ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ ȘI IRINEL LICIU au trăit o dragoste dincolo de moarte

Laureat cu importante premii literare, membru al Academiei Române și, pentru o perioadă de timp, Președinte de Onoare al Uniunii Scriitorilor, conștiință lucidă a timpului său, Ștefan Augustin Doinaş înseamnă în literatura română contemporană un destin literar profund particular, dovedind faptul că iubirea totală față de literatură și devoțiunea față de poezie pot fi coordonatele majore ale unei vieți de scriitor.

Poet adevărat al spiritului românesc, autor rafinat, cu formație culturală de elită, prețuitor al valorilor estetice, a căutat în drumul poeziei de idei și al timpului baladesc acea superbă rafinare a limbajului.

Lirica lui Ştefan Augustin Doinaş prinde contur dintr-o nevoie imperioasă de armonie şi raţionalitate, căutându-şi efigiile în valorile poeziei dintotdeauna, care sunt retranscrise cu o “umilitate” ce dă sens acelui “epigonism major” despre care face vorbire poetul într-un pasaj eseistic: “Marile adevăruri s-au rostit de mult şi rolul artistului de azi e doar acela de a furniza o nouă formulare a lor”.

Pentru cei care iubesc poeziile lui Ştefan Augustin Doinaş, un poet proteic, ce a creat o operă prestigioasă, contribuind la păstrarea și perpetuarea în literatura noastră a tradițiilor spirituale europene, încadrându-se în „galeria poeților moderni cardinali ai literaturii române”, atașez un pps frumos realizat de dl. Adrian Toia, cu poezia „Omul din lună”, îmbrăcată cu imagini sensibile și bine alese. O poezie pe cât este de frumoasă, pe atât tristă, cu versuri ce se remarcă prin claritatea și vraja muzicală a cuvintelor, tonalitatea poeziei menținându-se într-un regim al delicateții afective, cu o mare încărcătură de melancolie, de nostalgie…

Ca și în alte poezii, și aici răzbate tristețea scurgerii prea repede a timpului, acela care, prin rostogolirea atroce a secundelor, va „îmbrăca” cu „o mantie de praf” patimi, vise, aminitiri („și toate patimile puse vraf / vor îmbrăca o mantie de praf”).

La fel ca Blaga, Doinaș filosofează poetic, preferând lirica filosofică.

          Iar pentru cei care au timp mai mult de lectură, atașez și un material cu povestea de dragoste chiar „dincolo de moarte”, dintre Ștefan Augustin Doinaș și cunoscuta balerină Irinel Liciu, „poate cea mai frumoasă și mai tragică poveste de iubire din cultura română”.

Teodora Buiță

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ ȘI IRINEL LICIU au trăit o dragoste dincolo de moarte. Poate cea mai frumoasă și mai tragică poveste de iubire din cultura română a pornit cu o poezie scrisă pe un măr și a sfârșit după aproape jumătate de secol, cu un gest zguduitor care va stupefia o lume întreagă. Între aceste clipe au stat: poeme, balet, faimă, închisoare, comunism, trădări, iertări, onoruri, cancer, moarte, sinucidere…

Poetul Ştefan Augustin Doinaş, pe numele adevărat Ştefan Popa, şi balerina Irinel Liciu, al cărei nume era, de fapt, Silvia Lia Voicu, s-au cunoscut în casa unor prieteni, la Bucureşti, iar dragostea lor a început ca o străfulgerare a cărei intensitate i-a cuprins brusc și definitiv. Doinaș era pe atunci doar un poet-ziarist la o revistă literară, în vreme ce Irinel era o stea a Capitalei: prim-solista baletului Operei Române, prietenă cu fiicele lui Gheorghiu-Dej, Tanţi şi Lica Gheorghiu, și se pare că îi făceau curte chiar Maurer și Emil Bodnăraș, corifeii comunismului nou instalat în România.

Poetul fără nume a fost vrăjit de balerina-vedetă şi, la acea primă întâlnire, i-a scris un poem pe un măr pe care l-a tăiat apoi în două, ca un simbol al jumătății unei iubiri ce se voia întreagă. Gestul a cucerit-o pe Irinel și așa a început o poveste de dragoste pe care nici moartea nu a despărţit-o.

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ ȘI IRINEL LICIU, prima piedică în calea iubirii lor

La începutul lui 1957, dragostea celor doi părea să sufere o lovitură cumplită: Doinaş a fost arestat și condamnat la doi ani de închisoare politică, dar Irinel, îndrăgostită nebunește de el, s-a folosit de prietenia cu fiicele lui Dej pentru a-i obține eliberarea.

Reușește, și un an mai târziu cei doi se și căsătoresc. La jumătatea anilor 60, când partenerul ei de scenă, celebrul balerin Gabriel Popescu, a fost închis pentru că era homosexual, Irinel a părăsit Opera și s-a retras complet fără să mai aibă vreodată legătură cu baletul. În timp, Doinaş – scăpat de interdicția de a publica a cenzurii comuniste – urca pe lauri către marea literatură: volume de poezie, premiul Uniunii Scriitorilor, premiul Goethe
pentru traducerea lui „Faust’, premii literare şi distincţii, apoi, după 89, primirea în Academie, propunerea pentru Nobel, conducerea revistei Secolul 20…

Dar apar și semnele unei suferințe cumplite care îl duce inexorabil către moarte, spre disperarea soției sale. Când şi-a dat seama că Doinaş va muri, Irinel a știut că îl va urma și ea, povestesc prietenii lor, căci spunea întotdeauna că dragostea lor este atât de profundă încât nu ar lăsa-o să supraviețuiască pierderii. Și așa a fost.

ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ ȘI IRINEL LICIU, o poveste de dragoste care a continuat dincolo de moarte

Doinaş a murit, în seara lui 25 mai 2002, la Spitalul Fundeni, când inima i-a cedat în timpul operației de cancer condusă de profesorul Irinel Popescu. Avea 80 de ani. Irinel s-a prăbușit psihic la vederea omului care i-a fost dragostea vieții, trecut în neființă. S-a întors de la spital și și-a luat viața. S-a îmbrăcat elegant, a scris pe una din filele neterminate, lăsate de poet, un cutremurător mesaj de adio: „Domnul şi Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide’, apoi a luat un pumn de medicamente și s-a așezat în pat, așteptându-și moartea. Avea 74 de ani.

Cei doi au fost decoraţi post-mortem – Doinaș, cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare Cruce, și Irinel, cu Ordinul Naţional Serviciul Credincioşilor –, iar pe ultimul drum au fost purtați de soldații Regimentului 30 Gardă şi Protocol. Împreună, la fel ca în viață.

Precum împreună au fost coborâți și în mormântul de la Bellu, căci după zgduitoarea poveste de dragoste și moarte împărtășită de ei, pentru prima dată în istorie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a făcut o excepție canonică și a dat dezlegare ca Irinel Liciu să fie înmormântată creştineşte, în pământ sfințit, chiar dacă s-a sinucis.

Adrian Cîlțan

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.