Într-o cetate a artelor cum este Sibiul, în care muzica și baletul își dau mâna cu literatura, iar arhitectura peripatetizează cu sculptura și amândouă încurajează pe pictorii urbei, viața unei reviste de cultură nu poate fi trecută cu vederea. De ce ? Pentru că aidoma oamenilor, revistele se nasc, cresc în importanță, se maturizează ca structură și ca valoare a colaboratorilor, au câte un destin unic și la timpul cuvenit, atunci când misiunea lor a fost împlinită, se și sfârșesc. Oricare publicație își are poveste ei proprie și răspunde de felul cum a trimis spre lume mesajul unor grupări de oameni, care se alătură deloc aleatoriu, ci pe baza unor idealuri comune. Mă gândesc la peisajul publicistic românesc al urbei noastre, ce poartă greutatea istoriei și care a creat tradiții temeinice. Între atâtea apariții sibiene, “Telegraful Român”dăinuie de la mijlocul secolului al XIX-lea, când fusese la 1853 o inițiativă șaguniană, și universul său tematic, centrat pe viața bisericească ortodoxă, dar deschis și la ceea ce înseamnă marea cultură tradițională, își păstrează specificul și în prezent. Astfel, Sibiul se poate mândri cu cea mai longevivă publicație a culturii române, ceea ce metaforic s-a afirmat că este ”patriarhul” presei noastre naționale. Redactor șef timp de 18 ani al publicației, Nicolae Cristea medita în eseul Per aspera ad astra! apărut în 20 ian. /1 febr. 1883 că “munca ziarelor e pentru viitor. Se critică în ziare și se recompensează în ziare, ce e dreptfapteleprezentului, scopul ulterior, ce-l urmăresc acestea însă e, a pregăti pe baza acestora viitorul”. Ziarul “Tribuna”, care de la 1884 până acum răspunde, ca un cotidian, la multe dintre întrebările momentului, marchează prestigiul regiunii transilvane din care își trage sevele. Lăudabilă este tenacitatea ziarului “Sibiu 100%” care cu mari eforturi se oferă gratuit locuitorilor cetății, după cum sașii sibieni, oricât de diminuați numeric, continuă și în prezent să scoată publicațiile lor de tradiție. Publicațiile academice patronate de Universitatea “Lucian Blaga” susțin oamenii de știință cu realizările lor și efortul de punere în circulație a ideilor noi este considerabil, după cum timp de 15 ani am putut constata scoțând revista “Lumina slovei scrise”, deschisă în cele 20 de numere ale unei prime serii în principal studenților noștri, încurajați să facă cercetare în domeniul vast al umanismului. În plan literar, prestigioasele reviste “Transilvania”, cu debutul ei din 1868 la Brașov și dramatice tribulații până astăzi în serii succesive, iar din 1 ianuarie 1990 „Euphorion”, așezată cu cinstire sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România,au ridicat renumele orașului, găzduind afilierea unor talentați scriitori puși să comunice cu lumea cea largă prin recolta proaspătă a condeielor. Mai tânără este revista “Cenaclul de la Păltiniș”, cu un profil complex, atât literar cât și de artă plastică. Atunci când a apărut revista “Rapsodia”, acum 15 ani sub sceptrul Cercului Militar local, nu erau mulți aceia care să bănuiască rolul pe care îl va juca,din momentul în care a devenit singura revistă literară cu apariție lunară din zona sibiană.Ea este organul publicistic al Cenaclului “George Topîrceanu”, cu o activitate plină de vivacitate nu doar în plan local, ci adesea având invitați interesanți din afara lui, din țară și din străinătate. Pasiunea redactorului-șef Ioan Gligor Stopița și a secretarului de redacție Ovidiu Repede s-a conjugat cu tenacitatea și ritmul de apariție lunară, păstrată timp de trei lustri o face de neegalat în regiune. Secretul unei asemenea frecvențe ? Inițiatorii și-au constituit colective de redactori, prezenți în portretizarea de pe coperta doi, aceasta fiind o formă de stimulare, dovedită foarte practică, chiar dacă nu se bucură de aprecierea tuturor cititorilor. Revista are un colegiu de onoare, există foto-reporter propriu, consilier literar sau senior-editor, precum și actori profesioniști care ilustrează paginile de mare interes ale cărților ce se lansează la ședințele de cenaclu, lunare și ele. Fără să atingă nivelul elevat al suratelor ei mai mari, “Rapsodia“ își are un loc distinct în viața literară a urbei, ca prezență vie, rezonând cu sensibilitatea unui eșantion bine conturat de intelectuali. Realitatea este că revista “Rapsodia” are o ritmicitate sănătoasă și un public cititor constant. Faptul că ea respiră din ce în ce mai amplu și în prezent, după 15 ani de apariție, când este cunoscută pe meridianele lumii prin forma sa online, având colaboratori constanți în Germania, Israel etc., este un semn de bun augur. Modic susținută sub raport financiar de Cercul Militar Sibiu, revista nu s-a lăsat înfeudată tematic unui domeniu restrâns, așa ca “Observatorul militar”, spre exemplu. Mai mult imagistic, în răstimpuri sunt punctate în revistă unele evenimente militare de interes major, național. Cele trei coperte cuprinzând imagini fotografice, realizate profesional de Ștefan Trihenea, au devenit de mult timp spațiul promovării celor mai semnificative evenimente locale ale momentului. Pentru asemenea rodnică izbândă, colectivul de realizatori merită toată considerația noastră și un îndemn de a continua ce au început cu 15 ani în urmă. La ceasaniversarținsăfelicit din tot sufletul pe inimoșii redactori, cei ce fac posibilă o asemenea activitate literară intensă și consecventă, în ciuda intemperiilor de tot felul, înfruntate de ei cu multcuraj. Nutrită de activitatea Cenaclului,“George Topîrceanu”, unde sunt citite creații literarere cente, se vernisează expoziții de pictură și în dezbateri se acceptă opiniile oricărui participant, revista a fost aniversată astăzi, 27 septembrie a.c.,printr-o reuniune festivă. AvorbitIoanGligorStopița, ca inițiator și tenace redactor-șef, care a făcut un istoric al celor 15 ani de eforturi binecuvântate prin care a reușit să dea viață proiectului său. Scriitoarea Rodica Nicolae, venită cu soțul ei tocmai din București, a explicat ce imbold a constituit publicarea în revista “Rapsodia” din Sibiu a paginilor trimise din proza sa, astăzi finalizate prin lansarea unor romane ca Promisiune, publicat la Editura Salgo din Sibiu și lansat exact cu un an în urmă la cenaclu. Invitată la cuvânt ca făcând parte din Colegiul de onoare al publicației, eu l-am citat pe Emil Cioran care definea scrisul drept o taină dumnezeiască: „Sunt unele afirmații pe care le faci în singurătate, ca și cum ai fi Dumnezeu. Scrisul este un act de megalomanie. Îl faci ca și cum ți-ai scrie testamentul. Și atunci, evident că într-un sens absolut, este tot atât de absurd ca și a respira. Când scrii te afli singur cu tine însuți, nu gândești la consecințe, nici la ceilalți. Ca și cum ai sta singur în fața Neantului. Astfel de afirmații pe care le face cineva pot părea absurde celorlalți, dar sunt adevărate pentru sine, mai ales în momentul când le scrie. Când cineva e singur, este un Dumnezeu. Și de aceea scrisul este ceva extraordinar, pentru că te întreci cu Dumnezeu”. Am constatat că vârsta a treia este propice scrisului, nu numai ca terapie împotriva singurătății sau a plictisului, ci ca ieșire în agora a unor voci de real talent. Exemplificator, m-am referit la poeta și traducătoarea Paula Romanescu, care, numai după ce s-a pensionat ca profesoară, se afirmă strălucit în arena literară națională și chiar în cea universală. Am menționat și pe scriitoarea Adi Travadi, care a învățat la maturitate limba română, în care în ultimele două decenii a creat șase romane remarcabile, versuri poetice și piese de teatru. În concluzie, am sfătuit pe redactori să nu lase jos ștacheta, ținând la calitatea autentică a creațiilor selectate spre publicare și la stilul îngrijit al textelor, sens în care am apreciat revista “Rapsodia” ca orientată atent spre valoare. Ca atare, singura revistă literară lunară a zonei noastre culturale, având un titlu atât de muzical, “Rapsodia” își are culoarea și poezia ei inedită ca prezență în peisajul publicisticii sibiene. Poetul ziarist Mihai Posada, prezent tot mai frecvent în paginile revistei, a sugerat prin cuvântul său extinderea colectivului cu tinerecondeieși a felicitatpeIoanStopițapentrurealizarealui ca redactor-șef al “Rapsodiei”. La rându-i, secretarul de redacție Ovidiu Repede a mărturisit preocuparea de a vedea că autorii textelor apărute în revistă se desăvârșesc, devenind mai creatori de la un an la altul, maturizându-se ca tehnică a scrisului, ceeace în mod practic se întâmplă mai rar. Invitatul special, Viorel Popescu,sosit de la Iași, a recitat versurile unei Doine, dedicate lui Mihai Viteazul, ca primul unificator al țării, și altor eroi ai neamului nostru. Comentariul său înflăcărat a fost susținut de expoziția unor imagini cu creații sculpturale și de pictură inspirate de marii noștri voievozi, o lecție de patriotism oricând binevenită. Cert est efaptul că revista și-a croit un drum inconfundabil, ca publicație a unui cenaclu, în ale cărui reuniuni lunare, dezbaterile pe teme de interes major sunt vii și sincere, iaratmosferaesteprecumpănitortonică.Salutară se dovedește a fi colaborarea și schimbul de experiență cu cenacluri ori societăți culturale din alte centre ale țării, precum Bistrița, Deva,Reșița etc., ca și întâlnirile cu românii din Viena, unde redactorii sunt adesea invitați. Îmi îngădui să consider fertile și lansările de carte pe care le organizez la conaționalii noștri de peste Atlantic, unde la New York, Denver, Troy, Sacramento și Cleveland din SUA, ca și la Windsor, Toronto, Montréal în Canada duc reviste literare ale urbeinoastre. Fără îndoială că toate acestea sunt un bun prilej de a promova pe scriitorii locali și imaginea Sibiului, scopul esențial al revistei aniversate astăzi. Viață lungă revistei “Rapsodia” și cenaclului, care merită să-și primenească continuu echipa cu tinere talente, ca o garanție a viitorului !
ANCA SÎRGHIE / UZPR