default-logo

GALA PREMIILOR UZPR 2018

˝Tot ce-i românesc nu piere˝

 

MARELE PREMIU

Ion ANDREIȚĂ

Ion Andreiță și Dan Fruntelată

 

Nicolae Dan Fruntelată:

Știind că urmează să vorbesc despre el, Andreiță mi-a dat un fel de fișă pe care nu o s-o citesc, e prea seacă, este pentru oamenii care nu-l cunosc.

Aici scrie așa – Ion Andreiță s-a născut în ziua de 11 iunie, duminică la ora 2 după-amiaza, în comuna Perieți, județul Olt, din părinți români. E căsătorit cu Lia Maria Andreiță, fiică de țărani din Bărăganul gumelnițean, diplomat de carieră, artist plastic și prozator. A făcut liceul ”Radu Greceanu”, ca orice om al locului, la Slatina, și Facultatea de Filologie la București. După care a intrat în presă, a început să scrie, câteva mii de articole, câteva zeci de cărți, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Mai departe nu citesc!

O să citesc ce am scris despre Jan Andreiță, într-o revistă de cultură care apare la Focșani- ”Pălmașul condeiului Ion Andreiță”. Așa îi place lui să-și spună pălmașul condeiului și-l înțeleg prea bine de aproape 60 de ani, Ion Andreiță, scriitor și gazetar până-n prăsele, cum zic eu, a trudit într-o meserie grea într-o continuă vânătoare de fluturi și a făcut din gazetărie o cămașă de fiecare zi încă din vremea când a absolvit filologia bucureșteană.

A lucrat la cotidianul tineretului și a făcut nume de reporter strălucit, a umblat pe toate șantierele acestei țări care se ridica încet, cu muncă multă,pe umerii unor oameni tineri, pe toate câmpiile unde se leagănă grâul, a scris despre dinastii de muncitoriși de țărani, dar și de intelectuali. Asta i-a plăcut lui cu deosebire, să scrie despre dinastii de oameni simpli. De asta, sau și de asta, își spune Ion Andreiță pălmaș al condeiului.

În cariera lui de gazetar, n-a ocolit niciun subiect, a iubit și iubește istoria acestei țări, călcate de toate vânturile mondiale, a iubit și iubește viața cu oamenii ei, așa cum sunt și cum cred. Nu s-a dat după vremuri, a  urmat drumul lui și doar duminica, precum orice țăran absolut, și-a îmbrăcat cămașa de sărbătoare, de gala cum i-am zis eu, și a scris versuri tulburător de frumoase despre ape, despre locurile pe care le-a străbătut, despre vin și iubire.

O carte a sa de memorialistică se cheamă ciudat ”Mătura de pelin” – olteanul își face o mătură de pelin crud, își curăță cu ea curtea și viața. Pentru că, vezi Doamne, pelinul este și un descântec, un leac, o purificare prin amar. În cartea aceea, Andreiță e prozator adevărat cu toate cuvintele și tâlcurile la îndemână.

Altă carte a lui se cheamă ”Amprenta unui gând”, plecând de la rubrica pe care Ion Andreiță o scrie săptămânal în Flacăra lui Adrian Păunescu. Acolo, scriitorul dialoghează cu prietenii, cu vremea lui, cu amintirile acestei națiuni amenințate de vârtejul globalizării.

Ion Andreiță împlinește în acest iunie o vârstă rotundă. Deși îl știu atât de bine și atât de demult, deși viețile noastre s-au petrecut în câmpul unei meserii în care ești văzut și judecat de toți, din toate părțile, mă întreb și astăzi din ce aluat e făcută inima fratelui Andreiță.

Cred că din sufletul câmpiei dunărene și oltene, altoit cu îndârjirea jianului de lângă Oltețul lui, cu gingășia unui cavaler din stirpea rusului sfânt, Serioja Esenin.

Fă-ți nod la batistă, iubito

și încearcă de nu mă uita,

E seara atât de aproape

Și spânzură noaptea de-o stea

De fapt, eu nu am vrut decât să-ți zic LA MULȚI ANI, frate Jane, să gust un poem de-al tău și să las amintirile să ne bubuie prin tâmple. Încolo, nu mai contează aproape nimic. Felicitări!

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.