default-logo

RECENZIE – CARTE ˝ ION MINCU ARHITECT 1851-1912˝

Recent la Editura Academiei din inițiativa ing. constructor Constantin Ilie și sub îngrijirea Lui Sorin Vasilescu a apărut cartea-album ”Ion Mincu. Arhitect 1851 – 1912”, autor Toma T. Socolescu.

            Aceasta are un număr de 218 pagini și este structurată în două părți: o parte-text de 92 de pagini și una de ilustrații în care sunt reproduceri după 132 de schițe și fotografii ale lucrărilor arhitectului.

Partea-text cuprinde o prefață semnată de Toma T. Socolescu, un argument ”Monografia Ion Mincu. Ultima dorință a autorului ei, Toma T. Socolescu”, aparținând ing. Constantin Ilie, 9 capitole, postfață și anexe.

Toma Socolescu (1883-1960) s-a născut la Ploiești, județul Prahova, a fost ”arhitect și profesor universitar, scriitor și publicist, pictor în acuarelă, primar al localităților Ploiești și Păulești din Prahova, consilier și deputat, președinte al Așezământului Cultural Nicolae Iorga, cu cele două ctitorii, bibliotecă și muzeu.”

A fost studentul lui Ion  Mincu pe care l-a apreciat și iubit ”cu o sinceră venerație, mergând până la divinizare.”

Dorința lui a fost de a face cunoscută activitatea celui pe care l-a considerat  ”figura cea mai proeminentă a arhitecturii românești contemporane; un profund cugetător și artist desăvârșit, prin puterea sa de creație și marea cultură ce-și apropiase” și a lăsat posterității două variante în manuscris ale unei ”Monografii Ion Mincu”, una pentru a constitui instrument de studiu în instituțiile de profil și alta cu speranța că va fi cândva publicată.

 Capitolul I ”Ion Mincu” oferă informații despre ”Date biografice; școlaritatea în țară și la Paris; călătorie de studii, după luarea diplomei, în Spania, în Italia, Atena și Constantinopol. ” Cei interesați pot găsi în acest prim capitol și un portret reprezentativ pe care tânărului de 33 de ani i-l face Nicolae Petrașcu:  ”Înalt, subțire, mlădios, smead la față, cu părul ondulat castaniu, cu cărare dreaptă în mijlocul capului, cu o frunte sculpturală, cu ochii verzi-albăstrii într-o orbită imensă, cu barba, de asemenea, castanie despărțită puțin în două, un cap de Crist cu ceva din trăsăturile și personalitatea lui Michelangelo, cu mersul cadențat, cu mâinile și picioarele fine. Ca moral, o stăpânire de sine, o demnitate sufletească, o mândrie imperturbabilă. În viața lui nu a măgulit pe nimeni și mai puțin încă pe cei de care avea interese. O judecată dreaptă și pe față, spunând oricui adevărul, fără a se gândi la urmări: nu avea admirații entuziaste pentru nimeni, văzând, din contră, lipsurile la oricine și îmbrăcând totul în păreri scurte izvorâte dintr-o minte unde ele se concentrau latent și se rezumau lapidar.”

 În Capitolul II ”Prima etapă profesională” sunt prezentate clădiri al căror arhitect a fost Ion Mincu: casa colonelului Jak Lahovari,  casa dr. Vitzi, casa Monteoru, casa generalului Robescu, Bufetul de la șosea, bisericuța din Valea Călugărească, liceul cu internat ”Școala Centrală de Fete” de la Grădina Icoanei etc. Autorul insistă asupra detaliilor, asupra priceperii tehnice a lui Ion Mincu, cât și a relațiilor afective pe care le avea cu obiectivele arhitectonice realizate pe care le trata ca pe niște ființe vii.

Este evidențiată preocuparea constantă a lui Ion Mincu pentru crearea unui stil arhitectonic românesc modern, având ca model arhitectura românească veche și se face recomandarea ca lucrările lui Mincu să fie declarate monumente istorice ale epocii când au fost create și păstrate datorită  ”valorii lor artistice deosebite, perfecțiunii stilului și execuției.”

Rolul novator al lucrării ”Bufet la șosea” în arhitectura românească este asemănat cu cel pe care l-a avut Capela Pazzi a lui Brunelleschi în Renașterea italiană și Ion Mincu este numit un ”Brunelleschi al arhitecturii românești.”

Capitolul III ”Arhitectura funerară. Cavourile” evidențiază originalitatea arhitectului român în arta funerară. În accepțiunea lui Toma Socolescu aceasta se caracterizează prin ideile înalte, imaginația puternică, cunoștințe profunde, execuție perfectă. ”Ele sunt tot ce a putut concepe mai înalt și executa mai desăvârșit o minte de mare artist în această tristă arhitectură a morților și a veșniciei”, afirmă discipolul marelui maestru și îl situează pe autor în creația artistică a României moderne alături de Mihai Eminescu și Nicolae Grigorescu.

Capitolul IV ”Ultima etapă profesională” oferă informații detaliate despre alte realizări ale lui Ion Mincu: Primăria Capitalei, Palatul Prefecturii Covurlui, Restaurarea Bisericii Stavropoleos, vila Nicolae Petrașcu, casa proprie și o cetate românească, Banca Comercială din Craiova.

Capitolul V prin subcapitolele sale  ”Din convorbirile lui Mincu cu fostul său elev Spiridon Cegăneanu”, ”Impresii din unele călătorii în Italia”, ”O excursie la Curtea de Argeș și mânăstirile din Vâlcea” evidențiază ale trăsături ale personalității arhitectului român: ”puterea caracterizării lapidare și plastice” și conceperea călătoriei ca o formă de cunoaștere arhitectonică.

Capitolul VI ”Ion Mincu ca profesor” aduce în prim-plan personalitatea dascălului Ion Mincu care, după cum remarcă discipolul său Toma Socolescu,  și-a impresionat și a reușit să își formeze studenții prin calitățile morale  și intelectuale pe care le poseda: bogăția cunoștințelor dobândite în țară și în străinătate, gândirea profundă și originală, darul expunerii, justețea observațiilor, perseverența, ironia fină, intransigența, corectitudinea, patriotismul.

  Atenția autorului se oprește și asupra rolului avut de profesorul Ion Mincu în formarea școlii de arhitectură românești.

În capitolul VII ”Sărbătorirea lui Ion Mincu și moartea lui”, pe lângă aspectele menționate în titlu, sunt reproduse și trei articole dintre care două au fost publicate în presa timpului imediat după moartea acestuia, unul aparținând lui Nicolae Iorga care a evidențiat originalitatea artistului și rolul avut în dezvoltarea culturii românești și altul scris de  Marin  Simionescu Râmniceanu care apreciază, în mod deosebit, genialitatea arhitectului.

Cel de-al treilea articol al cărui autor este Alexandru M. Zagoritz a fost publicat în 1916 și începe prin a-l defini pe cel trecut în eternitate ca fiind ” Un suflet de artist, un om mândru și supărat pe oameni.”

În Capitolul VIII ”Câteva citate – Caracterizări din monografia N. C. Petrașcu” cititorul poate întâlni unul din cele mai frumoase portrete care s-a făcut vreodată unui artist român, considerat erou național, asemănat cu Michelangelo și Ludwig van Beethowen datorită puterii de creație și suferințelor îndurate în timpul vieții.

Capitolul IX ”Mincu și epoca în care a trăit” dă glas amărăciunii autorului, deoarece România, o țară mică, dar mare prin oamenii ei, nu a apreciat, nu a susținut și nu a valorificat pe deplin virtuțile creatoare de excepție ale unor personalități precum: Eminescu, Enescu, Mincu, Grigorescu, Iorga.

            În aprecierile pe care le-a făcut la adresa cărții în timpul lansării de la Ploiești din data 18.07. 2019 ing. Constantin Ilie  i-a atribuit acesteia 3 merite: întâlnirea simbolică în paginile ei a celor 2 arhitecți: Ion Mincu și Toma Socolescu,  scoaterea din uitare a profesorului arhitect Toma Socolescu, realizarea ultimei dorințe a discipolului.

După cum s-a afirmat în timpul lansării, cartea va fi  donată în biblioteci și unor instituții din țară și oferită specialiștilor din domeniu, dar fiind scrisă într-un stil accesibil, artistic, poate constitui  o lectură plăcută și utilă pentru  toți cei  interesați de arhitectura românească, de viața și de activitatea  personalităților române.

                                                                        Elena TRIFAN / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.