Obiceiuri de iarnă

Valea Mureşului răsună de colinde şi duduit de dube
Crăciunul aduce cu el în fiecare an magia Naşterii Pruncului Iisus din Fecioara Maria care, deşi a fost săvârşită ca o minune Dumnezeiască acum mai bine de două mii de ani, este mereu actuală. Naşterea Pruncului Sfânt a fost vestită lumii de păstori, de stelei cereşti şi de cei trei magi de la Răsărit care au venit călăuziţi de stea. Mai târziu, creştinii şi-au făcut obicei din a vesti sărbătoarea de Crăciun prin cântece anume dedicate acestei mari minuni cereşti, cântece care au devenit apoi un nou gen muzical – colinda. Izvorâtă din geniul popular al oamenilor simpli, din folclor, colinda a fost dezvoltată în comunităţile creştine şi în cultura religioasă medievală, iar în perioada modernă a fost preluată şi în muzica laică, devenind astfel o latură a muzicii culte. Marii muzicieni ai lumii, fie ei de sorginte nord-europeană (germani, anglo-saxoni sau scandinavi) fie de sorginte latină sau slavă, şi-au adus contribuţia la dezvoltarea acestui iubit şi răspândit gen muzical care este colinda. Perfecţionarea colindei a dus la compoziţii şi la interpretări mult superioare celor tradiţionale, precum şi la adevărate spectacole, în care vocile interpreţilor se întrec unele pe altele în armonii sonore ce rivalizează cu ariile marilor opere. Tehnica audiovizuală a dus pe noi culmi spectacolul colindelor, astfel încât Crăciunul şi Naşterea Domnului Iisus sunt vestite cu mult timp înaintea celebrării lor printr-o adevărată ofensivă a colindelor ce se revarsă peste noi din cele mai neaşteptate locuri.
Dar nicăieri parcă nu sunt atât de frumoase colindele ca la ţară, în noaptea de Ajun. Şi nicăieri parcă nu aduc aşa de multă înfiorare în inimile ascultătorilor ca în satele de pe Valea Mureşului din județele Arad și Hunedoara. Aici, în aerul rece şi curat al nopţii, vocile tinerilor răsună cu un farmec aparte, iar versurile arhaice ale colindelor şi ropotul sacadat al dubelor cu care îşi însoţesc colindul împletesc în mod armonios tradiţia creştină cu reminiscenţe dacice sau poate şi mai vechi, ale unor zeităţi şi spirite care bântuiau imaginaţia strămoşilor noştri.
„Colindatul cu duba este un obicei străvechi, păstrat până în zilele noastre de toate comunităţile româneşti de pe Valea Mureşului, de-o parte și de alta a râului, pă Ardeal dar și mai jos, pă Banat. Toţi flăcăii, la o anumită vârstă, au colindat cu dubele, făcându-şi din asta un titlu de onoare de care vor fi mândri toată viaţa. Tot aşa de mândri şi de făloşi se consideră şi cei care sunt colindaţi de dubaşi, începând cu primarul, cu popa, cu învăţătorul, cu fruntaşii satelor până la oamenii obişnuiţi, harnici şi gospodari – gazde, cum se spune pe-aici – care primesc colinda dubelor şi cinstesc ceata de dubaşi cu bucate, băutură şi bani. Şi nu este mândrie mai mare decât să fii colindat de dubaşi, aşa cum nu este ruşine mai mare decât să nu primeşti dubaşii sau să fii ocolit de aceştia. Chiar şi regele Mihai se simțea onorat de colindul dubaşilor şi în fiecare an primea colindul cu mare bucurie la castelul de la Săvârşin” ne spune unul dintre foştii dubaşi de acum mulţi ani, Gabriel Faur, primarul comunei Bârzava, comună care se mândreşte cu cel puţin câte o ceată de dubaşi în fiecare din cele opt sate componente.
Ceata dubaşilor se compune din 12 până la 25 de flăcăi neînsuraţi, care încă de la începutul postului Crăciunului se pregătesc pentru cele două zile de colind. Două zile de colind continuu, în Ajun şi în ziua de Crăciun, căci se poate colinda şi în alte zile de după Crăciun, în unele sate chiar şi după Anul Nou până la Bobotează sau Sfântul Ion – 7 ianuarie, dată cu care se încheie sărbătorile de iarnă. Din repertoriul dubaşilor fac parte mai multe colinde pe care le interpretează cu dedicaţie sau la cererea gazdei colindate. Textele sunt preponderent religioase, vestind naşterea lui Iisus, dar multe au conţinut laic, legat de viaţa şi evenimentele tradiţionale ale românilor din această zonă: ciclul agricol, vânătoarea, căsătoria, naşterea pruncilor, etc.
„Dubaşii satelor din comuna Bata învaţă 365 de colinde şi circa 12 ritmuri diferite de dube, pe care trebuie să le reproducă într-o sincronizare perfectă. Altfel, se fac de râs şi ceata lor se va destrăma curând” aflăm de la una din cele mai autorizate cercetătoare ale etnografiei şi folclorului local, învăţătoarea Delia Micurescu de la Bata.
În unele sate, în alaiul cetei de dubaşi apar şi alte elemente şi simboluri ancestrale, cum ar fi capra (ţurca), ursul, sorcova sau steaua, dar şi unele semne ale modernității, cum sunt muzicanţii instrumentişti. Toate acestea fac din colindul dubelor un spectacol unic, pitoresc şi feeric, care se transmite din generaţie în generaţie, îmbogăţind pleiada de tradiţii şi obiceiuri dedicate sărbătorilor de iarnă.
Haide-hai cu dubele, pă la tăce căşile!

Dorin Ocneriu / U.Z.P.R. Arad

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.