Alexandru Cetățeanu s-a născut pe 7 iulie 1947, în comuna Amărăști, jud. Vâlcea. Poet, prozator, ziarist ( membru al UZPR ( Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România). Școala generală în comuna natală. A continuat studiile la Colegiul Național Carol I din Craiova. A absolvit STACO ( Școala Tehnică de Arhitectură și Construcția Orașelor) și Facultatea de Electronică la Institutul Politehnic din București. A lucrat la SVIAM ( Stația pentru Verificarea și Întreținerea Aparaturii Medicale) de pe lângă Ministerul Sănătății. A fost colaborator extern la Institutul Politehnic din București-Catedra de fizică, unde, în colaborare, a inventat și patentat primul microscop cu baleiaj laser din lume. În 1964, a obținut pașaport pentru o excursie în Italia, de unde a emigrat în Canada, unde a cerut azil politic. În 2002, a fost legitimat de cotidianul Curierul de Vâlcea ca „Foreign Corespondent”.A fost colaborator al mai multor publicații din România și din diaspora. A locuit la Montreal și lMinto, New Brunswick, unde a fost ales președinte al clubului Rotary. A călătorit mult prin Canada și Statele Unite ( 47 de state), ca reprezentant tehnic al companiei Ciba Corning, apoi pentru compania proprie Panoramic Radiology and Biomedical. Este primul român care a obținut o certificare 510k a respectatei organizații americane FDA (Food and Drug Administration) pentru înaltă tehnologie, respectiv primul captor digital de imagine radiologică panoramică din lume. În anul 2001, împreună cu alți 8 scriitori, a pus bazele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR), fiind ales președinte de la înființare până în 2017. În 2007, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei natale, Amărăști, Vâlcea. Este directorul revistei de cultură Destine literare, care apare la Montreal. A publicat poezii și articole în diferite reviste literare din România și din alte țări. A participat la diferite festivaluri internaționale de poezie.
OPERA TIPĂRITĂ: Un român în Canada, Editura Helios, București, 1995, Canada-Țara Hyperboreenilor, Editura Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea, 2003, Canada- Le Pays des Hyperboreens, Editura Langues et Cultures Europeennes, Sartrouville, Franța, 2005, ( traducere de scriitorul francez Jean-Ives Conrad), Străin în America, Editura junimea, Iași, 2007, De la Herodot cetire, Editura Academiei Internaționale Orient-Occident, București, 2009, Entre deux rivages, Destine, Montreal, 2013, I huaj ne Amerike, Nemira, Montreal, 2013, Peștera din bal(C)on, Destine literare, 2016, ( în colaborare), Balanța cuvintelor, Editura Destine literare, 2018 ( carte de interviuri, în colaborare), Amurg la Valleyfield, Editura Destine literare, Montreal, 2018.
Primesc de la prietenul Alex Cetățeanu o frumoasă carte de versuri, Amurg la Valleyfield, Editura Destine literare, Montreal, 2018, carte de suflet, carte de dor, o confesiune lirică a unui oltean din Canada, îndrăgostit de locurile natale, de Amărăștii de Vâlcea, de oamenii de acolo, de limba română și de tradițiile oltenești, pe care nu le-a uitat și la care se întoarce permanent, ca la un izvor pururea reîntineritor. Cartea este o autobiografie lirică, o mărturisire de suflet a celui care, plecat de mult timp din țară ( din 1984, anul lui Orwell!), și-a descoperit în Canada un adevărat „colț de rai”, dar nu și-a uitat „sătucul pitulat undeva printre dealuri,/între Vâlcea lui Anton Pan/și Drăgășanii cei de legendă”, unde „Peșeana era Dunărea mea/Dealurile pitice- Alpii mei” unde „Pădurile ascundeau toate misterele lumii/Și bisericuța părea un templu/Mai măreț decât cel din Angkor!”.Poetul povestește cum „desculț am plecat la Craiova,/Pe drumul de pietriș spre Drăgășani/Apoi cu trenul spre Bănie și ehei…/Mi-am cumpărat pantofi de o sută de lei” .
Poetul salută cu un gest fratern celebrul fluviu vecin Saint Laurent, cel care i-a dat ” sămânța de eternitate”, „frate cu Dunărea”, lângă care și-a construit ” un fel de palat/un bordei stilizat”, căutând „ca la noi la olteni,/Un șarpe de casă,/Să iasă dintre coceni”, să-l apere de „vătămături” (Prin dudău). Sufletul poetului este împărţit între două depărtări: ” România și Canada,/Canada și România”, ” țări de suflet, țări de dor/Să le lași nu e ușor” și se întreabă cu durere:”Unde oare să mă duc?/Ce cărare să apuc?”. El simte cum „Peste-Atlantic mă tot cheamă/Din Canada, țara mamă” (Acolo).
Olteanul trăitor în Canada nu se poate despărți de Canada, pe care o ia cu sine în suflet, el visează vise „sibiline”:”Dacă-o da Domnul -și-o da,/Îmi iau jumătatea mea/Și plec în Oltenia”, pentru că „Oltu-mi cântă sub sprânceană./Dunărea…la ea mă cheamă,/Spre doina din Țara-Mamă”. (Dor torid). Poetul este un „vânător de dor”, pe care-l ia aleanul „să iau sub aripi-oceanu/Și ajung la Amărăști,/Pe pământuri strămoșești” . (Vânător de dor). Dorul lui este „dor de frați”, ” Numai gând și dor de dor/Pân`la muica în pridvor” ( Dor de dor).
El se roagă divinității de a-i ține dorul „treaz și ne-ntinat”, de a-i da putere ” să mă-ntorc în sat”, ” satul dintre dealuri,/Satul meu cu vie/Unduită-n valuri/ Ca-n copilărie,Satu-n care mama /M-a ținut în poală” ( Ține-mi , Doamne, dorul ). Poetul visează că se află în curtea casei părintești, că respiră adânc „sub un dud desfrunzit”, că „cireșii-nflorec , iar via încă e crudă”, că ” Măicuța presară cu brațele sale/Polen peste flori și culori în petale”, că ” „noaptea mă ninge cu-arome de tei./Aracii din vie încearcă să cânte și ei”, el visează ” o olteancă frumoasă” și o logodnă fericită, o clipă rarisimă, de la care „vin lăutarii- dansăm și cântăm” .(Logodna din vis).
Ionică, nepotul din sat, îi scrie lui nenea Săndel că o să-i facă o vizită de Crăciun, iar acesta îl roagă să-i aducă doar o glajă de vin bun (că în avion nu e voie cu o damigeană!), ” o țârică de jambon/…așa cum face muica,/Doi- trei cârnați , niște șoric” și niște țuică de la mama de acasă. Ajuns la Montreal, băiatul se miră: ” _ Bă…ce de mai case peste case!”și scoate un caval din care cântă o doină, o doină de dorul de-acasă! ( Ionică).
O poezie se cheamă chiar Dor de acasă. Poetul îi scrie vărului său, primar în sat:”Când vin la toamnă…c-am să vin,/Păstrează un ciubăr de vin/De-acela bun, de tămâioasă,/Să bem, să plâng..când vin pe-acasă…”
Scrisoare mamei amintește de celebra poezie a lui Serghei Esenin, alt dezrădăcinat , care plânge după locurile natale. Cuvintele sunt pline de căldură și de dragoste pentru măicuța rămasă singură acasă, ducând dorul celui care era așa departe, ” Ca între naștere și moarte „/dorul celui ce lăsa/Și casa sa și țara sa”și care știa de câte îndurai/Și câte lacrimi tu brodeai/De dragul meu, de dorul meu”. Scrisoarea e încărcată de emotivitate și ea atinge sufletul oricui a părăsit locurile natale, dar care poartă în suflet amintirea lor:”Măicuța mea, ulciorul tău/În suflet l-am purtat cu mine/Să sorb din el prin țări străine”.
Poetul trăiește dorul de pupăză și cuc, de ciocârlie, pe care nu le găsește în Canada, și care-i trezesc dorul de cântec românesc. (Dor de pupăză și cuc).
Cutia cu amintiri păstrează însă și imaginile urâte, dramatice ale secolului în care i-a fost dat să trăiască: războiul, suferințele, doliul, pomenile în cinstea morților, toamnele fără mană (Cutia cu amintiri).
Poetul scrie și o Scrisoare tatălui meu (decedat în 30 iulie 1989), în care îi cere iertare pentru că nu a putut veni la înmormântarea sa, de teama să nu fie ucis la graniță, dar îi cere binecuvântarea și protecția de acolo din ceruri:”Tu să binecuvântezi copilul tău/și să-l veghezi la bine și la rău”.
Iubitor de libertate, scriitorul a reușit să evadeze din închisoarea comunistă, „în anul lui Orwell, `84”, devenind un om liber.( Liber, liber), primit cu brațele deschise de Canada, țara cu cel mai înalt nivel de trai din lume, Raiul pe pământ., pe care nu se obosește s-o cânte, s-o laude. Pentru el, „Nu-i vreo țară mai curată/De cum e Canada toată,/Nu e țară pe pământ /Cu oameni mai de cuvânt” (Cântec pentru Canada). De peste un sfert de veac, poetul trăiește în Canada:”Azi respir la Montreal/Lângă-o apă și un mal,/…Lângă St.Laurent-ul sfânt/Care curge din pământ”. Acest ținut îi inspiră încredere și bucuria de a trăi:”Dacă viața-mi pare grea/Iarba-mi dă culoarea sa/Dacă vara e prea caldă/Roua Raiului mă scaldă”.
Și, totu;i, dorul de țara natală nu se stinge:”Am o țară-n țara mea: /Dorul se-oglindește-n ea!”((Dor de țară).
Omul își caută în stele steaua lui. El știe ” din a vieții carte,/Că steaua mea e departe”, dar, în final, ajunge la concluzia firească:”…Geaba, suflete, jelești:/Steaua ta-i la.AMĂRĂȘTI! (Steaua mea-i departe…)
Cetățean de Onoare al comunei natale, Alex Cetățeanu ( nume predestinat!) e un cetățean al lumii, care a călătorit mult prin Canada și Statele Unite ale Americii ( 47 de state), ca și prin alte țări ale lumii, reprezentând peste tot nu numai Canada, ci și România, cu tot ce are ea mai bun, mai reprezentativ.
În sfârșit, ultima poezie, care dă și titlul volumului, este o meditație senină, calmă despre timp, despre curgerea spre amurg, despre viață, căreia îi aduce un cald elogiu, mulțumit că „am un fiu și mulți nepoți/și muierea mea le-ngână /graiul -în Limba Română, mulțumit că ” pe-ale lumii hărți/eu lăsai un snop de cărți”. ( Amurg).
Ion Haineș / UZPR