EXPO BUBBLE DIARY- EVENIMENT MARCA NOAPTEA MUZEELOR LA PALATUL MOGOȘOAIA

Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 19 mai 2018, de la ora 18.30 la deschiderea expoziției Bubble Diary, semnată Ioana Maria Sisea și curatoriată de Ana Negoiță.
Eveniment marca Noaptea Muzeelor 2018.
Expoziția, deschisă la galeria Ghețărie, poate fi vizitată în perioada 19 mai – 14 iunie 2018.
Bubble Diary este un proiect despre morfologia relațiilor, despre dinamica cuvintelor și sensurilor asumate tacit în structura invizibilă a acestora. Despre ceea ce avem curaj să ne|spunem în timpul sau la final, despre cuvintele de forță care definesc relațiile.
Proiectul a început în cheie personală, primul stadiu al acestuia fiind de fapt o analiză rece, sarcastică, asemenea unui exercițiu de post-terapie a artistei față de propria sa experiență. Apoi aduse în ambianța platului de la Mogoșoaia sensurile inițiale au fost translatate într-o altă cheie, au fost adaptate ambianței și puse în rezonanță cu scrierile prințesei Martha Bibescu. În acest fel întreaga semantică și punere în scenă a proiectului a suferit o transformare vizibilă, a fost construit un alt tip de meta-limbaj care a dictat o nouă formă de expunere, o nouă și altă manifestare plastică a acestuia in situ – spațiul Ghețăriei.
Instalația sub forma unui zid de 9 x 3,5 m, realizată din aproape 150 de kg de „dale de săpun” produs chiar de către artistă reprezintă de fapt metafora unui layer privat de istorie subterană, o istorie necunoscută, intimă. Trimiterea la metamorfoza relațiilor a fost păstrată, dar strămutată într-o altă arie de sens: istoria întâmplată în boudoir, a poveștilor spuse, șoptite pe drumul, culoarul dintre saloane și dormitor. Istoria din perspectiva feminină, a doamnelor, istoria ținută în jurnale care intersectează planurile narațiunii de la personal la general. Și astfel, am ajuns să căutăm în jurnalele prințesei de la Mogoșoaia; studioul artistei Ioana Maria Sisea devenind un fel tête-à-têtes – de femmes, cu noi și Martha, prin ale cărei jurnale am căutat alte perspective despre istorie.
Peretele acesta de săpun care îmbracă peretele de cărămidă al vechii ghețării poartă tatuat cu litere tipografice, de plumb, texte decupate din jurnalele Marthei Bibescu. În timp, apa care picură va spăla istoriile transpuse, cuvintele scrijelite transformându-le într-o spumă moale-colorată care se deversează în subterane…
Ana Negoiță
Toate femeile nefericite fac poezie, chiar şi cele care nu scriu versuri.
Martha Bibescu

M.C.D.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*