea pentru bustul lui Eminescu… cu această ocazie îi mulţumesc dlui Keizer pentru ajutorul acordat iluminării bustului…..iar acum amplasarea unui catarg cu drapel românesc este o Provocare sau este Abuziv? monumentele şi busturile româneşti se fac mereu pe banii românilor nu ai oraşului!

Consilierul Oneţ insistă în aprecierile sale care au de fapt ca scop încercarea de furt a intenţiei de amplasare catarg în An Centenar în mun.Carei.

,,În Anul Centenar ar trebui să avem alt comportament, să stăm la masă cu toţii ( de parcă discuţiile acestea nu au loc în jurul unei mese-n.r.) să ajungem la un consens în discuţii, nu că nu aş vrea catarg dar să avem alt mod de abordare,,…consilierul Oneţ.

Ilie Ciută…,, îmi pare rău dar eu nu ştiu să am un comportament umil,,

Primarul Kovacs revine în discuţii şi întăreşte cele afirmate mai devreme.

,,Comunitatea maghiară a avut statui politice în Carei, Kolcsey şi Kosuth care au dispărut în anii 30. Acum în oraş există statui politice cum este Monumentul Ostaşului Român, Vasile Lucaciu , Avram Iancu sau Simion Bărnuţiu. Dacă cineva crede că maghiarii nu îmi cer una alta se înşală …Dacă tot provocăm unde vom ajunge? Bine a zis Oneţ că e o sărbătoare a comunităţii româneşti . NU PROVOCAŢI MAGHIARII!,, au fost cuvintele primarului Kovacs care este şi preşedintele UDMR Carei.

În municipiul Carei nu există niciun român în conducerea oraşului ci doar membrii ai UDMR Carei.

Supus la vot, proiectul pentru amplasare catarg românesc este votat doar de membrii partidelor româneşti fără consilierul Ionuţ Oneţ care s-a abţinut. Acesta afirmat la final că la următoarea şedinţă ,, vom iniţia un proiect pentru acest catarg,, . Cu alte cuvinte doreşte să procedeze aidoma capelei mortuare din Ianculeşti şi să îşi însuşească iniţiativele altora în lipsă de imaginaţie şi respect.
buletindecarei.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.