În anul 1859, Ion Creangă a absolvit cursurile Seminarului din Iași și s-a căsătorit cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigore de la biserica Sfinții 40 de Mucenici.
În anul 1864, studiază la Școala preparandală vasluiană de la Sf. Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu, care l-a apreciat foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr.1 din Iași.
Viață personală ciudată
Viața personală a lui Ion Creangă a fost tumultuoasă. În anul 1860, Ion Creangă depune o jalbă împotriva socrului său, acuzându-l de insulte, lovituri și tentativă de asasinat.
El a susținut că în miez de noapte, preotul a intrat în camera sa și a încercat să-l sugrume.
Relație scurtă cu Biserica
După acest incident, Ion Creangă este mutat la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Bărboi.
În anul 1864, este admis la Facultatea de Teologie din Iași, iar la scurt timp, este numit diacon la Mănăstirea Golia din Iași, unde va și locui. Cariera sa clericală se termină brusc în anul 1871. Motivul a fost legat de publicarea în presa vremii a unor articole despre fapte nedemne pe care unii diaconi, printre care și el, le făceau.
În anul 1871, Creangă este judecat de Dicasterie și învinuit că merge la teatru, trage cu pușca asupra bisericii, își tunde părul precum mirenii și că a divorțat de soție. Verdictul a fost unul dur.
A fost exclus din rândul clericilor. Se spune că la această decizie au contribuit și fostul său socru, dar și starețul de la Mănăstirea Golia despre care se spunea că este amantul Ilenei, fosta sa soție.
Un alt șir de probleme
În anul 1873, se încheie procesul de divorț cu Ileana, copilul de 12 ani fiindu-i încredințat. A urmat un alt șir de probleme. Ministrul Tell îl destituie din postul de institutor. Când fostul său mentor Maiorescu revine la minister, îl va repune pe post.
În perioada în care a fost institutor a colaborat la elaborarea a patru manuale școlare. După anul 1883 a suferit de epilepsie, dar a fost și foarte afectat de moartea prietenului său, Eminescu. Moare în 31 decembrie 1889.
George Călinescu scria. Vestea morții lui Eminescu l-a doborât. Era văzut plângând, ținând cartea de versuri a lui Eminescu la piept.
Boala pe care o moștenise genetic de la mamă, epilepsia, se agravase, generând probleme fizice dar mai ales psihice. Se îngrășase foarte mult, iar viziunea și umorul se stinseseră. Apropiații lui au susținut că vorbea tot mai mult despre moarte și era depresiv.
În 31 decembrie 1889, Creangă se duce la tutungeria fratelui său, Zahei. Creangă a avut o nouă criză de epilepsie și un atac de apoplexie. A decedat pe loc.