Gând peste gând – în miez de Gerar

„Un cer de stele dedesupt,/ Deasupra-i cer de stele” (Mihai Eminescu, „Luceafărul”)

La 15 ianuarie 1850, în Botoșani, se naște Mihai, al 7-lea copil al familiei Eminovici. Acela, pe care Iosif Vulcan, la publicarea primului său poem, în revista „Familia” din Oradea, avea să-l boteze Eminescu. Pentru eternitate. Îi datorăm, astfel, șefului revistei mai sus – amintite, cel mai celebru botez literar din spațiul nostru cultural.

A fost dăruit de către Creator cu numeroși „talanți”, pe care i-a făcut să strălucească. Nu atât în folosul său, ca om viețuitor într-un timp teluric limitat, cât în folosul nației, a poporului român. Pentru un timp nelimitat.

În această țară, Eminescu este, în primul rând, Poetul. A dat măsura geniului său în creația poetică. În lirica românească, Mihai Eminescu produce o „revoluție”. Atât la nivel de problematici abordate, cât, mai ales, la nivel formal.Este primul inovator al limbajului poetic în literatura română. Pentru că scoate versul românesc dintr-un provincialism expresiv și îl propulsează în modernitate. Au urmat Tudor Arghezi  (în perioada interbelică), Nichita Stănescu și Mircea Cărtărescu (în perioada postbelică). Dar, Eminescu a fost, în acest sens, deschizător de drum.

În al doilea rând, Mihai Eminescu a fost și rămâne un jurnalist de primă mărime, un condei publicistic viguros, critic, incomod, un ziarist cu vână. Un jurnalist care, la nevoie, putea dovedi aptitudini de veritabil cronicar literar sau teatral. Publicistica eminesciană este o adevărată radiografie a vieții politice din vremea sa. Deși a fost simpatizant al ideologiei conservatoare, în gândirea sa economică și politică – transpusă în articole de presă – n-a pregetat să puncteze derapajele. Mai ales, în perioada în care a lucrat ca redactor la ziarul Timpul ( ziarul oficial al Partidului Conservator). Gazetarul Eminescu “ a mușcat” atât din liberali cât și din conservatori. A reușit să creeze nemulțumiri și-n rândul unora și-n rândul altora. Mai voalat, mai apăsat, voci importante din spațiul politic al epocii sale, au făcut presiuni pentru a-l reduce pe ziaristul Mihai Eminescu la tăcere. Prea spunea ce gândea. Prea spunea adevărul.

Poetul și gazetarul Eminescu au fost emanații subtile, sofisticate sau abrupte – după caz – ale cetățeanului român Eminescu. Ale patriotului iubitor de istorie, de tradiție, de neam și de limba română. Iar în numele acestora nu admitea compromisul.

În al treilea rând, Mihai Eminescu a fost posesor al unei culturi solide, impresionante. Un autodidact însetat de cunoaștere. Un însetat de filosofie. La Iași, București, Viena sau Berlin, poetul s-a dovedit prieten permanent cu lectura. Heraclit, Platon, Schopenhauer, Kant, Hegel sunt gânditori din care el s-a hrănit și de care s-a lăsat, mai mult sau mai puțin, influențat.

Eminescu este un model și o personalitate care și-a pus amprenta, nu numai asupra generației sale și a epocii respective, a culturii momentului său, ci s-a răspândit s-a topit în toată istoria noastră ulterioară. Literară, culturală, civică. Nicolae Iorga îl considera  „expresia integrală a națiunii române”. Lucian Blaga vedea în el „românul absolut”, iar Petre Tuțea îl califică „sumă lirică de voievozi”.

La aniversarea a 173 de ani de la nașterea sa, ne vine în minte versul „ La trecutu-ți mare, mare viitor!”, din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Un vers profetic, pe care poetul îl adresează viitorimii. Să ne ierte și să nu ne judece prea aspru, dacă profeția sa se poticnește astăzi, când viitorul a devenit prezent, de un „epigonism” aproape generalizat, de care suferim. În sensul rabatului de la calitate. În sensul rabatului de la valoare. Este o boală grea, dar reversibilă. Trebuie doar să găsim înlăuntrul și înafara noastră „doctori” pricepuți. Ca să ne facem bine. Profeția se poate împlini.

La mulți ani, Domnule Eminescu!

Rodica Bibarț – Oros