default-logo

Bărbătească

Ziua bărbaților se nimerise cum nu se poate mai bine în acest an, 9 martie duminica chiar era semn de chef nebun, dezmățul, că întotdeauna acolo se ajungea, urma după ziua femeii, ca o pedeapsă după o faptă rea, glumeau ei după primul rând de bărdăci date peste cap, dar lui i se părea mai degrabă o recompensă pentru ceva frumos ce trebuia să facă și încă nu făcuse, una peste alta nu conta ce se spunea, el se simțea bine oricum, libertatea deplină la chef cu toți vecinii care erau dispuși să vină însemna totul, de câțiva ani 9 martie îi aduna ca la comandă, se strânseseră și acum toți care aveau permis de la neveste, la el le era permis tuturor în singura dată din an când nevastă-sa nu mormăia dezaprobator, dimpotrivă, îl sprijinea cu un lighean, două de scovergi, numărul lor putea să ajungă și la trei, asta depindea de mulțimea musafirilor în rest de nimic altceva, acum veniseră mai abitir ca niciodată, femeia a plecat după al treilea lighean cu minunatele brânzoaice ostoitoare de foame și producătoare de sete, el numai ce s-a îndreptat după a treia găleată de vin, iată-l coborând încetișor în beciul unde se odihnesc liniștite vreo cinci butii cu vin, una cu din acela vechi, așezat, păstrat anume pentru eveniment, din care, cum am arătat, băuseră doar două găleți, alte patru burduhoase cu producție din ultima recoltă de struguri cum numai în via lui se făceau, asta susțineau clar toți după orice chef, fie el crunt sau blând, așadar uite-l cum umblă atent să nu încurce butoaiele, se proptește de cel care trebuie și se așază lin pe scăunelul din față, potrivește găleata sub cep și-l extrage încetișor, susurul încărcat de aromă îi dă o stare de bine, parcă merge pe bicicletă, deocamdată nu știe exact unde, a, e limpede, pedalează spre gârlă, în vale, acolo o să se răcorească îndată cum face ori de câte ori îl cuprinde zăpușeala, pedalează și pedalează, nu mai are răbdare să se dezbrace, cum se întâmplă de obicei, acum îi este prea cald, intră pedalând direct în gârlă, simte răcoarea apei inundându-i picioarele, însă nu e nicio apă, în cele câteva minute cât a ațipit vinul cel vechi își făcuse de cap tinerește, nu umpluse doar găleata ci se și revărsase nepăsător, un strat de lichid negru și răcoros se așezase peste stratul de pietriș, nu-i nimic, o să se scurgă spre inima pământului din care urcase, hai mă, nu mai vii odată, auzi deslușit glasul care îl trezise, atunci împinse înciudat cepul să oprească ce-o mai fi rămas și începu să urce agale, un vin mustea nevinovat în papuci, altul, aproape la fel de inocent, se legăna curios în găleată…

Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.