CRUCEA DE AUR

Crucea – semn de ocrotire creştină

În învăluite curburi ale istoriei, stră-stră-bunii noştri fost-au supuşi unor încercări cumplite. Unii ucişi, alţii mutilaţi, alţii scăpaţi cu fuga – unde au văzut cu ochii. Şi aşa, născut-s-au dacoromânii, aromânii, istroromânii, meglenoromânii. Cei de la nord de Dunăre, s-au dovedit eroici, încercuiţi de hoarde duşmane, plecându-şi fruntea, îndoindu-se adesea, dar nefrângându-se. Cu toţii, şi cei rămaşi, şi cei plecaţi într-aiurea, au păstrat multe obiceiuri şi datini, altele – s-au prefăcut în ţărână sau… pulbere de aur. Da, da! Pulbere de aur care, prin modelare, în inima Sarmisegetusei dacice, va deveni Crucea lui Hristos.
Ei! Aşa s-a născut legenda. O legendă care are punct de plecare în inima Apusenilor, a Sarmisegetusei slăviţilor Burebista, Deceneu, Koson, Duras sau Decebal… şi Domnul mai ştie… ce şi cum…
Aşadar, glăsuieşte legenda, grupurile de aromâni rătăciţi, la sud de Dunăre, nu doar cei stabiliţi în Samocovul de la poalele muntelui Rila, au sfinţit locul prin podoaba cea mai de preţ care le-amintea de cuibul lor creştin din inima Ardealului străbun: crucea de aur „călătoarea”. Sfânt popas în casa fiecărei familii, înveşmântată în flori de busuioc, şi aşezată, cu pioşenie, lângă icoane şi caldela a cărei flăcăruie, împreună, protecţie şi ajutor slăvit se dorea! La timpul cel sorocit, ea, sfânta cruce din aurul dacic, îşi pornea călătoria spre o altă casă creştină.
Ghemul anilor s-a tot rostogolit, neamul cel aromânesc de odinioară s-a înfrăţit cu băştinaşii, însă „însemnătorul de aur al hotarului continua să se mişte singur, purtat mereu de puterea, acum fără fiinţă, de la început”.
Cu certitudine, avem sfântă încredinţare, crucea dacică de aur dăinuie, ocrotitor, şi astăzi, popas binecuvântat, respectat în tăcere sacrală, în case de creştini… prin câte locuri (Domnul ştie!), mult deasupra „înţelegerii noastre de lut şi de umbră”, spune legenda!
Aceasta este cea mai frumoasă şi cea mai reală dovadă că înainte de marea diviziune… ramurile daco-getice, toate, erau încreştinate.
Fie ca această sfântă cruce de aur – din aurul stră-stră-bun dacic – să poposească în casele şi-n inimile fiecăruia dintre noi, întru binecuvântare, iar Noul An, 2019, să sporească prin credinţă, omenie, bună înţelegere în veci de veci.
La mulţi ani, Români de pretutindeni!

 

Livia Ciupercă / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.