„111 Valori Naţionale pentru Vaslui”, cu subtitlul „Jurnalism cultural”, Editura Pim,Iaşi, 2019

 De curând am intrat în posesia acestei cărţi. Păi cum să nu fii curios să afli care sunt cele 111 valori naţionale în viziunea lui DV Marin?
 “Încercarea noastră este consacrată unor valoroși ai științei și culturii române care, prin eforturi personale, capacități individuale, să fie prețuiți pentru munca lor, iar însemnările de față să prezinte în eboșe fugare profiluri, acte și fapte”(autorul)
  Aşadar, avem de-a face cu personalități reale, stabile, consacrate iar nu cu „fugare profiluri”. Să răsfoim grabnic cele 513 pagini.

 Atrag şi titlurile care dau indicii clare privind abordarea şi prezentarea personalităţii ce urmează a fi prezentate: Corneliu Porumboiu, de-ai noștri, până la… Cannes pag 238, “Val Andreescu-Omul metaforei”,pag 17, „Constantin Ciopraga… optimistul!”, academician, – „un tip calm, păr alb, vorbă domoală, expresie fermă” – căruia îi datorează debutul în publicistică. Pag 69, „Ioan Dănilă, universitar alecsandrian”, pe care, spune autorul, „l-am simţit întotdeauna ca pe un frate, calm, documentat, afectuos profesionist”, p.139, Dumitru Brăneanu dr ing dar….şi mare scriitor pag 79, Ana Blandiana nu numai poetă pag 76, Ioan Baban: “Am plecat, că mi-a furat căciula”, sau Cornel Galben dintotdeauna prieten, pag 170, Iordan Datcu, istoricul folclorului”, p. 136, ,, Marian Petcu pe care îl vede „un aprig…muncitor”, p.298, pe „Grigore Ilisei, reporterul-scriitor fără frontiere”, p. 197, „Florin Piersic, actor cu memoria fantastică”, p. 300, „Ion Gheorghe Pricop care îi spusese .”tu eşti cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile”, p. 330, „Dan Ravaru – destin de preţuită personalitate locală”, p. 330, ”Valentin Silvestru, sau prietenul fără prieteni”, p.362, „Laurenţiu Şoitu, ieşean de la Şuletea, sau universitar”, p.39, CD Zeletin pag 459, IANCU GRAMA, poetul… navetist pag 179, Vasile Larco, epigramistul, prietenul,poetul pag 214.
 În carte, DV Marin, trece în rândul “valoroşilor” peşedinţi de ţară, prim miniştri, politicieni, personalităţi de peste hotare. Emil Constantinescu-președintele țării, profesor, prieten. pag 117, Ion Iliescu, un președinte… (România) pag 186, Teodor Meleşcanu, șef A.P.R., ministru și când nutrebuia pag 230, Adrian Păunescu, poet bun, politician rău, pag 294, REGELE MIHAI I… fără regat pag 342 sau P. S. Ioan Casian – Canada: „viitorul sună bine! pag 85
   Şi, aleg să mă opresc aici. În tot cazul,  111 nume cât se poate de diferite, pe alocuri chiar antagonice, unele unanim cunoscute, altele poate mai puţin.
Care este totuşi acel element comun care leagă toate aceste profile şi care este rostul cooptării lor în acelaşi loc? Este vorba despre personalităţi care „au îndrumat, au convorbit ori colaborat cu autorul acestor rânduri”. Aşa justifică şi preîntâmpină întrebările fireşti ale celor care vor parcurge aceste pagini, DV Marin. “Iată sine ira et studio rostul acestor însemnări” îşi întăreşte justificarea autorul.
Aproape fiecare dintre cele 111 nume merită a fi menţionate,  însă o să vă las dumneavoastră plăcerea de a le descoperi, de a le împărţi pe domenii şi interese sau, de ce nu, de a face propria dumneavoastră ierarhizare plecând de la această listă de nume şi renume.
   Nu putem să nu remarcăm şi apreciem acest efort al autorului, fie doar şi pentru simplul fapt că în spatele acestor rânduri stau ani de zbatere, încercări, implicare, eforturi, războaie, iniţiative, reuşite, conflicte, ani mulţi de presă, de televiziune.
Căci da, orice s-ar spune şi s-ar putea spune despre  DV Marin, el este înainte de toate,  „un om fără odihnă și fără astâmpăr”, aşa cum spunea binecunoscutul Alexandru Mironov, prezent şi el în acest volum.

 

Mihaela BĂBUŞANU / UZPR

 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.