MADRID ˝ Mihaela Buzărnescu, evoluție încântătoare cu Ajla Tomljanovic și calificare în turul II˝, Sorana Cîrstea a învins-o pe Madison Keys și Marius Copil, eliminat

Mihaela Buzărnescu (29 WTA) și Sorana Cîrstea (93 WTA) s-au calificat în turul II al turneului de la Madrid. Marius Copil a fost eliminat în calificări.

Mihaela Buzărnescu (29 WTA) a trecut de australianca Ajla Tomljanovic (43 WTA), scor 6-3, 6-2.

Mihaela Buzărnescu a făcut cel mai bun al acestui sezon și s-a impus categoric în turul I de la Madrid. Principala armă a Mihaelei a fost serviciul, care a funcționat la cei mai înalți parametri.

Buzărnescu a fost foarte calmă și calculată pe întreaga durată a meciului și nu i-a dat șanse adversarei.

SORANA CÎRSTEA – MADISON KEYS 3-6, 6-4, 6-1

Sorana Cîrstea (93 WTA) a trecut de Madison Keys (14 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1. Românca va juca în turul următor cu franțuzoaica Caroline Garcia (22 WTA).

Sorana Cîrstea (93 WTA), beneficiara unui wildcard, a produs una dintre surprizele primului tur de la Madrid. Keys era neînvinsă pe zgură în 2019, trecându-și pe lista „victimelor” nume importante precum Jelena Ostapenko, Sloane Stephens, Monica Puig sau Caroline Wozniacki.

Sorana a dat dovadă de un psihic de fier, revenind de la 0-1 la seturi. Decisivul a fost unul controlat autoritar. Cîrstea a pierdut doar două puncte pe primul serviciu și a tranșat partida într-o oră și 46 de minute.

MARIUS COPIL – TAYLOR FRITZ 6-7(5), 5-7

Marius Copil s-a oprit în ultimul tur al calificărilor. A fost eliminat de americanul Taylor Fritz, scor 6-7, 5-7. într-un meci cu un singur break, venit chiar în ultimul game al setului secund.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.