Scaune – Biserica în care lumina intră iar

Se face lumină iar în Biserica Adormirea Maicii Domnului – Scaune din centrul Bucureştilor, în spatele spitalului Colţea. Deocamdată, e lumină la care lucrează constructorii şi restauratorii. Aşa vor ieşi iar la lumină pictura de pe pereţi, lemnăria va străluci şi geamurile vor cerne din nou razele Soarelui. La urmă, biserică va răspândi ea însăşi lumină – a credinţei, a convingerii că niciodată nu e totul pierdut, a speranţei împlinite cu muncă şi cu minte. De fapt, o lumină lăuntrică a pornit mereu de aici, dusă de oamenii care au trecut pragul bisericii, atâta timp cât a fost ea deschisă spre lume; că n-a fost mereu, deşi e veche de secole. În forma actuală de la 1705, cu origine rămasă numai în documente ca fiind în secolul XVII, între 1878 şi 1939 a fost folosită drept grajd, iar o reparaţie mai consistentă nu i s-a mai făcut din 1950. În jur, oraşul s-a dezvoltat, biserica a rămas, apăsată, trasă-n jos parcă la propriu, încât azi e cu un metru sub nivelul străzii, al clădirilor din preajmă.
De la o vreme, biserica renaşte, printr-un proiect bazat pe fonduri europene. În termenii rigorii unor asemenea demersuri, proiectul se numeşte „Consolidare, restaurare şi punere în valoare imobil situat în strada Scaune, nr. 2, sector 3, Biserica Adormirea Maicii Domnului – Scaune”, cu obiectivul general „impulsionarea dezvoltării locale a municipiului Bucureşti prin creşterea numărului de vizitatori la monumentul istoric restaurat Biserica Scaune”. Se derulează prin Programul Operaţional Regional (Regio) 2014-2020, implementat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI), cu sarcină de organism intermediar la nivelul regiunii, sarcină convertită în parteneriat şi, mai mult decât atât, în ataşament şi susţinere, desigur, cu aplicarea profesionistă a mecanismului în domeniu. Preotul paroh Jenică Danţiş spune înainte de orice că fără accesarea de fonduri europene, o refacere ca lumea ar fi fost imposibilă, cu atât mai mult, cu cât biserica este monument istoric de clasa A. Împreună cu consilierii parohiali Ion Apostol şi Gheorghe Cotiugă, în timp ce ne conduce prin schelăria şantierului interior, părintele rememorează momentele de-acum rămase-n urmă, când biserica nu avea nici titlu de proprietate, darămite să aspire la repunere pe picioare. Povesteşte că a şi trecut printr-un moment de mare tulburare acum câţiva ani, când abia venit în parohie (anterior fusese preot de spital) şi pregătindu-se să oficieze o cununie, cineva a observat că plouă-n biserică: „Pica apă pe strană. Ce puteam să fac în două ore, până venea lumea?!” S-a urcat pe acoperiş, a improvizat ceva. Erau şi alte stricăciuni, la instalaţia electrică, la cea de încălzire, la ziduri. Pictura era neagră toată, afumată; un pătrat, la vedere, chiar va rămâne aşa, spre ştiinţa a ceea ce ajunsese. Cu câţi bani se strângeau de la enoriaşi nu se putea face mare lucru. Din fonduri proprii e cofinanţarea lucrărilor actuale, prin Regio. Se consolidează structura, se instalează sistem de încălzire pe sub pardoseală, cu păstrarea fiecărei plăci de piatră originală, de Buzău, dar adusă bucată cu bucată la dimensiunea impusă de funcţionarea instalaţiei. Lemnăria se reconstituie din stejar masiv. Se reface acoperişul, se pun cupole din tablă de cupru. Atât, numai, fundaţia a fost găsită încă zdravănă, de la origine, cum se făcea pe atunci, din cărămidă şi var.
Munca de constructor se îmbină cu investigaţia ştiinţifică aplicată. Conlucrează specialişti de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”. Lucrul e pe măsura valorilor de patrimoniu: biserica în sine, monument brâncovenesc, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu pruncul în braţe (în biserică de la 1928), iconostasul din lemn sculptat aurit (din secolul XVIII), pictura în frescă în stil bizantin (secolul XVIII). Beneficiul va fi pentru comunitate şi nu numai (vine lume aici şi de mai departe, din tot Bucureştiul şi din Ilfov), va fi pentru patrimoniul turistic.
Dincolo de toate, la baza a tot ce se face pentru renaşterea Bisericii Scaune, întăreşte părintele Danţiş, este voinţa de a păstra viu şi întreg un semn de identitate naţională.

FLORIN ANTONESCU

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.