◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Sulina peste ani

În luna august a acestui an am revenit la Sulina, după circa patru decenii. A fost ca o punte peste anii mei! Am pornit dimineața devreme, cu trenul din București până la Tulcea, unde am ajuns spre ora 12, apoi am continuat drumul cu vaporul până la Sulina, capătul traseului acestui mijloc de transport pentru pasageri. Am ales această variantă chiar dacă durează mai mult, pentru că este o opțiune de drum plăcută și spectaculoasă ca peisaj. Acest drum în aval, spre gurile Dunării și minunata Deltă durează destul de mult și are opriri prin stații unde se descarcă produse pentru turiști și locuitorii de pe această rută, dar merită să îl faceți pentru frumusețea deosebită și varietatea locurilor care se perindă prin fața ochilor. Pur și simplu nu știi când trec cele aproape 5 ore! 

Am ajuns la Sulina la ora 17:30 și deși eram după aproape 12 ore de drum, nu simțeam nici un pic de oboseală, mai degrabă emoția reîntâlnirii cu amintirile mele din urmă cu 40 de ani.

Ar fi momentul să vedem ce îmi aminteam coborând pe cheiul din portul Sulina.

În anii 1971 -72 eram elevă de liceu în București. Îmi amintesc că profesorul nostru de fizică a promis celor care învățam bine la materia predată de el să facem o excursie în Delta Dunării, la Sulina! Asta însemna o adevărată expediție într-o zonă superbă, dar izolată, pe vremea aceea cu mult mai izolată decât este astăzi. În Sulina de atunci erau doar două mașini și circula gluma că deși erau doar două, se ciocniseră între ele. Știam prea puțin despre Sulina și am început să citesc, să mă documentez. Am primit la plecare instrucțiuni practice din partea tatălui meu, care făcea drumuri destul de dese la Tulcea, pentru că avea colaborări  la Combinatul Metalurgic de acolo. Cred că a fost prima excursie în care am mers singură și așa era și pentru colegele mele de clasă, pentru că învățam în clasă de fete. Au mers și băieți, dar pe vremea aceea eram mai separați, poate și în funcție de preocupările de gen ale vârstei. Am fost cazați la Sulina în două case de pe o aceeași stradă, fetele într-o casă și băieții în alta. Atunci, în urmă cu ani, nu am dat atenție pe care stradă am stat, dar știu că era curat și gazda ne-a făcut cele mai grozave bucate din pește, pe care nici bunica mea nu le făcuse, ori bunica era un etalon de creații culinare gustoase.  Acum, cu prilejul acestei reveniri la Sulina, am aflat că străzile poartă numere : strada 1, strada 2, până la strada 6, acestea sunt așezate cumva paralel între malul Dunării și malul Mării Negre. Mai sunt și alte străzi, cu alte nume, dar acestea cu numere au fost și au rămas un element de continuitate prin timp.

Am coborât pe chei cu multele noastre bagaje, luate din prevedere, dar cărate cu greu de la București. Ne gândeam că vom regăsi un oraș fără magazine și ne luasem merinde ca pentru cele 3-4 zile dedicate acestei excursii. În amintirea mea, Sulina nu avea magazine sau poate pe vremea aceea nu ne preocupa cum și cât de greu se aprovizionau locuitorii Sulinei. Acum am găsit magazine, restaurante, pensiuni, bancomate, mașini, taxiuri care fac drumul din oraș până la plajă și nu cred că vă puteți gândi la ceva ce aveți nevoie și să nu găsiți la Sulina de astăzi. Poți găsi orice vrei, de la pâine la lactate, mezeluri proaspete, pepeni, dughene cu cadouri, restaurante, materiale de construcție. Găsești orice la prețuri apropiate de cele din București și nu trebuie să luați nimic, pentru că nu faceți decât să vă îngreunați drumul care este destul de lung. Este drept că noi am fost în sezon, dar cred că și înafara lui se poate găsi ce ai nevoie. Poate că orașul nu este animat tot timpul, dar noi l-am găsit forfotind de oameni dornici de zone mai liniștite, familii tinere sau mai în vârstă, cu copii, nepoți, cu de toate și mai ales cu zâmbete amabile.

Pe vremea când am fost cu colegii am făcut pe jos, la pas, drumul dintre Sulina și plaja Mării Negre! Eram tineri și o oră de plimbare, pentru ca apoi să descoperim o plajă virgină, era o plăcere și nici soarele nu ne ardea ca astăzi. Îmi amintesc bucuria imensă pe care am avut-o cu toții când am văzut marea! Atunci am văzut cum se întâlnesc apele Dunării cu cele ale Mării Negre! Atunci am aruncat papucii de plajă și am fugit să vedem care ajunge primul să atingă apa mării! Eram noi, doar grupul nostru pe o plaja cu cel mai fin nisip de pe întreg litoralul! Acum drumul pe care mi-l aminteam a fi fost 2 kilometri este mai lung, cam 3,5 kilometri și se străbate cu câteva microbuze ale transportului local, dar am văzut și tineri mergând pe jos. În acest drum spre plajă, care costă 3 lei, cu puțin înainte să ajungi să vezi marea, pe dreapta este unul dintre cele mai interesante cimitire din Europa, dar despre aste voi povesti altădată. Acum am să spun doar că aici și-au găsit loc de veci personaje foarte diverse, de la prințese la pirați, cu toții aduși acolo cândva demult, pe vremea când Sulina era porto franco. Microbuzele opresc la margine plajei, care acum este mai amenajată decât atunci, totuși păstrează aerul de ”undeva departe”, adică poți merge câteva sute de metri, până găsești zone fără prea mulți turiști. Este frumos și se vede farul care privește marea cea mare, despre far voi povesti puțin mai jos. Alternativa la transportul cu microbuzele locale este taxiul, pe care-l poți comanda dacă este aglomerație seara când pleci de la plajă; costă între 10-12 lei.

De ce credeți că drumul până la plajă este mai lung decât în urmă cu 40 de ani? Să nu o punem pe seama diferenței de vârstă, pentru că nu asta este cauza, ci depunerea aluviunilor Dunării la vărsare și amplasarea actuală a plajei, care este puțin diferită de cea de atunci. Faptul că nu am văzut de la plajă locul unde se întâlnesc apele fluviului cu marea a făcut să planificăm pentru a doua zi un drum cu o barcă cu motor, de la Sulina, pe Dunăre până când apele ei întâlnesc pe cele ale Mării Negre! Acest drum nu poate fi descris, el trebuie străbătut! Am avut și un ghid foarte bun și așa am văzut cel mai vechi far, aflat în perimetrul actual al orașului Sulina, apoi farul folosit între cele două războaie mondiale, pe lângă care am trecut mergând la stânga, spre un golf unde am văzut multe păsări, dar și pescari amatori cu familiile, de acolo ne-am întors și am continuat pe Dunăre în jos, până la Marea Neagră. Pe partea dreaptă am văzut multe păsări odihnindu-se pe stâncile digului care separă apele, dar înainte am văzut farul cel nou, o construcție modernă și bine utilată, am văzut și cea mai estică stație meteo din țară, dar pentru ca nu totul să fie perfect, am văzut și cherhanale lăsate în paragină. Am ajuns până la joncțiunea apelor dulci cu cele sărate, de unde ne-am întors la pontonul de unde plecasem. Așa cum am scris, trebuie să faceți acest drum și nu uitați că, dacă este vara, apele Dunării sunt calde și parcă cumva catifelate, așa că nu ezitați să băgați mână în apele învolburate și să le simțiți mângâierea.

Scriam că în vremea în care am făcut acest drum cu colegele de liceu, mâncam cu toții în jurul unei mese de lemn, sub o boltă de viță, fără pretenții de etichetă, dar cu pofta de mâncare și veselia vârstei. Ce mâncare pe cinste gătea gazda noastră! Revenind la excursia de acum, vă pot spune că am mâncat dimineața și seara ”din traistă”, iar la prânz la o pensiune cu restaurant pe malul Dunării. Mâncarea proaspăt gătită în fiecare zi, foarte bună și pentru toate buzunarele. Am luat în prima seară hamsii cu mămăliguță și am avut plăcuta surpriză să fie și stavrizi savuroși în porția mea. Stavrizii îmi amintesc de o vârstă fragedă, când mergeam cu părinții la mare, dar să rămânem la zilele noastre și la frumoasa perlă Sulina!

În bagaj aveam provizii însemnate de soluții contra țânțarilor, pentru că îmi aminteam norii de țânțari de demult, de care ne ascundea gazda sub un mare tifon ca să nu fim pradă mușcăturilor. Vedeam prin țesătura fină tânțarii rotindu-se la lumina slabă a puținelor becuri care erau aprinse. De fapt ne luminau mai mult razele lunii! Am să vă spus că astăzi la Sulina nu am văzut decât doi țânțari, în prima seară! Nu m-a mușcat niciun țânțar și pot crede că s-au ascuns de noi sau pur și simplu au fost alungați în meandrele deltei. Sper ca cititorul să aibă același noroc și când va ajunge acolo!

Aș vrea să mai adaug câte ceva despre Sulina de astăzi, desigur că din perspectiva turistului care vine în sezon și nu trăiește întreg anul acolo. În sezon este animație și lucrurile se mișcă, dar iarna este rece, vântoasă și oamenii nu prea au unde lucra. Lipsa locurilor de muncă potrivite oamenilor din viața reală și pregătirii fiecăruia, este o problemă nu doar la Sulina. Cu toate dificultățile, am văzut cu plăcere panouri cu lucrări de reabilitare a clădirilor vechi, adevărate piese de expoziție, unele aflate în stare de degradare și având nevoia urgentă de intervenție. Sper ca aceste lucrări să se întâmple cu fondurile europene menționate pe panourile de informare și publicitate. Am constatat că este o exemplară curățenie, atât în oraș, cât și la plajă! Ni s-a spus că deșeurile menajere se colectează separat și se reciclează, orice încălcare a reglementărilor atrage amenzi. Iată că la Sulina se poate face reciclare, în timp ce în alte părți încă nu sau nu de fond, iar despre ideea cu incinerarea deșeurilor fără reciclare reală voi scrie altădată. Ne-am tot gândit unde să aruncăm cojile de pepene și resturile menajere, dar până la urmă ne-am lămurit și nu le-am lăsat aruncate la întâmplare, ci ne-am conformat normelor locale.

Avem planuri pentru o viitoare excursie la Sulina, dar cu plimbări pe canalele care nu mai seamănă cu cele pe care am navigat cu bărcile în anii 70. Mai avem multe de văzut și vă îndemn să încercați această destinație! Cu siguranță veți vedea multe alte lucruri atractive, o natură variată și o mare diversitate a faunei (am văzut de la cormorani la vulpi, cam de toate).

Planificați un prim drum la Sulina și cu siguranță veți reveni!  

 

25 august 2019

Serena Adler / UZPR

2 comentarii pentru “Sulina peste ani

  1. Vă muțumesc pentru apreciere! Am citit ce mi-ați indicat și sunt relatări frumoase. Mi-au părut confirmări la ce am văzit și simțit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *