Pe mine chiar nu mă poate bănui nimeni că nu i-aș iubi!… N-am făcut niciodată un secret din faptul că am interacționat (ca să mă exprim savant!), am botezat și cununat maghiari, că mi-am intersectat, într-un fel ori altul, destinul cu mulți alți minoritari, că am avut o mamă de lapte țigancă rudăreasă (chit că, de la Nicolăescu-Plopșor încoace numeroși istorici le neagă originea țigănească!) – Tare aș vrea să-l văd pe ăla care cutează să îi zică Didinei „rromă” fără să-și „fure” una peste gură!, fiindcă ea consideră denumirea politically corectă „o polecră și-o vorbă prostească!” –. Am avut și angajați, și colaboratori, colegi, prieteni de alte neamuri și culori, din cele mai apropiate sau îndepărtate zări și totdeauna au fost altfel evaluați după valoare, nu după rasă, credință sau orientare. Dar, ca să nu fiu și eu ipocrită, că doar nu am intrat precum Rareș Bolovan în arena politică, unde se vede că ai nevoie musai de această calitate, mărturisesc, asumându-mi orice riscuri, gata să pătimesc de la amenzi la înjurături: da, sunt homofobă, însă numai în sensul în care mi se pare o sfidare isterica propagandă homosexuală, îndemnul fățiș la transLGBT-eală, înfruntarea cu dispreț a normalilor de către cei „altfel”, mă intrigă parada diliilor cu peruci și cercel, limbocitul grețos al acelora care își urlă cuprinși de demență preferința sexuală, ca și cum asta ar trebui să facem cu toții pe stradă, să ne renunțăm la pudoare și decență!!! Altfel nu mă privește relația cuiva cu partenerul ori cu Dumnezeul său, cu nimic mai bun ori mai rău decât al meu, o spun cu toată convingerea! Aș adăuga însă ceva: ferească Sfântul să nu îmi respecte cineva credința, limba, nația și țara! Atunci, credeți-mă, schimb foaia și nu e o amenințare, dar recomand „doritorilor” cumpătare! (Nici mie nu-mi vine să aflu de ce aș fi în stare!)
Preambulul asta așa de lunguieț și foarte intim este menit să vă scutească de leșin dacă vedeți că pun mâna pe-un băț și tăbăcesc fundurile sau dacă le bat cu degetul obrazul (ceea ce în cazul cu pricina e totuna), acelora care nu au înțeles că în această țară nu e loc de târguială cu câteva concepte care sunt sfinte pentru noi de secole: Dumnezeu și Biserica Ortodoxă Română, care pe creștinii majoritari îi adună, pământul patriei și limba română, istoria străbună! Patriotismul, orice s-ar spune, nu este de rușine: îi admirăm pe-americani care-și desenează drapelul și pe pâine!, strigăm că vrem o țară ca afară, dar, când e vorba să vedem că acolo legea strict o aplicară, nu mai e așa de simplu să le urmăm exemplu’. Elitismul tâmp ne omoară! Considerăm, greșit!, că iubirea de țară e-o bagatelă și ne purtăm cu detașare tembelă ori de câte ori cineva ne scuipă în suflet și o luăm în glumă!
Subiectul care a inflamat zilele astea România este despre cum a înțeles „maghiarimea” (aiurea! doar câțiva exaltați, rătăciți cu firea!) să ne trateze pe pământul nostru scump și noi, ca să fim luați de „europeni moderni” (un soi de sclavi la toată lumea și la nimeni!) ar fi trebuit să nu suflăm un cuvânt! Nu! Lucrurile nu stau așa, să lămurim, pentru totdeauna, sper, situația: „Țara noastră-i ţara noastră/ dulce pajişte albastră…”, cum scria Ion Nicolescu, un poet de lume uitat, dintre noi ca un biet cerșetor plecat… Da, țara noastră-i țara noastră, și, câtă vreme ne respectați, și a voastră, a oricui alege aici să trăiască, să ne cinstească și să ne prețuiască, să ne învețe graiul și dorul, să se bucure de cât de răbduriu și permisiv e românul! Dar, dacă suntem neam cumsecade, nu înseamnă că toți care vor să viețuiască în acest colț de rai pot să ne batjocorească, ne pot umili fără să fie mare bai! Un vechi adagiu chinezesc, pe care îl putem transpune și-n gând românesc, spune că „orice străin e binevenit venit ca oaspete, nu ca stăpân”; dacă cineva a interpretat greșit ospitalitatea, e numai vina sa. Ascultam relatările, analizele în zilele trecute și mă întrebam dacă toată lumea e zdravănă, bine, iar pe mine m-au lăsat mințile: problema se punea dacă Cimitirul Eroilor, unde s-au petrecut fapte greu de conceput, ține de Harghita ori de Bacău! Ferească Dumnezeu! Asta era dilema?!? Harghita nu e tot în România?!? Esențial nu e unde își dorm somnul de veci al soldații căzuți pentru glie, ci că, după moarte, nu mai contează de ce naționalitate, ei devin EROII, vrednici de onor și prețuire, chiar dacă vor fi fost dintr-o agresoare armie! Aici, ca nu cumva să uităm despre ce este vorba, lucrurile stau fix așa: fără victoriile românești de pe valea râului românesc Uz, nu ar fi urmat slăvitele lupte de la Marăști, Mărășești și Oituz!, armata noastră nu ar fi repurtat o importantă victorie și nu s-ar fi umplut de glorie în cea Dintâi Conflagrație Mondială, iar oastea austro-ungară, ai căror soldați sacrificați sunt la Valea Uzului înhumați, nu se afla pe meleag românesc în vizită protocolară, ci era din tabăra adversă! Dacă potrivit uzanțelor mondiale eroii sunt prețuiți fără discriminare, cum să îndrăznească cineva, ÎN ȚARA MEA să stabilească zone de îngropat soldații, să pună gard și lacăt pe cimitirele transformate în fortificații, să „le apere” cu lanțuri (in)umane de creștineștile pomeniri cu lumânări și coroane?!? Doar pentru că niște politruci de astă dată maghiari (să nu credeți că românii! procedează altfel dacă interesele o cer), simțindu-și fotoliile șubrezite au asmuțit cu minciuni, abil ticluite, pe minoritarii cu prea multe libertăți și drepturi – România este în privința asta un model! –, împotriva unor majoritari care de felul lor se țin „departe de jocuri”, iar când nu mai stau în poziția ghiocel și acționează… sunt categorisiți drept naționaliști, troglodiți ori extremiști! Da, Kelemen Hunor, Arpad, Ráduly, da! câți doi-trei vă erijați în „elita” maghiarilor frați, cu care trăim bine mersi de veacuri, ne încuscrim, ne-nvecinăm, ne ajutăm și chiar murim: la Valea Uzului românii și-au arătat adevărata față! După ce au răbdat sudalma ta, rostită pe sub mustață, după ce au ignorat toate provocările și ironiile mizerabile, și-a amintit că românii trăiesc în România, iar PATRIA E A LOR TOATĂ, UNITARĂ ȘI INDIVIZIBILĂ, NU PARCELATĂ! Că n-are președinte, nici elite politice, că tac cu toții ca morții-n păpușoi… ne privește și ne costă de ne usucă!
Sunt bineveniți să trăiască în milenara vatră românească și maghiarii, și sașii, evreii, sârbii, rutenii, bulgarii, turcii, tătarii, ucrainenii, rușii, arabii, africanii, și catolicii, și mozaicii și musulmanii… oricine cu gând bun vine, deprinde dulcea noastră limbă și nu ne învață cum să ne rugăm în biserică, nu ne cere să ascundem crucea, ca să nu se simtă ofensat hogea, nu ne cere să înlocuim basmaua cu feregeaua ori pălăria cu kipa. Acela are – și primi la pachet cu un trai atât cât se poate de decent – respect! Însă, dacă va veni cu tupeu și ilogice pretenții, cu obrăznicie și ambiții, ne va cunoaște așa, ca de Înălțare, la Valea Uzului, patrioți fără de frică. Orice popor e dator să se apere, să ceară la el acasă demnitate, unde toate celelalte seminții sunt respectate. (Să fi încercat în Franța ori în Italia să închizi Cimitirul Eroilor, să le interzici accesul francezilor sau italienilor… Nici nu vreau să mă gândesc la ce pățesc insolenții care fac una ca asta!).
Vă veți întreba cum de s-a ajuns la asta… Am un singur răspuns: „Jos, Dragniea!” Da! Nu e un slogan din acela tembel, cu care v-au obișnuit CioBa(r)nii ori Ludovic cel mișel, ci o vorbă spusă cu toată seriozitatea! Jos oricine a-nțeles greșit toleranța, a permis să nu se respecte, CONSTITUȚIA, ROMÂNIA! Dacă nu îngădui nimănui ca litera și spiritul legii să fie cu obstinație încălcate și nu dai voie nici majoritarilor, nici minoritarilor să considere fărădelegea drept libertate nu o să ajungi la episoade medievale, la lupte cu bâte, pietre și alte arme rudimentare! Nu va mai fi nevoie, dacă avem lege. Nem slobod chiar la toate! Încercați, oricine veți fi fiind conducători și guvernați, și o să-mi dați dreptate!
CRISTIANA CRĂCIUN