Așa era omenosul țăran român ardelean și transilvănean

Atunci când feciorii şi bărbaţii căsătoriţi ai Jinei Mărginimii Sibiului făceau „slujbă la Împăratul de la Viena”, cătănind obligatoriu şi pe gratis mai toată viaţa în detaşamentul grăniceresc de la Orlat, supraveghind o întinsă porţiune a graniţei dintre Ardealul Imperial Austriac şi Ţara Românească, bunicile, nevestele, ficele, surorile şi mătuşile acestora îşi dădeau vacile gestante şi viţeii în grija oricărui păstor sau pădurar care voia să le urce la munte ca să le pască, ocrotească şi să le mulgă laptele. Stăpânele acelor vite cornute nepretinzând nici un folos din partea păstorilor, cu condiţia ca aceștia, târziu în toamnă, să le coboare în sat sănătoase şi cu viţeii după ele!.Tot cam aşa cum, în trecut, procedau şi ţăranii români din aşezarea Voşlobeni, de pe streaşina împădurită a masivului muntos Hăşmaşul Mare, din vecinătatea Lacului Roşu,  a Gheorghenilor şi a izvoarelor râurilor Mureş, Olt şi Bicaz. Un astfel de obicei pastoral fiind descris şi de talentatul prozator şi poet Geo Bogza (1908.1993) în măiastră „Cartea Oltului”.

AŞA S-AU NĂSCUT PRICESNELE, COLINDELE, DOINELE ŞI CÂNTECELE DE LEAGĂN, DE DOR ŞI JELE…

     Din istovitoarea suferinţă şi din prea multă trudă a ţăranului român, ieşit în câmp cu plugul la arat şi cu coasa la cositul ierburilor; cu oile şi vitele la păscut şi la mulsul laptelui; cu drumul carului cailor la  căratul lemnelor şi a fânului; la culesul ciupercilor, fragilor şi murelor; pe cărare cu ulciorul la izvor; cu dragostea şi cu ascultarea părinţilor şi bunicilor; cu mersul pe uliţa mare a satului la poveşti cu babele şi moşnegii ieşiţi în prispa caselor; cu iubirea şi stima pentru viii şi morţii tuturor neamurilor omenoase şi cuminţi, trăitoare în pace între Carpaţi, Dunăre şi Mare;

   -Din strădania, priceperea şi migală cu care ţărăncile românce torceau caierul de fuior prins în furcă, după care, în nopţile lungi ale iernilor năvădeau firele şi ţeseau iile, catrinţele, năframele şi eşarfele tricolore de la brâu, neuitând să înfrumuseţeze cusătura şi împletitura măiastră cu firele de borangic;

    -Din neînchipuita şi întristătoarea brutalitate a poruncilor Casei Imperiale Habsburgice de la Viena, de a le interzice românilor ardeleni credinţa străbună, obligându-i, prin minciună şi înşelătorie, să treacă cu sufletul, cu inima şi cu pasul, din tinda bisericilor ortodoxiei române la catolicismul uniaţilor Vaticanului de la Roma;

    -Din suferinţele multe şi dureroase ale lui Horea şi Iancu, precum şi ale moţilor şi celorlalţi români ardeleni care le-au urmat îndemnurile de a lupta pentru credinţa din bătrâni, pentru dreptatea socială şi pentru netăgăduitul adevăr istoric al dăinuirii noastre creştineşti multimilenare pe aceste sfinte şi roditoare pământuri natale;

    -Din teama faţă de nemilosul şi păgânul general austriac de cavalerie Bukow (Adolf von Nikolaus,1712-1764), din ale căror porunci armatele imperiale au dărâmat mândrele şi cuminţile biserici şi mănăstiri ale românilor ardeleni, azvârlind împotriva lor ghiulele trase de tunurile înrobirii şi şovinismului feudal;

    -Din iscusinţa şi perseverenţa cu care înaintaşii noştri, întru credinţă, limbă şi neam, şi-au mutat ruga, din bisericile distruse, în sfintele icoane ascunse sub pernele plânse ale paturilor odihnitoare ale viilor şi morţilor, precum şi ale urmaşilor-urmaşilor acestora;

    -Din bunătatea şi dragostea vrednicilor mame care au picurat în urechile şi în sufletele pruncilor lor, odată cu alăptatul şi cu fredonatul în dulcele grai românesc, pricesnele şi cântecele de leagăn, de dor şi de multă jele, învăţându-şi copiii, nepoţii şi strănepoţii ce înseamnă iubirea şi preamărirea chipului blând al Maicii Domnului cu Pruncul în braţe!     

ARMONII ARMONIOASE

    În Piaţa Mare Medievală a Sibiului pe toată durata reuniunilor formațiilor artistice şi ale bucătarilor  etniilor populațiilor trăitoare pe pământ românesc, evenimentele s-au derulat cam aşa: la început s-a auzit acordeonul cazaciocului ruşilor lipoveni, urmat de tradiţionala votcă ardeită; peste cântecul doinit din fluier s-au suprapus reţetele în versuri şi cântec ale jintiţelor şi mămăligilor ciobăniţelor din satele mărginene, bucatele fiind udate cu câte un pahar de vin din podgoria tomnatică a Jidveiului Târnavei Mici; au urmat cântecele şi dansurile polcilor săseşti, după care s-a servit hencleşul hârtibăcian, ornat cu griş fiert în lapte şi stropit cu gălbenuşul ouălor de curcă, frăgezit cu smântâna laptelui de bivoliţă şi îndulcit cu miere de albine; când s-a jucat ceardaşul secuilor şi fecioreasca ceangăilor transilvăneni a apărut gulaşul papricat şi colacul chiurteş glazurat cu zahăr ars; când s-a auzit sârba sârbească au apărut găluştele cu prune umplute cu miez de nucă prăjit; când s-a cânta turceşt, greceşte şi macedoneşte ca în Dobrogea românească s-a servit chebacul din carne de oaie, rahatul aromat şi baclavaua cu nectar din piersici supracoapte; când s-a jucat ţigăneasca romilor căldărari din Brateiul Târnavei Mari a apărut tocăniţa la ceaun din carne de viţel, precum şi castraveţii înăcriţi la dogoarea razelor tomnatice ale soarelui. Aşadar, o adevărată frăţietate şi armonie multi-etnică în cântec, joc şi port popular!. Dar şi băuturi aromate şi bucate gustoase, plăcute gurilor pofticioase şi frumoase vederii ochilor.      

                                               Ioan Vulcan-Agniteanul / UZPR

Despre autor
  1. CORINA VLAD DIACONESCU Reply

    MULTUMIM!
    E SANATOS PENTRU STAREA NOASTRA ACTUALA SA NE MAI AMINTIM TOATE ACESTE LUCRURI CARE AU MARCAT VIATA ROMANILOR.
    MIE MI-AU DAT LACRIMILE!
    NU ESTE PRIMUL TEXT PE CARE VI-L CITESC.
    FELICITARI!

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.