Volumul Convorbiri româneşti la Radio Villalba, semnat de Dana Oprica şi publicat recent de Editura Scrisul românesc, este o carte de interviuri, reuneşte interviuri difuzate la un post de radio public spaniol, care din 2013 a inclus în grila sa o emisiune nouă, în limba română. O emisiune de o jumătate de oră pe săptămână la început, apoi de o oră, care să le aline românilor din regiunea Madridului dorul de ţară. O emisiune sub semnul interculturalităţii, după cum anunţă autoarea în prefaţa cărţii, la care s-a vorbit despre religie şi sărbători religioase, tradiţii, folclor, medicină, reuşite ale românilor de pretutindeni, fiind invitaţi români din Spania, „nu neapărat de succes“, alături de români din toată lumea şi de „străini din Rusia (Maria Rîjova este profesoară de limba română la Universitatea din Sankt Petersburg), din Canada (Neli Guedova este originară din Bulgaria, însă s-a stabilit în Montréal) sau din Spania (Natalia Albarrán, expat în București, Luisa Pulido, medic și voluntar la Valea Plopului, Alejandro Villalante a studiat la Academia de Științe Economice din București […]; nu a lipsit de la nici o întîlnire a colegilor de facultate și prețuia enorm românii, în mijlocul cărora se simțea mai bine decît în mijlocul concetățenilor săi)“.
Tot ceea ce ţine de jurnalism pare la prima vedere efemer, flor de un día, floare de o zi, ca să folosim o expresie spaniolă, pare făcut să trăiască o singură dimineaţă, l’espace d’un matin, cum spunea un poet francez. În zori vede lumina tiparului şi în seara aceleiaşi zile s-a ofilit. Pe cine mai interesează mîine articolele din ziarul de astăzi? Cine le mai citeşte peste două săptămîni, peste trei luni, peste un an?
Nu este cîtuşi de puţin cazul cărţii de faţă. Convorbiri româneşti la Radio Villalba spune multe poveşti, dar mai ales pe cea a miilor de compatrioţi obligaţi să-şi lase casele şi prietenii, părinţii şi fraţii, ca să trăiască pe alte meleaguri, învăţînd altă limbă şi adoptând alte obiceiuri, bucurându-se de sărbători străine şi resemnându-se să-şi ducă viaţa într-un mediu care în primul moment nu încape îndoială că li s-a părut potrivnic. De aceea, cartea Danei Oprica se preface în document istoric, va constitui peste timp o emoţionantă mărturie a dramei românilor care au trăit peste hotare. În interviul pe care i-l acordă Danei Oprica, doamna profesoară Mihaela Albu precizează: „Între exilul forțat şi emigrația pe care singuri ne-am ales-o există o mare diferență. Cei care sînt plecați acum se pot întoarce oricînd, cei care au fugit din cauza terorii comuniste nu s-au putut întoarce şi mulți dintre ei nu şi-au revăzut părinții niciodată, nici pămîntul natal“. Aceeaşi profesoară îi evocă pe Sanda Golopenţia şi pe Constantin Eretescu, citînd din Emigranţii Carter: „Nu se pleacă niciodată bine din țara căreia îi aparții şi prin naştere, şi prin bucuriile simple ale prietenilor sau meseriei. Nu trebuie plecat. Am, avem amîndoi 40 de ani. De acum nici un loc nu va mai fi al nostru. Intrăm într-o nouă înghețare a sufletului, vom fi trişti şi fără drepturi, o notă în plus, singuri cum nu am fost încă până acum vreodată. Rămaşi unul în fața celuilalt ca martori unici şi amuțiți, cu limbile legate pînă la sfîrşit. Apoi s-a făcut tăcere în suflete, ni se potriveau de acum şi nouă cum se potriveau tuturor exilaților şi tuturor emigranților lumii vorbele din Psalmi: «Mă uit la dreapta şi privesc, nu am pe nimeni care să mă cunoasc㻓.
Convorbiri româneşti la Radio Villalba este un volum pe care trebuie să-l citească tinerii de astăzi şi cei de peste o sută de ani, ca să afle că pe vremea comunismului cine citea o carte scrisă de un autor interzis de regim era pasibil de amendă şi să aibă grijă ca o asemenea grozăvie să nu se repete.
Autoarea consideră volumul „rodul unei activități de radio heirupiste și voluntare, în cea mai mare parte, desfășurate la cîțiva kilometri nord-vest de Madrid, la Radio Villalba“. Emisiunile sale au un mare avantaj: „universalitatea. […] Odată difuzate, acestea se afișează pe site-ul radioului, de unde pot fi ascultate oricînd, de oriunde și de către oricine“. Cum am văzut, invitaţii Danei Oprica proveneau din ţări diferite, medii diferite, aveau profesii şi preocupări diferite. Fiecare a venit cu povestea sa, dînd autoarei, la ora bilanţului, senzaţia că „de la fiecare am auzit și am reținut cîte un exemplu, cîte un îndemn, cîte o frază, cîte un citat. Însă ceea ce am desprins de la toți au fost aceleași teme universale: curajul, munca, seriozitatea, perseverența și promovarea“. De aceea, consideră că selecţia sa de interviuri „oferă, dacă nu în mod direct, printre rînduri, cu siguranță, rețete valoroase de viață“.
Prima personalitate evocată în carte este doamna Marilena Rotaru, cunoscuta şi admirata jurnalistă de televiziune şi scriitoare. Intervievînd-o, Dana Oprica a invitat-o pe doamna Marilena Rotaru să vorbească mai ales despre scriitorul Vintilă Horia, care locuise chiar în Collado Villalba, de unde se difuza emisiunea radiofonică, scriitor care, în ciuda celor 30 de ani de democraţie, rămîne o „rană vie pe trupul culturii, pe trupul literaturii române“, ne asigură doamna Marilena Rotaru, care a avut norocul de a-l cunoaşte şi de a-i simţi înstrăinarea şi dorul de casă. Dana Oprica transcrie cîteva rînduri tulburătoare ale scriitorului: „Singura mea durere era aceea de a fi rămas fără patrie. Acasă e cuvîntul cel mai plin de înțelesuri în orice limbă. Acasă. Căile Domnului sînt mai mult decît ciudate, însă la începutul fiecăreia dintre ele stă scris cu literă de foc semnul întoarcerii acasă“.
Cu istoricul şi jurnalistul Ionuţ Ţene, Dana Oprica a vorbit mai departe despre cei ce au suferit în temniţele comuniste, fiind numiţi de Nicolae Steinhardt „sfinţii închisorilor“.
Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului le-a dat românilor din Spania poveţe despre familie şi despre iubire.
Doina Işfănoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“, a abordat ciclurile vieţii şi calendarul popular, căci „cultura populară este un tip de enciclopedie încă vie pentru noi, românii, şi alte nații din sud-estul Europei, care trăim aproape genetic amprentați această cultură tradițională“.
Cu interviul pe care i l-a acordat doamna profesor Viorica Bălteanu de la Universitatea de Vest din Timişoara, Dana Oprica revine la legăturile României cu celelalte ţări latine şi la marii exilaţi, căci „preț de decenii, imediat după război, unora chiar din timpul celui de‑Al Doilea Război Mondial, Spania a oferit unor mari personalități din România azil, o casă, o carieră universitară“.
George Popescu, conferenţiar la Universitatea din Craiova, continuă dialogul despre italienistica românească şi mai ales despre un strălucit reprezentant al acesteia: profesorul craiovean Ion Pătraşcu.
Simona Ciobanu, de la Ravenna, vorbeşte despre mediere şi efortul de integrare a copiilor români în învăţămîntul şi în societatea italiene.
Cu Lelia Florescu, cîntăreaţa adolescentă de la sfârşitul anilor ‘80, care acum predă literatură franceză la un liceu parizian, Dana Oprica dialoghează despre muzica uşoară, mai ales franceză şi românească, de ieri şi de astăzi, dar şi despre scriitori români care au trăit în Franţa, despre „trădarea“ limbii materne.
Magda Vasile a răspuns chemării de la Toronto, unde predă ştiinţele naturii la Julliard Public School, ca să enumere infinitele şanse oferite unei românce de o ţară precum Canada, făcînd-o să nu se mai regăsească deloc în România.
Domnul profesor Grigore Tinică de la Iaşi a vorbit despre operaţii pe cord deschis, despre intervenţii cardiovasculare majore şi despre profesia exercitată cu pasiune.
Istoricul Bogdan Teodorescu spune povestea unirii românilor, care „nu începe la 1 Decembrie 1918, așa cum și-ar putea închipui unii. Istoria Unirii începe, de fapt, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu proiectul pașoptist al înfăptuirii României moderne“.
Tot despre Marea Unire vorbeşte apoi profesorul Mihai Ghiţulescu, subliniind rolul Regelui Ferdinand, care a fost „numit în istoriografie «Ferdinand cel Leal»“, întrucît, luptînd împotriva ţării în care se născuse, „a fost exclus din casa de Hohenzollern‑Sigmaringen, urmînd ca urmaşii săi să fie abia apoi reintegrați, în timpul Regelui Mihai“; pentru interesele României, „s-a rupt nu numai de țara sa de origine, ci şi de familia sa“. Dialogul continuă cu aspecte ale vieţii politice de după Marea Unire, ca sufragiul universal şi diversificarea sistemului de partide, ca să ajungă la alegerile prezidenţiale din 2014.
Pofesorul Vlad Nistor de la Facultatea de Istorie din Bucureşti explică forţele şi evenimentele din jurul Mării Negre, o zonă care „nu este lipsită de pericole“, întrucît „poate căpăta un potențial exploziv“.
Lucian Dindirică este „director al Bibliotecii Județene «Alexandru şi Aristia Aman» din Craiova, unde mai toți elevii, studenții, profesorii și nu numai și-au petrecut ore, zile, ani“ şi foloseşte prilejul oferit de Dana Oprica pentru a prezenta istoria şi importanţa instituţiei pe care o conduce, precizînd că Biblioteca Judeţeană nu a pierdut lupta cu duşmanul cel mai de temut al bibliotecilor: internetul. „Noi, şi mă refer aici la Biblioteca noastră, considerăm că nu am dus o bătălie cu internetul, ci am reuşit să-l integrăm în bibliotecă, le-am oferit un suport oamenilor pentru a căuta mai repede sau pentru a-şi găsi mai bine informațiile solicitate, pe care apoi noi să le completăm cu documentele pe care le avem în bibliotecă“. Lucian Dindirică îi asigură pe ascultătorii postului de radio că Biblioteca pe care o conduce încearcă să atragă atît tinerii, cît şi persoanele în vîrstă, fiindcă ştiu cu toţii că, în cele din urmă, „cartea e de căpătîi“.
Doamna Madlen Şerban este „director al Agenției Europene pentru Training, singurul român care conduce, din anul 2009, o agenție europeană, Fundația Europeană pentru Training (European Training Foundation – ETF)“ şi le explică ascultătorilor postului de radio Villalba ce este formarea profesională şi de ce trebuie să-i acordăm atenţie.
Doamna profesor Ada Iliescu vorbeşte despre emoţia cu care a primit în 1996 premiul Academiei Române, despre cum trebuie predată limba română studenţilor străini şi le dă ascultătorilor multe lecţii de viaţă.
Cînd emisiunea în limba română de la Radio Villalba a împlinit şase ani, Dana Oprica i-a sărbătorit invitîndu-l pe Mircea Pospai, preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, căci, printr-o frumoasă coincidenţă, emisiunea marca „şi cei 100 de ani de atestare documentară a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România“. Mircea Pospai evocă momente cruciale din istoria radioului, începînd cu tragedia Titanicului, cînd „doar începuseră să fie făcute transmisiunile de SOS-uri prin frecvențe radio şi au fost comunicate prin radio condițiile în care se afla vasul, au fost receptate de către un alt vas care se afla undeva în zonă şi acesta a diseminat informația – ca să vorbim cu un termen de astăzi – şi alte cîteva ambarcațiuni au recepționat semnalul şi s-a mers către locul unde se afla Titanicul. Este, cred, primul caz sau prima situație majoră din întîmplările marcante şi emoționante ale omenirii cînd undele, transmisiunea prin unde radio, chiar dacă nu era cu voce încă în 1912, s-a făcut utilă“. Jurnalistul Mircea Pospai îi face pe ascultători să-şi imagineze emoţia primei transmisiuni în direct, unul dintre evenimentele decisive din istoria omenirii, dar „învechite pentru generația de IT-işti din zilele noastre“.
Jurnalistul craiovean este cel din urmă interlocutor al Danei Oprica din această carte, dar emisiunea în limba română de la Radio Villalba continuă şi poate că autoarea va publica în curînd un alt volum, la fel de interesant. Mai ales că are talentul şi iscusinţa de a-şi provoca interlocutorii să povestească, punîndu-le întrebări concise şi clare.