MARIN PREDA, UN MARE SCRIITOR ȘI O MARE CONȘTIINȚĂ

Au trecut 38 de ani de la moartea lui Marin Preda. O moarte ciudată, la mijloc de mai 1980, care a dat naștere multor suspiciuni. Teoria lichidării marelui prozator, care deranja, din ce în ce mai mult, autoritățile, a constituit multă vreme o explicație pentru prematurul sfârșit al scriitorului, la numai 58 de ani. Preda se pregătea să publice volumul al doilea din „Delirul”, care anunța o serie de dezvăluiri și interpretări cu privire la momentele tragice ale istoriei noastre recente (al doilea război mondial, instalarea regimului comunist), în contradicție cu politica oficială, cu interesele de partid și de stat. Iritarea, se spune, depășise granițele României. Pe acest fond, ipoteza asasinării autorului a putut părea plauzibilă. Desfășurarea faptelor conduce, totuși, spre o explicație mai simplă… Faptul că manuscrisele scriitorului din odaia de la Mogoșoaia au dispărut odată cu tragicul final ține și el de misterul unei lumi bolnave, totalitare, controlate prin serviciile secrete. Oricare ar fi fost cauza sfârșitului, un lucru este cert: moartea lui Marin Preda a înmărmurit întreaga lume românească. O lume care vedea în el nu numai un mare scriitor, unul dintre cei mai mari prozatori ai secolului XX, ci și o conștiință morală, un reper și un sprijin. Țăran din câmpia teleormăneană, din comuna Siliștea-Gumești, Preda se autoedificase ca un spirit exigent cu sine însuși și cu ceilalți, condus de valori și principii morale, ferm, deseori inflexibil în convingerile și opiniile sale, rezultate în urma unor profunde și chinuitoare procese intelectuale și de conștiință. Modelul tatălui, Tudor Călărașu, alias Moromete, sub fascinația căruia Preda (Niculae) crescuse, a jucat un rol fundamental în formarea lui. Conștiința morală și tipul intelectual ale scriitorului stau la originea literaturii lui reflexive și autoreflexive, care atacă și problematizează teme mari ale existenței în raport cu istoria și sistemele politice, libertatea individului, condiția intelectualului, dictatura, trădarea, ticăloșia oamenilor transformați în instrumente ale represiunii, regimurile opresive și crimele acestora, eșecul iubirii. „Moromeții”, volumul I rămâne, desigur, capodopera lui Preda, romanul care consemnează dispariția clasei țărănești, într-o epocă de agonie a istoriei, când „timpul nu mai avea rabdare”. Înainte de cartea lui iconică, în 1948, Preda publicase un volum memorabil de proză scurtă, „Întâlnirea din pământuri”, debutul său editorial, care anunța deja un mare prozator, modern în viziune, în linia realismului dur, și în expresie. Ulterior, în plin comunism, încă legat prin toate firele văzute și nevăzute, prin ideologie, prin satrapii politici și slugile lor de faza dogmatică a sistemului, scriitorul este cel care denunță curajos perioada neagră a regimului stalinist, cu ororile, crimele și genocidul lui, când elitele României fuseseră distruse, iar țara, destructurata și îngenuncheată sub cizma terorii totalitare. La acest timp al istoriei și al omului, Preda se referă prin sintagmele care au devenit emblematice pentru anii ’50: „Obsedantul deceniu” și „Era ticăloșilor” (Petrini). Un act de responsabilitate morală și de curaj pe care Preda a înțeles să-l facă in fața propriei conștiințe și în fața istoriei. Nu este singurul gest exemplar al scriitorului. Într-o întâlnire, în anii ’70, a scriitorilor cu Nicolae Ceaușescu, care, fascinat de modelul totalitarismului asiatic, plănuia restrângerea libertății de creație și intensificarea controlului ideologic, Preda a spus (apud A. Păunescu): „Tovarășe Ceaușescu, dacă reintroduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid.” Ceea ce, conform martorilor, l-ar fi impresionat pe Ceaușescu și l-ar fi făcut să dea, mohorât, înapoi. Cărțile lui Marin Preda fac radiografia dramei individului în lupta lui cu istoria și regimurile opresive pentru demnitate existențială și pentru libertatea spiritului. Volumele sale rămân repere estetice și morale ale literaturii române, capodopere literare, dar și acte de conștiință, semne ale neacceptării și rezistenței, prin forța spiritului, în fața agoniei istoriei, a ideologiei totalitare, a dictaturii și a ticăloșiei oamenilor. Între ele: „Viața ca o pradă”, „Marele singuratic”, „Intrusul”, „Risipitorii”, „Imposibila întoarcere”, „Delirul”, „Cel mai iubit dintre pământeni”. Marin Preda însuși rămâne pentru lumea românească, prinsă în vârtejul istoriei, victimă a propriei neputințe și a ticăloșiei unora dintre oamenii ei, unul dintre cei mai mari scriitori, prozator de anvergură europeană, prin complexitate și profunzime psihologică, și, în același timp, una dintre marile ei conștiințe morale.

Sorin Ivan

Despre autor

Lasă un răspuns

*