„Kilometrul Zero” al presei profesioniste

Casa Capșa, spațiul emblematic al atâtor întâlniri ale marilor personalități ale spiritualității românești, a fost decorul rafinat și încărcat de istorie în care era firesc să se desfășoare și marea celebrare a secolului de activitate neîntreruptă a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

„Restart” al jurnalismului, prin dialog

Liberă chiar și atunci când s-a văzut cenzurată de regimuri opresive, liberă chiar și atunci când pare supusă intereselor veroase ale unor patroni, liberă chiar și atunci când trebuie să strângă punga sau să se reinventeze „în balansul vremurilor”, cum ar spune un cunoscut jurnalist contemporan, presa profesionistă este, poate, cea dintâi dintre puterile unui stat. Nu se poate imagina o societate modernă fără o presă dedicată și nu se poate concepe o presă autentică fără slujitorii ei.

Privind înapoi cu reverență și înainte cu speranță lucidă, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România nu are niciun dubiu vizavi de locul pe care îl ocupă în societatea românească. Jurnaliștii profesioniști sunt oamenii care pleacă la drumul profesiei cu altruismul drept credință și cu adevărul drept pavăză. Profesie care nu se poate face fără vocație și sacrificiu, nobilă și frumoasă, dar dificilă și solicitantă dincolo de orizontul pe care îl presupun multe alte activități, jurnalismul are momentele sale faste. Unul dintre cele de neprețuit, încărcat de o simbolistică rarissimă, a fost Centenarul celebrat la Casa Capșa și unde s-au regăsit ziariștii profesioniști de ieri și de azi, întemeietorii presei autentice din România și continuatorii acestui atât de important segment al societății, care este informarea.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România i-a chemat, așadar, pe toți membrii breslei la „Kilometrul Zero” al presei profesioniste, la o celebrare menită să dea „restart” jurnalismului prin dialog și plasarea interesului public, primul comandament din „fișa postului” ziariștilor, mai presus de conjuncturi mărunte și trecătoare.

Doru Dinu Glăvan: „ Suntem continuatorii unei tradiții de excepție”

În numele marilor înaintași care au slujit fundamental acest domeniu crucial pentru orice democrație, în numele celor care au știut să țină aprinsă flacăra jurnalismului profesionist atunci când părea că cenzura este atotstăpânitoare, în numele generațiilor de cititori fideli care își formaseră un reflex de de fiecare zi – drumul la chioșcul de ziare, unde deseori stăteau și la rând – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a pus mesajul Centenarului său sub semnul unității de breaslă. Am bucuria să vă salut la 100 de ani de la constituirea Uniunii Ziariștilor Profesioniști, în 1919. Marea Unire a creat o firească emulație și unul dintre cele mai distinctive semne ale intrării României într-o nouă eră a fost și înființarea primei uniuni de breaslă a României reîntregite. Reuniunea de astăzi este, în fapt, o sărbătoare a jurnalismului profesionist din România. UZPR nu este singura organizație de presă, dar cred că în acest moment este cea mai puternică, cea mai viabilă și cea mai vizibilă, continuând o frumoasă tradiție, întrucât ea nu a venit din neant, așa cum nici cea înființată în 1919 nu a venit din neant. Suntem continuatorii unei tradiții de excepție, cea a gazetăriei românești profesioniste, pe care o celebrăm astăzi în integralitatea sa. După 1989, o mână de ziariști din București au decis să se unească sub aceste auspicii, cu jurnalistul Sergiu Andon ca prim președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care intra, o dată în plus în istoria sa, într-o epocă nouă.

În toți acești ani, alături de UZPR au fost organizații prestigioase de breaslă – Asociația Ziariștilor, Clubul Român de Presă – sub semnul colaborării de tradiție dintre ziariștii din România. Și mă bucur, în context, că UZPR a rămas o organizație solidă, grație celor care au condus-o și membrilor care au făcut parte din ea.

Acesta este, înainte de toate, un moment istoric. Este un privilegiu să putem sărbători împreună un secol de jurnalism profesionist. Chiar dacă sărbătoarea stă sub semnul organizației noastre, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România o percepe ca pe o celebrare a întregii bresle, a tuturor profesioniștilor care activează în această nobilă profesie, indiferent că sunt sau nu membri ai UZPR. Tocmai de aceea am invitat alături de noi patroni de presă, realizatori de emisiuni, conducători de publicații, jurnaliști profesioniști din toate ramurile mass-media, pentru a transmite un semnal de deschidere a UZPR către toți cei care sunt colegii noștri. Am dori ca acest mesaj să ajungă la tot spectrul breslei, în numele prieteniei și unității jurnaliștilor profesioniști. Cred în forța presei de a se coagula și de a servi interesul public, cred în vocația jurnalistului de a fi vocea cetății, cred în presa prezentă și în cea viitoare, pentru că nici nu se poate și nici nu se va putea fără ea. Lansăm, azi, un apel către toți dedicații meseriei pe care o practicăm cu toții de a rămâne împreună, uniți, de a ne reuni cu fiecare ocazie, ca să ne cunoaștem, să ne revedem, să confruntăm idei. Dincolo de preocupările zilnice ale jurnaliștilor și de diferențele dintre abordările lor există un potențial imens de a releva faptul că jurnaliștii sunt unii dintre oamenii înțelepți ai unei națiuni și acesta este nucleul mesajului pe care îl transmite astăzi, la un secol de la constituire, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Sper în continuare într-o presă care să aducă servicii de valoare societății românești și să contribuie din plin la dezvoltarea României și la viața mai bună a cetățenilor săi. Putem extrage, ca ziariști, din miezul națiunii române înțelepciune, pilde bogate de istorie și mai ales seva faptului că românii au demonstrat de-a lungul secolelor că pot fi lideri mondiali în foarte multe domenii. La mulți ani UZPR!”, a spus președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan.

Ștefan Mitroi: „Singura speranță a românilor este presa”

Pentru a da un contur fix semnalului de sărbătoare a întregii prese profesioniste din România, au fost invitați să sintetizeze esența profesiei și importanța acesteia pentru societate foștii președinți ai UZPR. „Politicienii sunt aleși o dată la patru ani. Dumneavoastră, jurnaliștii, sunteți aleși în fiecare zi. Chiar dacă s-ar putea ca mâine să nu se mai cumpere ziarul sau oamenii să nu se mai uite la emisiunea de televiziune, aceasta rămâne o meserie dificilă, pe care n-aș fi recomandat-o fiilor mei. Este greu să trăiești din ea, este ușor să mori din pricina ei. Dar, stimați colegi, vă rog, fiți mai des împreună. Sunteți singura speranță, singura instanță, singura instituție în care românul mai crede. Aș vrea să văd mai des dezbătută această chestiune: românii sunt foarte singuri în fața instituțiilor, se simt neajutorați, nu știu la ce uși să bată, găsesc peste tot minți închise, inimi închise, instituții închise și singura lor speranță este presa. Dumneavoastră le-ați demonstrat acest lucru, le-ați dat încredere și dacă n-ar fi presa, oamenii nu ar ști ce să mai facă, n-ar mai înțelege de ce sunt români și ce se întâmplă cu această țară. Pentru tot ceea ce faceți pentru români, ca român, vă mulțumesc și vă rog din nou să fiți mai des împreună. La mulți ani Uniunii Ziariștilor Profesioniști!”, a declarat, în aplauzele celor prezenți, cunoscutul scriitor și jurnalist Ștefan Mitroi.

Horia Alexandrescu: „Sper ca momentul aniversar de astăzi să reprezinte unul de strângere a rândurilor”

Pentru revenirea presei în matca libertății depline după 1989 a fost nevoie ca o întreagă generație de ziariști remarcabili să pună temeliile unui edificiu nou, modern, cuplat la Occident și conștient de menirea sa pe un drum cu totul nou al întregii societăți. Despre aceste repere fundamentale ale „noii prese” a vorbit cu căldură Horia Alexandrescu, fost președinte al UZPR: „Mă bucur că vă văd și mă bucur că ne vedem. Mă uit în jur și văd că majoritatea celor prezenți sunt oameni care se pot mândri că au construit ceva în presa românească. Am construit și am crescut o mulțime de gazetari – am regăsit astăzi aici două ziariste care mi-au fost eleve și care astăzi sunt nume de notorietate în presa românească. Cu mulți dintre cei pe care îi revăd astăzi și pe care nu i-am mai întâlnit de ani am lucrat ani de zile în același birou. Mulți dintre dumneavoastră mi-ați fost colegi, uneori chiar adversari de polemică jurnalistică. Totul este foarte emoționant pentru că ne vedem tot mai rar, uneori doar prin știrile pe care le generăm. Momentul acesta ar trebui să dea de gândit tuturor, inclusiv autorităților române, care au uitat complet de ziariști și de presă, de drepturile pe care ar trebui să le avem și de interesul pe care ei ar trebui să-l aibă pentru noi și pentru mass-media. Sper ca momentul aniversar de astăzi să reprezinte unul de strângere a rândurilor, de  verticalitate și de regăsire a valorilor pe care am fost învățați să le slujim, am fost crescuți să le respectăm și care se deosebesc tot mai greu în presa românească și internațională în epoca fake news. Felicit UZPR pentru această aniversare!”.

Romeo Nădășan: „Jurnaliștii din România au fost unii dintre cei mai dedicați meseriei lor”

Ca pentru a ilustra legătura care nu s-a rupt niciodată între generațiile de jurnaliști, fostul președinte al UZPR Romeo Nădășan, care a condus ani de zile organizația, cu rezultate remarcabile, a punctat faptul că jurnalismul este perfect capabil să se constituie într-un nucleu dur de rezistență în fața oricăror provocări și cu orice riscuri, asumate, în numele aceleiași, eterne, libertăți de exprimare. „Meseria de ziarist este una dintre cele mai solicitante, un efort permanent, care poate provoca o dezorganizare a vieții personale. Se poate spune că jurnaliștii din România au fost unii dintre cei mai dedicați meseriei lor și asta s-a văzut întotdeauna prin puterea presei și prin respectul pe care și l-a câștigat. Felicit Uniunea Ziariștilor Profesioniști și pe președintele Doru Dinu Glăvan pentru acest eveniment care cred că poate constitui un punct de pornire pentru viitorul meseriei noastre, care s-a transformat extraordinar și care ne-a obligat să ne mulăm pe un cu totul alt model profesional și de comportare jurnalistică. Suntem, așadar, într-o tranziție și cred că organizația noastră se va adapta la această nouă realitate, în așa fel încât tot mai mulți tineri să vină în rândurile noastre”, a spus Romeo Nădășan.

Acad. Răzvan Theodorescu: „Nu se poate scrie istoria României moderne fără istoria presei”

O altă legătură esențială dintre presă și societate, componenta de creație a acestei profesii spectaculoase și complexe, a fost punctată cu emoție de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române. Am învățat, în anii în care am fost director al Televiziunii Române, că jurnaliștii sunt oameni dedicați. Ei trebuiau să se descurce în toate domeniile culturii, ceea ce din păcate este tot mai rar. Atunci când Doru Dinu Glăvan mi-a cerut un punct de vedere vizavi de componenta de creație a jurnalismului, am scris cu asupra de măsură. Nu se poate scrie istoria României moderne fără istoria presei. Nu se poate scrie nici chiar despre momentul liberalismului din vremea totalitară fără presa culturală, care era de cel mai înalt nivel. Ca istoric, vă spun că reprezentați o parte de istorie contemporană și este suficient acest lucru ca să fiți considerați o breaslă de cea mai mare importanță”, a punctat Răzvan Theodorescu.

Acad. Eugen Simion: „Locul jurnaliștilor este printre creatori”

La rândul său, acad. Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, a evocat răsfrângerea trecutului fast al resei românești în prezentul adesea uimitor, dar mai mereu vertical, al jurnalismului: „Vă felicit, domnule președinte Glăvan, că ați reușit să-i puneți pe jurnaliști acolo unde le este locul, printre creatori, iar UZPR printre uniunile de creație!”.

O sărbătoare-unicat

Unul dintre momentele cu totul speciale ale celebrării Centenarului UZPR a fost cel care a încheiat festivitatea și care a fost încărcat de o simbolistică deosebită. Reputatul jurnalist și scriitor Carol Roman, care conduce revista „Balcanii și Europa” de două decenii, a oferit colegilor săi un volum editat special pentru marcarea momentului aniversar al UZPR, cartea „Condeieri iluștri de-a lungul vremurilor”. Cuprinzând interviuri de colecție realizate de autor cu unii dintre cei mai străluciți gazetari ai ultimelor decenii, mulți trecuți în neființă, dar care au lăsat o operă ce stă la temelia jurnalismului profesionist care este și va fi, cartea este un dar prețios pentru jurnaliști, ca și pentru publicul care a iubit un Brunea Fox, un Alexandru Stark, un Sașa Pană sau un Aurel Baranga. Volumul punctează o dată în plus cu câtă dăruire și cu ce tezaur imens de talent s-au dedicat jurnalismului scriitori fără egal, profesioniști care au pornit de jos, ca reporteri, dormind nopțile pe birourile redacțiilor pentru a vedea ziarele plecate la timp la tipar, oameni care ajunseseră să știe totul, prin experiență personală, despre reportaj, știre, editorial sau caricatură de presă. Carol Roman nu doar i-a întâlnit și i-a „învățat pe dinafară”, cu toată anvergura lor majestuoasă, ci a avut inspirația, atât de importantă prin rezultat, să-i intervieveze, să-i „descoasă” cu întrebări țintite, ale căror răspunsuri sunt și astăzi lecții de jurnalism. Interviurile din acest volum pe care l-au primit cu căldură jurnaliștii prezenți la celebrarea UZPR chiar din mâna autorului sunt adevărate nestematele ale vocației, exprimate de cei mai străluciți gazetari ai ultimelor decenii, și care au fost dăruite cu larghețe jurnaliștilor profesioniști, în momentul lor de sărbătoare-unicat, care vine o dată la un secol, de cel numit „decanul de vârstă al presei românești”.

Roxana Istudor

Revista UZP nr.1 / 2019

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.