Prima reacție a Biancăi Andreescu după ce a ratat o minge de meci cu Simona Halep!

Bianca Andreescu a fost vizibil afectată după ce a ratat o minge de meci în duelul de la Turneul Campioanelor, pierdut cu 6-3, 6-7, 3-6, în fața Simonei Halep. Sportiva din Canada a vorbit și despre durerile la spate pe care le are.

”Nu sunt prea multe de spus. A fost un meci bun. Ea a luptat foarte bine. Nu mi-am luat șansele în setul al doilea, sunt dezamăgită. Iar spatele mă doare al naibii de tare.

Ea a început să pună mai multe mingi în teren, iar în setul al treilea, deși nu vreau să dau vina pe spate, am simțit că nu mai am aceeași forță. Dar am luptat bine cu ceea ce am avut. Sunt mândră de asta, totuși dezamăgită.

La început am executat bine planul. Serviciul. Returul a fost bun. Nu m-am simțit intimidată intrând în teren. Am privit-o ca pe un model, așa că să pot juca împotriva ei a fost interesant. Sper să mai am ocazia și să-mi iau revanșa”, a spus Andreescu, la conferința de presă.

Simona Halep – Bianca Andreescu 3-6, 7-6, 6-3 / Simo s-a impus în prima întâlnire directă

Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, în prima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen.

Darren Cahill a revenit oficial antrenorul Simonei Halep cu ocazia acestui meci. Românca a apelat de patru ori la serviciile australianului.

digisport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.