Lia Lungu – vocea de aur a exilului

Interviul cu artista LIA LUNGU a apărut în ziarul ”Romanian Journal”
(nr. 835 din 21 august 2019), New York.
Pe coperta ziarului (pag. 1) artista este definită ca fiind ”voce de aur a exilului”. Și așa este: o personalitate minunată, cu o voce unică prin calitatea vocală excepțională și prin repertoriul ales cu mare grijă. 

LIA LUNGU

                             „De mii de ani sălășluiesc în mine Dacii
cărora le tot plătesc tribut pentru cântările

                                necântate încă”.

     Artista vocală Lia Lungu este o personalitate a cărei valoare este unanim recunoscută în spectacolul atât de divers al lumii noastre. Contribuția dânsei, prin cântec, la cunoașterea și prețuirea trecutului nostru istoric, începând cu dacii întemeietori de țară, este imensă și demnă de a fi cunoscută și prețuită în continuare. Folclorul contemporan datorează mult artistei Lia Lungu care, prin activitatea continuă pe care o desfășoară atât pe plaiurile românești, cât și pe cele din America și din alte țări și continente, transmite solia de prietenie și de armonie prin frumusețea unică a melosului nostru.

                                                        ***

Reporter: Stimată doamnă Lia Lungu, multă lume vă cunoaște și vă apreciază atât calitatea deosebită a vocii, cât și repertoriul pe care îl alegeți cu grijă. Știm că sunteți româncă din Banat, dar și americancă din New York.  Pentru început, vă rugăm să ne vorbiți despre începutul vieții dumneavoastră, despre părinți și despre copilărie.

LIA LUNGU: Îmi face plăcere să vorbesc despre copilărie. M-am născut, am copilărit și m-am format în ”arealul Daciei Superior”, așa spun mereu, pentru că așa este.  Localitatea unde am văzut pentru prima oară lumina zilei este în Ţara Haţegului, la Baru, de unde este originară mămica mea. Copilăria mi-am petrecut-o în comuna Domașnea, situată pe culoarul Timiş – Cerna, între Caransebeş şi Herculane, unde tăticul meu era şef de gară, la bunicii din Banat, dar și la bunicii din Țara Hațegului. Gara Domașnea deservea şase sate, risipite între dealurile subcarpatice. În acei ani, gara era un „centrum mundi”! În gară veneau femei și fete să vândă fructe călătorilor. Erau femei, dar și fete tinere, care urmau să intre în joc şi aveau nevoie de bani ca să-şi facă haine noi de sărbătoare, costume țărănești, pe care ele le coseau.

R.: Probabil că de atunci, din anii inocenți ai copilăriei, ați început să prețuiți frumusețea vestimentației populare și a cântecelor bănățene.

L.L.: Da, fără îndoială. Din luna mai, când apăreau cireşele, şi până toamna târziu, când se brumau prunele, rampa gării devenea o micro-lume fantastică. Aceasta a fost prima mea şcoală de folclor autentic şi foarte diversificat. Aici am văzut pentru prima oară scălanele de cireşe şi de prune pe care nu le-am uitat niciodată. Scălanele se făceau din nuiele lungi de treizeci de centimetri, pe care se legau cu aţă codiţele cireşelor sau ale prunelor. Arătau ca niște minunați pomișori! Când trenul se oprea, fie și doar trei minute, fetiţele cu coşurile încărcate purtate pe mâna stângă, alergau pe lângă tren purtând în mâna dreaptă scalanul-pomişor cu cireşe strălucitoare şi proaspete, și strigau: „Luvaţ cirèșe, luvaţ cirèșe!”. Călătorii obosiţi de drumul lung, însetaţi şi mai ales fascinaţi de minunăţia scalanului, cumpărau pe 1 leu un scalan. Uneori, la aceeaşi fereastră se cumpăra toată marfa micii vânzătoare! „Şcoala mea de folclor” se desfăşura în timpul aranjării fructelor pe scălane. În acele ore, femeile și fetele povesteau întâmplări din satul lor, cântau sau spuneau snoave şi chiar povestiri fantastice pe care le creau pe loc. Eu le ascultam fascinată, le provocam imaginaţia şi învăţam cântările lor. Câteodată mergeam cu ele la culesul fructelor. Tot drumul cântam şi ne imaginam cele mai năstruşnice întâmplări cu zmei sau cu alte creaturi fantasmagorice, care puteau apărea în orice moment să ne răpească…

R.: Se simte căldură în vocea dumneavoastră și se vede că ați prețuit ”școala de folclor”. Când ați descoperit frumusețea culturii străvechi a neamului nostru?

L.L.: Cred că am avut și noroc fiindcă am crescut de o parte și de alta a versanților Retezatului, lângă vârful Gugu, așa că am putut să învăț forme vechi ale culturii noastre, atât de la bunicii și oamenii din Țara Hațegului, cât și din lumea Banatului. De mic copil, mergeam cu bunicii la cetățile dacice, învățam cât de mari și de viteji au fost regii Burebista, Scorilo și Decebal. Știam că Zamolxe, care era trimis de Dumnezeu să îi înțelepțească pe daci și să îi ajute, trăiește în peștera Gugu din Munții Retezatului și, dacă voi fi înțeleaptă și pricepută, îl voi putea întâlni… Mergeam la înmormântări și eram fascinată de femeile care „se cântau”. Mergeam la nunți și mai ales asistam mereu la îmbrăcatul miresei. Aș putea să vă spun multe întâmplări care m-au îndreptat spre cunoașterea și recunoașterea valorii incomensurabile a istoriei noastre străvechi.

      R.: Din copilărie ați îndrăgit folclorul și istoria și de aceea, în principal, ați urmat cariera muzicală. Vorbiți-ne despre acest aspect care vă definește personalitatea.

L.L:: Da, așa este. Studiile mele sunt muzicale: Liceul Pedagogic din Caransebeș, Școala de Arte, secția Canto, din Timișoara, precum și Facultatea de Jurnalism la București. Profesia mea este cea de muzician. Sunt artistă lirică. Începuturile mele sunt la Ansamblul Profesionist ”Banatul” din Timișoara și la Opera Națională din Timișoara. Am fost un artist profesionist în țară și am rămas un artist profesionist și în America, unde am venit într-un turneu, în anul 1991.

 R.: Știm că în acele zile fierbinți de la sfârșitul anului 1989, în timpul ”Revoluției”, ați fost în primele rânduri, la Timișoara, sperând că România va deveni liberă de comunism și că în țară se va instaura democrația.

L.L.: Da, în timpul revoluției, am făcut „bravura” de a cânta Colindele Neamului în vestitul Balcon Al Operei, devenit Bastion al Revoluției Române. Am fost singurul artist care a îndrăznit să-și riște viața, înainte de căderea lui Ceaușescu, în 20 decembrie! Văzând că schimbarea în care am crezut și pentru care mi-am riscat viața nu se întâmplă, la sfârșitul turneului din America și Canada, am hotărât să rămân în New York.

R.: Fără îndoială că nu a fost o hotărâre ușor de luat. Cum ați fost primită aici? Cum ați reușit să vă afirmați?

L.L.: Am avut șansa să primesc cetățenia americană la clasă specială: Extraordinary Ability. Această clasă onorantă de cetățeni americani mi-a creat facilități de manifestări culturale. Aici am deschis Clubul Artelor BALADA. Am cântat pe marile scene americane, de la Lincoln Center, Cammy Hall, Actor Place, Simphony Space, Assamby Hall UN, Central Park, până pe coastele de vest ale Americii, în Florida, sau în îndepărtate locuri din Canada. Am colaborat cu muzicieni americani, de la Orchestra de Muzică Contemporană NYU,  între care compozitorul Dinu Ghetzzo mi-a fost deschizător de drumuri în show-ul american, muzicianul Rom Mazurek, John Gilbert, sau managerul de programe culturale Susana Bastarrica. Am fost rezident la New York University, la catedra de compoziție. Am avut emisiuni pe canalele de televiziune PBS 13 și pe posturi de radio World Music International. Am fost crainic de radio la Brille Institute of New York și jurnalist al presei româno-americane.

 R.: Este impresionant palmaresul dumneavoastră artistic, atât cel referitor la muzică, cât și cel care este mai complex, transformat în spectacol teatral. Din 1974 ați făcut înregistrări la radio și la televiziune în Timișoara, la București. De asemenea, ați oferit spectacole în țară și în New York la Lincoln Center, pe Broadway, la Carnegie Hall, în Las Vegas, Los Angeles, Olanda, Germania, Austria, Ungaria, Iugoslavia, Canada, Franța, Spania. Și lista ar putea continua. Palmaresul este variat și de calitate. O bogată activitate artistică atât în România, cât și în multe alte țări. Oamenii vă cunosc, ați fost și sunteți prezentă la activitățile comunității noastre, ale românilor. Care credeți că este cheia succesului?

L.L.: Cred că viața îți deschide drumurile spre succes dacă tu ești pregătit pentru aceste drumuri. Cheia realizărilor noastre depinde în mare măsură de tenacitate, de pricepere și de cunoașterea deplină a domeniului. Desigur, talentul este esențial și tot atât de importante sunt loialitatea, demnitatea și moralitatea.

R.: Fără îndoială că ați cunoscut și cunoașteți mulți români-americani. Ca mesager al artei vocale românești, ați contribuit la unirea noastră și preferați să vedeți binele în oameni. Vorbiți-ne despre românii-americani pe care îi apreciați.

L.L.: Mă bucură întrebarea. Da, am cunoscut foarte mulți români de-lungul anilor, în America. Prin cântec și prin cuvântul scris, am contribuit, sper, la unirea comunităților noastre. Am foarte mult respect pentru toți românii demni și cinstiți, care reflectă imaginea țării din care suntem veniți. Există personalități româno-americane cărora le port un respect enorm pentru ceea ce reprezintă (nu numai în comunitate). Mulți dintre ei îmi sunt prieteni sau mentori (avem mereu nevoie de mentori, indiferent cât suntem de împliniți). Între ei, profesorul universitar doctor, preotul Theodor Damian, doctorul Napoleon Săvescu, președintele Societății Internaționale ”Dacia Revival”, Lia Roberts, președinta femeilor republicane din Nevada, Maria Marici regizor, Radu Lupu muzician, preot poet Dumitru Ichim – Canada. Între colegii din presă, îi amintesc pe cei cu care am lucrat: George Roșianu, dr.Marius Badea, Gabriel Kovacs,  Valentina Apostol, Ștefan Minovici, Vasile Bădăluță, Mariana Terra, Ștefan Străjeri, George Roca-Australia. Și mulți alți români, oameni simpli, care fac cinste neamului din care provin. Există oameni plecați în eternitate, care au marcat drumul meu american și cărora le port smerită recunoștință. Între aceștia, compozitorul Dinu Ghetzzo este cel mai proeminent.

       R.: Care dintre realizările dumneavoastră considerați că este cea mai importantă și de ce?

L.L.: Cred că cea mai de preț împlinire a mea este bucuria de a fi mama fiului meu, dublată de profesie, menite mie de la Înaltul Creator. Mulțumesc pentru părinții minunati prin care am venit în lume. Sunt fericită pentru bucuriile pe care le pot aduce oamenilor prin cântecele și epodele străvechiului meu neam. Mulțumesc smerit înaintașilor, plecați în eternitate, care au străluminat neamul.

R.: Frumos spus! Ce rol credeți că avem noi, românii din diaspora, pentru mai binele patriei noastre? Ce poate contribui la unitatea noastră?

L.L.: Toate comunitățile românești, oriunde s-ar afla în lume, au o importanță esențială pentru țară. Comunitățile româno-americane au avut un rol marcant în multe dintre momentele importante ale devenirii noastre istorice. Clauza Națiunii celei mai Favorizate, intrarea în NATO sau locul binemeritat la ONU, sunt câteva dintre acțiuni. Există societăți și asociații româno-americane care au peste 150 de ani de existență. Aceasta spune mult despre românii din America.  Biserica a coagulat și a păstrat lumea românească aici, în America. Preoți cu har și dragoste de neam au creat școli în limba română, cenacluri literare, au sprijinit oamenii noștri la greu. Credința ne-a unit mereu.


R.: Cum caracterizați situația actuală din România și ce credeți că trebuie făcut pe viitor?

L.L.: Situația actuală în Țară este, cred eu, greu de definit. Corupția, dublată de imoralitate, au devenit norme. Valorile sunt ignorate, forma primară constând în îmbogățirea rapidă și pe orice cale. Politicul și-a întins plasa în care prinde întreaga societate, controlând-o… Pentru progres, unirea și respectul valorilor autentice sunt esentiale. Suntem un neam mic cu valori imense! Dar toate aceste valori s-au remarcat și au marcat lumea, după ce au plecat din țară!… Oare de ce? Ce blestem ne întunecă rațiunea? Am spus mereu că orgoliul dublat de fudulie/prostie, ucide spiritul neamului. Și mereu observ că așa este.

R.: Un gând pentru noi, când sunteți departe…

L.L.:  Să fim înțelepți, să ne iubim și să recunoaștem că numai valorile adevărate pot lumina neamul. Să facem tot ce ne stă în putință, dincolo de orgolii și măruntă îngâmfare, să repunem neamul la masa de valori a omenirii. Atunci când nu sunt cu voi, aici, îmi este un dor enorm să vă revăd și să vă aduc bucuria gândului meu curat.

         R.: Vă mulțumim mult, stimată doamnă Lia Lungu, mesager neobosit al culturii române pe meridianele lumii. Vă dorim sănătate și spor în tot ce vă doriți.

                                                                prof. Mariana Terra

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. I.I.Gergen Reply

    Mare respect pentru felul cum canta si prezintă muzica noastră, aceasta mare artistă Lia Lungu!!!

  2. Dorina Reply

    Da, dar Lia Lungu trăiește în AMERICA. Acolo o invatat sa fie o mare artistă. Aici ar fi ca oricare alta.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.