Lecție de patriotism dată de Monica Niculescu: Ce se întâmplă în clasamentul WTA după participarea la Fed Cup

Monica Niculescu a demonstrat că patriotismul încă mai există în sport. Sportiva care s-a dovedit a fi decisivă pentru echipa de Fed Cup a României a pus ţara pe primul loc în locul carierei individuale.

Jucătoarea în vârstă de 31 de ani a adus, alături de Irina Begu, punctul care a trimis România în semifinalele Fed Cup.

Mai impresionant este însă sacrificiul pe care Monica l-a făcut pentru a fi prezentă la confruntarea cu Cehia, în condiţiile în care nici nu ştia dacă va fi prezentă pe teren.

Pentru a merge la Ostrava, Monica nu s-a mai înscris la turneul de la Doha, unde avea multe puncte de apărat.

Calificările în turneul de la Doha au avut loc sâmbătă şi duminică, numai că Monica a pus prezenţa în lotul României pe primul loc şi astfel a pierdut 135 de puncte WTA.
Drept urmare, Monica va suferi o cădere de 30 de locuri în clasamentul WTA şi va ajunge, începând de luni, pe locul 136.

Pentru Monica situaţia este destul de delicată, în condiţiile în care foarte probabil nu va fi primită direct pe tabloul principal de la Roland Garros şi de la Wimbledon şi va pierde cel puţin 80 de mii de dolari.

Monica a considerat însă că este mai important să reprezinte România, chiar dacă în plan individual va avea o misiune mult mai dificilă în perioada următoare în circuitul WTA.

Prin victoria de la Ostrava, ea a devenit sportiva care a obţinut cele mai multe succese în Fed Cup pentru România, 31 la număr.

C.S.

m.ziare.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.