Care este singura țară unde oamenii nu au nume de familie?

Cine s-ar fi gândit că poate exista o țară unde oamenii nu au nume de familie? Ei bine, nu este vorba despre vreun trib de prin Africa, ci despre un stat din Europa. În Islanda, cetățenii nu au nume de familie. Cum e posibil?
Islanda este o țară cu puțin peste 330.000 de locuitori. În mod ciudat, aici oamenii nu poartă nume de familie și se folosește patronimicul (nume pe care îl poartă -după tată- toți membrii unei familii). Astfel, pentru un fiu se folosește sufixul „son”, iar pentru o fiică se folosește sufixul „dottir”.
În Islanda se menţine încă sistemul arhaic nordic al numelor. De exemplu, dacă pe un bărbat îl cheamă Gustaf, iar pe fiul său Jon, se va numi Jon Gustafsson, adică „fiul lui Gustaf”. De exemplu, dacă pe un bărbat îl cheamă Gustaf, iar pe fiica sa Kristin, ea se va numi Kristin Gustafdottir, adică „fiica lui Gustaf”.
Copiii nerecunoscuti de tatăl lor primesc automat un patronimic rezultat din numele mamei. În Evul Mediu, s-a utilizat și la noi acest sistem, mai ales în regiunea Molodvei acolo unde fetele erau denumite „Amariei” sau „Aioanei”.
Ce se întâmplă dacă există copii cu aceleași nume?
Dacă în anumite anturaje există două persoane numite Jon, care au taţi Gustaf, pentru a-i deosebi se foloseşte şi numele bunicului. De exemplu Jon Gustafsson Hallsson (Jon, fiul lui Gustaf Hallson) şi Jon Gustafsson Gunnarsson (Jon, fiul lui Gustaf Gunnarsson).
Curiozități despre Islanda:
  • Islanda are un indice de alfabetizare de 100%. Cu alte cuvinte, pe insulă nu există niciun analfabet;
  • Totodată, Islanda este țara cu cei mai mulți scriitori, cele mai multe opere publicate și cele mai multe cărți citite pe cap de locuitor dintre toate statele lumii;
  • Țara insulară este singurul stat NATO fără armată terestră, aeriană sau forţe navale;
  • Pe insulă nu există furnici și nici șerpi. Oamenii de știință nu au o explicație pentru acest lucru;
  • În Islanda sunt mai multe oi decât oameni. Raportul este de 2,1 oi la un locuitor.
    E greu de crezut că există țara perfectă în care trăiesc oamenii perfecți și nu există hoți. Și totuși? Pe Internet circulă un mit, potrivit căruia, în Islanda, una dintre cele mai prospere țări din Europa, oamenii nu se mai obosesc să-și încuie casele și mașinile.
    „În Islanda mașinile și casele nu se încuie?”, stă scris cu litere de-o șchioapă în majoritatea articolelor ce descriu bunăstarea din Islanda, o țară cu o populație de 325.671 de locuitori. Cât este adevăr în această poveste?
    Ei bine, este doar un mit povestea conform căreia islandezii nu-și încuie casele și automobilele. Iar explicația este destul de simplă. În ultima perioadă, nivelul de trai a crescut foarte mult în insula cu o suprafață de 103.000 km². Astfel, islandezii și-au cumpărat în ultimii ani locuințe scumpe pe care le-au mobilat cu gadgeturi de ultimă generație și mașini costisitoare.
    Nimeni din această țară nu-și permite riscul să rămână fără o plasmă sau fără un laptop aproape nou. Iar multe dintre mașinile de pe stradă sunt atât de scumpe încât se încuie automat. Singure. E drept, au existat vremuri în care încuierea casei era considerată un gest de grosolănie printre islandezi, dar acum lucrurile nu mai stau astfel.
    Există însă și o parte de adevăr în această poveste. Infracționalitatea în Islanda este extrem de mică, iar ofiţerii obişnuiţi nu poartă arme de foc. Poliţia islandeză a făcut doar o singură dată uz de arme de foc. Se întâmpla în anul 2013 când ofițerii au fost nevoiți să împuşte un bărbat cu probleme psihice care a tras de la fereastra apartamentului său.
Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.