LIMBA ROMÂNĂ, DULCEA LIMBĂ A UNIRII

„Multe e dulce şi frumoasă! Limba ce-o vorbim!/Altă limbă-armonioasă!/ Ca ea nu găsim.”(Gheorghe Sion – „Limba românească”)

Limba „dulce şi frumoasă” (Gheorghe Sion – „Limba românească”), o limbă ca un fagure de miere”(M. Eminescu – „Epigonii”), „limba veche şi-nţeleaptă”(M. Eminescu – „Scrisoarea II), „limba vechilor cazanii”(Alexe Mateevici– „Limba noastră”) are la bază limba vorbită dintotdeauna pe pământul românesc, cizelată prin veacuri de vorbitorii nativi ai acestei străvechi vetre de cultură şi civilizaţie şi înfrumuseţată prin creaţii literare orale şi scrise, multe aparţinând culturii universale.
Ea a fost şi va fi un factor de coeziune, de unire permanentă între românii de pretutindeni, un suport deosebit pentru spiritualitatea românească, în care a înflorit cultura română, prin opere ce au ajuns în universalitate.
Cei cu „inima română” sunt cu adevărat uniţi în „cuget şi simţiri”, căci există un anumit fel de a gândi şi de a simţi româneşte, imprimat de componenta psihică a unui popor străvechi, blând şi înţelept, greu încercat de-a lungul istoriei sale atât de zbuciumate.
Limba română, prin structura sa, prin lexicul bogat şi expresiv este cea mai vie dovadă a identităţii şi continuităţii neamului românesc.
Visul unirii tuturor românilor a fost şi va fi cel mai frumos ideal al unui neam ce doreşte să trăiască în spaţiul său străvechi, de la „Nistru pân’ la Tisa” (M. Eminescu – „Doina”). Limba română, a fost şi va fi mereu limba unirii românilor de pretutindeni, ea păstrându-şi armonia, muzicalitatea prin timp şi spaţiu.
La baza ei, este limba veche a dacilor, devenită limba matrice a Europei, căci cei care au dus-o în lume pe diferite căi au păstrat caracterul unic al limbii române, oferind un sistem gramatical coerent de structurare a comunicării, cu ajutorul unor lexeme ce redau multiple noţiuni şi vom demonstra aceasta în cartea viitoare:„Limba dacilor, limbă universală” în care susţinem că limba daco-geţilor este limba matrice a limbilor europene, că etruscii desprinşi din daci plecaţi din Maramureş au dus-o cu ei departe de Dacia ca şi păstorii ajunşi în Alpi. Etruscii s-au îndeletnicit cu exploatarea şi prelucrarea metalelor. S-au stabilit în nordul peninsulei italice, chiar şi în Laţium, locul unde s-a format limba latină, o limbă a clerului şi a administraţiei, devenită limbă a culturii elitelor europene, nu o limbă a popoarelor europene, formate prin migrarea dacilor spre vest, prin „roire”, cum susţine d-l cercetător Gabriel Gheorghe, popoare care sunt unite atât prin legături de sânge, cât şi prin legături spirituale, tradiţii culturale, asemănările lingvistice fiind evidente până în zilele noastre.
„Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”(Mihai Eminescu), de aceea ea este un prim factor unificator al neamului românesc.
„Limba noastră cea română” cum o numeşte poetul Grigore Vieru are un farmec şi o poezie aparte, fiind o limbă fonetică, foarte muzicală. De aceea, trebuie să-i reţinem şi să facem cunoscute tuturor versurile sale:„În al limbilor tezaur/Pururea o să rămână/Limba doinelor de aur,/ Limba noastră cea română.”(Grigore Vieru)
Prin farmecul rostirii, prin armonia şi muzicalitatea ei, limba română poate fi considerată ea însăşi o operă de artă, în permanentă transformare, îmbogăţire şi înfrumuseţare, căci „Limba este întâiul mare poem al unui popor”, după cum a scris Lucian Blaga. În limba română au fost scrise versurile patriotice ce au însufleţit generaţii şi generaţii, care au aspirat şi aspiră la unirea tuturor românilor, ca acestea: „Pe-al nostru steag e scris unire, /Unire-n cuget şi simţiri/Şi sub măreaţa lui umbrire,/Vom înfrunta orice loviri.” (Versuri: Andrei Bârseanu, muzica:Ciprian Porumbescu).
„Limba este cartea de nobleţe a unui neam”  afirmă Vasile Alecsandri, care a înnobilat frumoasa limbă română prin creaţiile sale.
Jules Michelet, istoric francez, spunea când vorbea de limba română că „graiul poporului român este un suspin şi o lacrimă îi tremură în viers”(Jules Michelet – „Histoire de la Roumanie”).
Limba română este din ce în ce mai cunoscută pe plan internaţional, mai ales datorită internetului, fiind fonetică, este uşor de asimilat şi are şanse să devină o limbă universală, căci are capacitatea de a exprima idei, noţiuni care nu există în alte limbi.
Acest adevăr îl susţine şi Petre Ţuţea: „Limba română are toate premisele valorice, pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric.”
Limba pentru care s-au dat atâtea jertfe de sânge pe plaiurile româneşti, limba credinţei noastre strămoşeşti, limba română este o limbă omogenă, o limbă a viitorului european, ea fiind mai bine sistematizată ca alte limbi, va fi limba Europei unite, cum preconizează mulţi cercetători.
Mereu îmbogăţită cu alte cuvinte luate din alte limbi, îndeosebi din franceză, limba română este într-o permanentă schimbare, mai ales datorită noilor tehnologii şi a exploziei informaţionale, dar şi-a păstrat claritatea şi rigoarea în exprimare, ea fiind, prin fonetismul său, o limbă atât de armonioasă, care, prin sonoritatea vocalelor des folosite dau o aură de frumuseţe limbii române.
Deşi separaţi prin oprelişti diferite de-a lungul istoriei, românii şi-au păstrat unitatea de limbă, azi fiind posibilă înţelegerea românilor de pretutindeni, chiar dacă vorbesc dialecte diferite, fondul lexical principal este acelaşi, structura gramaticală este identică.
Avem datoria morală să transmitem tinerei generaţii o limbă românească frumoasă, curată, nealterată de interferenţele cu alte limbi.
Nimic nu este mai frumos pe lume decât să deschizi mintea şi să faci să vibreze sufletul unor copii la tot ce este frumos, măreţ, moral, dar mai ales la tot ce este românesc, la muzicalitatea limbii vorbite de români, la frumuseţea ei.
Ei trebuie să înţeleagă şi să preţuiască limba română căci:„Limba noastră-i o comoară/În adâncuri înfundată, /Un şirag de piatră rară/Pe moşie revărsată.” (Alexe Mateevici – „Limba noastră”).
„Numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin” scrie Mihai Eminescu, iar Nichita Stănescu a spus celebra frază: „O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea”
Un rol deosebit în cunoaşterea limbii române corecte îl are şcoala, acest izvor de lumină de unde elevii pot sorbi învăţătura cărţilor. Prin studiul limbii şi literaturii române, ei pot cunoaşte pe marii scriitori români, de la Ienăchiţă Văcărescu, care spune „Podoabe limbii voastre daţi, cu româneşti cuvinte” până la fermecătoarea poezie a marelui Eminescu, cel ce-a scris versuri nemuritoare ca acestea „Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una/ Şi din neguri, dintre codrii, tremurând s-arată luna”(M.Eminescu – „Scrisoarea III), până la fascinaţia poveştilor lui Ion Creangă, la umorul lui I. L. Caragiale şi la literatura contemporană.
Mai bogaţi sufleteşte, mai luminaţi la minte, mai frumos formaţi pentru viaţă, elevii români vor face faţă cu cinste noilor cerinţe ale şcolii româneşti, dacă învaţă bine limba natală, purtătoare de valori spirituale. Prin studiu, ei vor căpăta deprinderi de exprimare corectă orală şi scrisă, cunoştinţe de literatură, de istorie şi geografie ale spaţiului românesc, de cultură şi civilizaţie românească, prin talentul dascălilor străluciţi pe care-i are şcoala românească din ţară şi de peste hotare.
Eu consider că mi-am făcut datoria faţă de fiii neamului românesc, oferind pentru învăţarea limbii române trei auxiliare didactice;
1. Limba Română. Gramtica de bază pentru elevi (Editura Didactică şi Pedagogică);
2. Gramatica de bază pentru elevi. Culegere de exerciţii şi teste(Editura Didactică şi Pedagogică);
3. Limba română. Ortograme explicate(Editura Universitară).
Limba română, limbă cu multiple posibilităţi de a reflecta realitatea, de a reda noţiuni, idei, sentimente, subtilităţi ale gândirii este ea însăşi creatoarea unor opere de artă, prin muzicalitatea, fonetica şi topica sa, iar noi avem obligaţia de a o respecta, dezvolta şi valorifica în comunicarea scrisă şi orală, precum şi în opere literare ce se pot înscrie în contextul lingvistic internaţional, în patrimoniul cultural al umanităţii.
Limba română rămâne limba dragă sufletului nostru, limba în care adunăm în noi vibraţiile frmuseţii şi armoniei universului ale căror reverberaţii, noi, scriitori am vrea să le oferimi altora, prin opere care dorim să-i înalţe spiritual, să le dăruiască fericire şi speranţă într-o lume mai bună şi mai generoasă.

Ecaterina Chifu

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.