Politichia strică meseria

Cum un act de cultură se face, de obicei, într-un mediu favorabil, și se comunică având un sentiment de bucurie, nu altfel decât bucuroasă m-am simțit și eu la recenta întâlnire a colegilor mei din Filiala „Marius Mircu” Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, unde am fost invitată. Întâlnire bogată în prezentarea unor realizări de certă valoare, fiind lansate cu acest prilej cărți ale membrilor filialei și un periodic al acesteia, numit „Context”.

Despre eveniment, unul notabil, a scris deja în ziar Gheorghe Bălțătescu, recenzând noua publicație băcăuană. La care colaborează și el, alături de mulți actuali și foști colegi de la „Deșteptarea”. Am fost foarte curioasă să răsfoiesc revista, de cum am ajuns acasă, unde am citit argumentul semnat de Ștefan Radu (redactorul-șef al „Contextului”), în care vorbește despre o „tribună liberă”, un „spațiu al dezbaterii unor probleme de breaslă”, despre obiective, proiecte etc. Este un text bine articulat, motivat, limpede expus, cu un caracter programatic.

Fiind un bun și talentat gazetar, cu multă experiență, Ștefan nu avea cum să nu amintească un fapt, și anume acela că, în viața unei gazete, factorul cel mai important e cititorul. Singurii „stăpâni” sunt cititorii și conștiințele noastre. Problema conștiinței, a moralității jurnalistului mi se pare una de cea mai mare importanță și gravitate în epoca postistorică în care „distincția dintre bine și rău se topește treptat”, după Wolf Lepenies, autorul unei foarte interesante cărți despre „Ascensiunea și declinul intelectualilor în Europa”. Jurnalismul nu este o profesie oarecare, e o vocație ( Márquez spunea că e mult mai mult, chiar „o glandă”), și el trebuie făcut cu onestitate, mai ales într-un timp al post-adevărului, al invaziei de știri false, al propagandei.

Revenind la „Context”, notez și câteva fugare impresii de lectură la cald, interesul meu mergând spre câteva remarcabile reportaje pe care le-am parcurs, semnate de Mihai Buznea, Cornel Cepariu, Ștefan Radu, Ovidiu Pauliuc, pentru că mi se pare foarte bună orientarea revistei spre acest gen puțin reprezentat în presa actuală. Am citit însă toată revista și îi felicit pe inițiatorii și realizatorii ei. E bine că apar astfel de publicații cu un profil distinct, cu identitate asumată, cu un program clar, făcute de niște oameni calificați, de niște profesioniști. Nu același lucru se poate spune când se tipăresc niște încropiri oarecare, total inutile, rod al vanității unor veleitari și al unor frustrați mohorâți și belicoși.

Are perfectă dreptate Nicolae Manolescu atunci când afirmă despre „datul cu părerea” că este „cea mai solidă instituție din România”, animată de indivizi fără nicio idee și nicio calitate. Și mai spune domnia sa, tot cu mare îndreptățire, că am fi fost pe locuri de frunte în lume, ca țară, dacă românii și-ar folosi mintea, inteligența pentru a face bine.

Din păcate, „ne merge mintea numai la rău, aici suntem geniali”, spune, cu amară ironie, cunoscutul critic literar. Pe care l-am prețuit enorm, dintotdeauna, citindu-l, în anii ’80, și în paginile revistei „Ateneu”. De altfel, unele dintre temele publicate aici au făcut parte apoi din volumele cu același titlu ale criticului. Dar îl prețuiesc în egală măsură și pe Eugen Simion, care mi-a fost și profesor la facultate. Spun asta fiindcă m-am întristat văzând schimbul ostil de replici dintre cei doi, cât și aflând că există tabere, grupuri și grupulețe în Uniunea Scriitorilor, scandaluri, excluderi, demisii, litigii, reformiști etc. Așa se explică, pentru cine nu cunoaște fondul chestiunii, și povestea cu egida USR, acordată sau nu unor reviste. Ateneul nu a ținut niciodată de USR, fiind mereu editat de autorități ale administrației publice băcăuane.

Egida am primit-o acum câțiva ani, după o scurtă discuție cu un vicepreședinte al Uniunii, aflat într-o vizită la filiala lor băcăuană. Am acceptat-o cu bucurie și o mare deschidere, înțelegând asta ca pe un gest de solidaritate profesională, de breaslă, împreună fiind mai puternici, mai convingători. Sunt adepta uniunilor de creație profesioniste, care au și un important rol sindical, și fac parte, de aproape trei decenii, din Uniunea Oamenilor de Teatru din România și Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, secția română. De aceea nici nu sunt la curent cu treburile interne al USR, dar citesc mereu „România literară” și celelalte reviste ale Uniunii, cât și multe reviste culturale din țară, cu care noi, Ateneul, suntem la schimb. Adică ne trimtem unii altora publicațiile noastre.

Mă întorc la Nicolae Manolescu, încheind cu câteva observații ale domniei sale despre critica literară, care nu trebuie să fie una de „gașcă”, și nici să ilustreze „partizanatul și politichia literară”. Pentru că, „politichia strică meseria, și duce la fărâmarea vieții literare în bisericuțe ostile una alteia, fiecare pretinzând a avea cronicarul ei”. A bon entendeur, salut!

CARMEN MIHALACHE, Director revista de cultura ,,ATENEU,,

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.