Metafora şi lumina în discursul muzical. Dialogul artelor în Romantism.

În cadrul stagiunii artistice a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, pe data de 21 mai 2019, Cristina Pascu şi Ioana Veţean, pianiste şi profesoare clujene, au susţinut conferinţa intitulată „Metafora şi lumina în discursul muzical. Dialogul artelor în Romantism”. Tema abordată s-a dovedit a fi incitantă, cu un impact real asupra publicului alcătuit din studenţi şi cadre didactice din cadrul Extensiei, dar şi din oraş, un public avizat, în orice caz.

        Am stat de vorbă cu cele două protagoniste, care, pe parcursul conferinţei ne-au introdus într-o atmosferă „plină de metafore”, benefică unui dialog perfect despre artele din perioada Romantică. Şi, datorită întrebărilor pe care cei din public le-au adresat celor două tinere, conferinţa a luat o turnură incitantă, transformându-se într-o lecţie deschisă despre paleta coloristică cu care metaforele conturează minunatul tablou al muzicii.

        Le-am întrebat pe Cristina şi pe Ioana de unde a venit ideea conferinţei şi ce le-a determinat să se oprească asupra acestui subiect, ţinând cont că, de regulă, atunci când spunem „metafore”, ne îndreptăm cu gândul spre literatură, spre figurile de stil ce dau cuvintelor semnificaţii noi, în virtutea unor comparaţii subînțelese. Pornind de la aceste două întrebări, interviul a căpătat o cromatică desenată în culori vii, fiindu-ne oferite informaţii despre nou, despre frumos, despre felul de a fi şi de a ne exprima.

Ioana-Alexandra Munteanu (I. A. M.) – Să începem prin a vă prezenta.

Cristina-Eleonora Pascu (C. P.) – Numele meu este Cristina-Eleonora Pascu şi sunt asistent universitar doctorand şi purtător de cuvânt la Academia de Muzică,, Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Sunt licenţiată a Facultăţii de Psihologie la Universitatea „,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”- specializarea Pian principal. Tot în cadrul Academiei am absolvit şi cursurile de master în „Sinteze muzicologice”. În prezent, lucrez intens la tema mea de cercetare doctorală ce vizează şcoala pianistică clujeană de filiaţie franceză, mai exact pianiştii şi profesorii români care au studiat la „École Normale de Musique de Paris” cu renumitul pedagog Alfred Cortot. Pe parcursul programului de doctorat (coordonator prof. univ. dr. Adrian Pop), în calitate de muzicolog am obţinut burse de cercetare la Universitatea Cambridge, Institutul Cultural Român de la Viena, Hochschule für Musik Freiburg, Institutul Cultural Român din Paris. Sunt şi jurnalist cultural şi am realizat şi moderat emisiunea „Clujul cultural” a postului Prima TV. Portofoliul meu publicistic cuprinde numeroase articole, interviuri, cronici şi avancronici publicate în diverse reviste culturale, şi sunt membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Ioana Veţean (I. V.) – Mă numesc Ioana Veţean şi sunt asistent universitar doctorand la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ. Mi-am început studiile muzicale în oraşul natal, la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva, unde am absolvit la clasa prof. Onţanu-Crăciun Mariana. Studiile universitare le-am făcut în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde am absolvit ciclurile licenţă şi masterat la clasa conf. univ. dr. Silvia Sbârciu. De-a lungul pregătirii mele muzicale, m-am perfecţionat la cursurile de măiestrie susţinute de pianiştii Daniel Goiţi, Viniciu Moroianu, Gabriel Amiraş, Imre Rohmann, J.F. Antonioli, Martin Hughes, Karl-Andreas Kolly, Theodore Paraschivescu, Axel Bauni, Erik Tawaststjerna, Benjamin Engeli, Anton Kernjak şi J.P Schulze. În perioada 2014-2015 am avut ocazia de a mă forma sub îndrumarea binecunoscuţilor pianişti Polina Leschenko şi Allan Weiss şi a clavecinistului Luc van Vaerenbergh în cadrul prestigioasei instituţii de învăţământ superior artistic „Artesis Plantijn Hogeschool” Antwerpen, Belgia. Am susţinut recitaluri solo în România, Italia, Belgia şi Franţa, colaborând totodată cu Filarmonica „Banatul” şi Orchestra „Antonin Ciolan” a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.

A. M. – Cristina, după cum reiese din traseul tău profesional, pe lângă cariera didactică cochetezi şi cu jurnalismul fiind purtător de cuvânt al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, jurnalist cultural şi publicist, activităţi care de fiecare dată te pun în postura celui care lansează întrebările. Cum te simţi acum în postura de intervievat?

P. – Într-adevăr, de cele mai multe ori, mă situez de cealaltă parte a interviului, în rolul celui care lansează întrebări, mai puţin în jumătatea afirmativă a demersului jurnalistic. Şi aş vrea să punctez, să subliniez faptul că în continuare mă aflu într-o zonă de interogativitate. Am cel puţin la fel de multe întrebări, pe cât am o sete de răspunsuri. Cum spunea unul dintre dascălii mei, pe fereastra prăvăliei mele încă stă scris «Primim marfă!».

 A. M. – În schimb tu, Ioana, eşti o pianistă căreia îi place să ţină ștacheta cât mai sus când vine vorba despre interpretare, despre perfecţionarea în tehnica pianistică. Cum te-ai simţit în această postură, cea de teoretician?

V. – Consider că această delimitare pe care o întâlnim adesea, între profesia de interpret şi cea de teoretician, este una uşor rigidă. Un interpret adevărat este în primul rând un muzician educat, nu doar un instrumentist iscusit. În prelegerea mea din cadrul conferinţei, sper că s-au manifestat ambele dimensiuni ale personalităţii mele muzicale, atât cea de interpret cât şi cea de teoretician. Cred că ambele dimensiuni sunt complementare şi îşi asigură autoritate reciproc.

A. M. – De unde ideea de a organiza un astfel de eveniment şi mai ales împreună?

P. – Ideea a venit din căutările noastre euristice şi din dialogurile noastre cu iz peripatetic, pentru că mergem zilnic la bibliotecă şi ne spunem fiecare frământările şi neliniştile iscate de pasiunea studiului. Ne-am dat seama că avem zone de intersecţie şi de interes comun şi am zis că ar fi frumos să punctăm şi să sintetizăm aceste lucruri, să le împărtăşim şi studenţilor noştri. Ioana a vorbit despre muzică şi puterea evocatoare a acesteia, valenţele ei intrinseci de a genera imagini, iar eu am vorbit despre metaforă în contextul hermeneutic şi puterea ei de a da sens muzicii, cu aplicaţie la scrierile pedagogice ale pianistului Alfred Cortot.

El a fost genul de personalitate cumulativă: pianist, profesor, dirijor, scriitor, un artizan al suprafeţelor multiple. Acest lucru se simte şi în scrierile sale, această legătură dintre preocuparea sa muzicală şi cea literară. Cărţile sale relevă luxurianţa de factură barocă şi principiul alcătuirii lor concordă cu cel de compunere a unor variaţiuni: ornamentaţie, decoraţie, amplificare. Prin metaforele pe care le utiliza, Cortot transpunea publicul în lumea lui interioară şi, totodată, transmitea conţinutul său emoţional vizavi de operă. Prin metafore, Cortot sconta o anumită calitate a sunetului şi un anumit gest pianistic, o anumită jalonare a discursului muzical, o anumită structură a acestuia.

 A. M. – Ce mi s-a părut mie interesant este titlul şi bineînţeles subiectul. De ce despre „metafore” în discursul muzical şi de ce în Romantism?

 P. – Metafora era un sistem de gândire în Romantism, şi nu numai. Era un element ce jalona discursul literar, muzical, ulterior muzicologic şi pedagogic.

V. – Da, aşa este, metafora în Romantism nu era doar o figură de stil, era o „figură a gândirii”.

P. – Un exemplu care susţine afirmaţiile noastre este cazul lui Alfred Cortot, interpret de referinţă al muzicii romantice şi pedagog ce a trăit între anii 1877-1962. Cortot era „vehiculul privilegiat al gândirii sale”, aşa cum spune o muzicologă franceză. De altfel, nu doar metafora, ci şi imaginaţia erau alpha şi omega în sistemul lui de predare, per ansamblu; toate explicaţiile sale converg spre alcătuirea unui „tablou vivant”, ceea ce sensibiliza creativitatea studenţilor. Relevanţa acestui aspect pentru noi este că şcoala clujeană de pian are în descendenţa ei profesori care s-au perfecţionat cu Cortot. Deci noi celebrăm, practic, o filiaţie nobilă.

V. – În cazul meu, am dorit să scot în evidenţă importanţa metaforei în creaţia lui Robert Schumann. După cum bine ştim, Schumann s-a impus în peisajul romantic prin dubla sa vocaţie, muzicală şi literară. El a reuşit prin excelenţă să exploateze potenţialul acestui mijloc de expresie, atât în discursul său critic, cât şi în cel muzical.

A. M. – Consideraţi că v-aţi putea îndrepta paşii spre o altă perioadă din istoria muzicii, în care să dezbateţi tema metaforei? Şi dacă da, care ar fi aceea? Şi dacă nu, care ar fi motivele?

 P. – Cu siguranţă, este o zonă fertilă, cea a metaforelor în muzică şi mai exact, cea a metaforelor în demersul pedagogic. Metaforele nu sunt doar figuri de stil, ci figuri ale minţii, ele fiind indispensabile atunci când trebuie să vorbim despre muzică. Sunt un instrument cognitiv şi euristic fundamental pentru că ghidează şi modelează imaginaţia ascultătorului în funcţie de intenţiile profesorului, contribuie la modificarea recepţiei, determinând studentul să se desprindă de real şi să fie prezent numai în acest spaţiu singular al ascultării imaginare. Dincolo de transmiterea unei informaţii, metafora are rolul să valorifice şi să ofere ascultătorului trăiri. Astfel, cine întrebuinţează o metaforă o face nu numai pentru a aduce mai viu în faţa simţurilor celorlalţi imaginea unui lucru, dar şi pentru a exprima atitudinea lui emotivă faţă de acestea, aşa cum spuneam despre Cortot mai devreme. Deci, cu siguranţă voi aprofunda subiectul, dar cu aplicabilitate pe zona pedagogică.

V. – Din punctul meu de vedere, există o puternică legătură între metaforă şi muzică. Aflându-ne în ipostaza de fini observatori, ne folosim întocmai de această legătură pentru a stabili apartenenţa unui text muzical la o categorie estetică, sau pentru a contura în cuvinte anumite aspecte ce ţin de afect, generate de muzică. La fel ca şi în arta cuvântului, sunetele sunt înlănţuite în diferite cadenţe în urma cărora primesc un anume sens. Personal, consider că putem regăsi prezenţa metaforei în orice perioadă din istoria muzicii….dar mai mult decât atât, am convingerea că dacă nu o găsim, o putem zămisli.

 A. M. – Cum v-aţi simţit pe parcursul conferinţei? Cum vi s-a părut publicul?

 P. – Publicul a fost extraordinar; nu ne-am aşteptat la un număr atât de mare de studenţi. Am fost impresionată de atenţia lor, de interesul manifestat pe tot parcursul conferinţei, de mirarea din ochii lor. Mi-a oferit un confort extraordinar energia lor, chiar dacă într-o formă pasivă, aferentă statutului de spectator. M-am simţit foarte bine.

V. – Pentru mine a fost o premieră, şi ca atare emoţiile au fost inevitabile. Dar după cum a menţionat şi Cristina, studenţii şi colegii noștri precum și publicul pietrean au manifestat un interes care a condus la o atmosferă stenică, propice pentru un astfel de moment.

A. M. – Urmează ca această conferinţă să o ţineţi şi la Cluj?

P. – Deocamdată nu ne-am gândit la aceasta; avem planuri şi pentru Cluj, şi tot despre metafore, imagini şi dialogul lor cu muzica, dar deocamdată sunt în faza de proiect.

V. – Dar cu siguranţă, vom reveni cu alte subiecte la Piatra Neamţ!

A consemnat Ioana-Alexandra MUNTEANU (documentarist şi CDA

la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ)

Articol publicat în revista Apostolul, anul XXI, nr. 223, Iași, iulie-august 2019, pp. 6-7.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.