default-logo

Conferința ”Pelerinaje suprapuse în Turcia modernă. Biserica Sfântului Gheorghe din Insula Prinților” (4 aprilie 2019)

Muzeul Municipiului București vă invită la conferința de joi, 4 aprilie, ora 18.30, la Palatul Suțu, cu tema ”Aya Yorgi of Büyükada, a Shared Pilgrimage Site in Modern Turkey”/”Pelerinaje suprapuse în Turcia modernă. Biserica Sfântului Gheorghe din Insula Prinților”, susținută de Dr. Mustafa Diktaș (Turcia). Conferința se va desfășura în limba engleză.

Coordonatorul conferințelor de joi: Cătălin D. Constantin.

Dr. Mustafa Diktaș este istoric și antropolog. Și-a susținut teza de doctorat la Paris, la École des Hautes Études en Sciences Sociales, prezentând locurile de pelerinaj închinate Sfântului Gheorghe din Turcia și din Liban. Este pasionat de studiul culturii și al manifestărilor religioase din Levant și Anatolia.

Mănăstirea Sfântului Gheorghe, aflată pe cea mai mare dintre Insulele Prinților, în imediata vecinătate a Istanbulului, e in fiecare an, cu precădere de ziua închinată Sfântului, 23 aprilie, gazda unui număr foarte mare de pelerini. Deși e un lăcaș de cult creștin, biserica se dovedește a fi spațiul unor pelerinaje suprapuse și un simbol al coexistenței mai multor religii în Turcia modernă. Paradoxal, cea mai mare parte a pelerinilor sunt femei musulmane. Conferința prezintă detalii despre acest pelerinaj pornind de la cercetarea de teren realizată de autor.

leviathan.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.