default-logo

Lumină Lină la New York de peste 20 de ani

Puţine reviste din diaspora română s-au învrednicit de apariţia constantă, în cazul nostru, trimestrială, fără sincope şi fără ca uneori să apară numere combinate, timp de peste 20 de ani, atunci când nu au avut un sponsor de durată, instituţional în special (un ICR, un minister al culturii sau alte instituţii asemănătoare), aşa cum a supravieţuit Lumină Lină. Gracious Light doar prin sponsorarea fondatorului şi directorului ei, semnatarul acestor rânduri, şi a Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din New York, înfiinţată şi păstorită de acelaşi semnatar în 1993 (au fost şi mici excepţii pe acest întreg parcurs). Aniversarea a douăzeci si doi de ani de apariţie neîntreruptă este deci un prilej de bucurie personală şi comunitară şi reprezintă un eveniment deosebit în cercurile literare, academice, de cultură şi spiritualitate din ţară şi diasporă, câtă vreme acestea au fost şi sunt domeniile pe care le acoperă revista şi câtă vreme ea a îmbrăţişat cu generozitate debutanţi şi specialişti din aceste domenii şi din altele încă.
În cei douăzeci si doi de ani de publicistică revista a împlinit o activitate „misionară” de o deosebită semnificaţie ce ţine de locul valorilor noastre româneşti în conştiinţa românilor din interiorul şi din afara frontierelor ţării; mă refer aici pe de o parte la contribuţia sa la menţinerea în conştiinţa românilor diasporei (în cazul acesta, româno-americane în special) a sensului apartenenţei lor la matca şi neamul românesc, în contextul în care, de multe ori, sensul acestei apartenenţe se diminuează dramatic, şi pe de altă parte, la menţinerea în conştiinţa românilor de acasă a faptului că dincolo de frontierele ţării, în comunităţile româneşti, se face cultură de calitate, că nu există două culturi române aşa cum nu există două limbi române, că în nici un caz cultura diasporei nu este o cultură „second-hand”, ci dimpotrivă, în multe cazuri în diasporă se scrie mai autentic decât în ţară, aşa cum, de exemplu, în timpul regimului comunist, adevărata literatură se făcea în exil şi nu (sau mai puţin) în ţară. Important este şi faptul că această cultură română a diasporei se afirmă în mediile din jur (americane în acest caz) şi astfel promovează valorile fundamentale ale spiritualităţii neamului nostru, cu caracter eminamente identitar, valori prin care „viem şi suntem” după o frumoasă expresie a Sf. Ap. Pavel (Fapte 17, 18).
Nu în ultimul rând, revista a contribuit şi contribuie, ca pod peste ocean ce este, la apropierea, cunoaşterea şi aprecierea reciprocă, în această epocă în care dezbinarea şi invidia, se spune şi se pare, câştigă tot mai mult teren în sufletele egolatre ale tot mai multora. De aceea zicea şi Erich Fromm că dacă vreodată omenirea va pieri, aceasta nu se va întâmpla din cauza lipsei de informaţie (vorbind de era informaţiei agresive în care trăim), ci din cauza lipsei de apreciere reciprocă.
Munca gratuită la revistă, constantă, generoasă, competentă, profesionistă, a fost depusă de un mic grup de entuziaşti care mi s-au alăturat de la început şi care trebuie menţionaţi aici în semn de gratitudine din parte-mi, deşi această menţiune nu echivalează nici pe departe implicarea lor totală, cu dragoste şi sacrificii de multe ori, în munca de redacţie.
Mă refer aici la trei persoane, Claudia Damian, soţia mea, criticul şi istoricul literar M. N. Rusu şi profesoara universitară şi scriitoarea Mihaela Albu, ultimii doi, acum redactori şefi ai revistei, Mircea pentru geografia americană a acesteia, şi Mihaela pentru cea europeană (ambii membri activi ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România).
Fără a intra în detalii trebuie să precizez aici că motorul muncii redacţionale care implică supravegherea fluxului corespondenţei literare, tehnoredactarea, operarea corecturii în cele trei-patru faze ale acesteia, finalizarea versiunii gata de tipar, este Claudia.
Eu cu Mircea şi Mihaela (cât aceasta a fost la New York şi de când a devenit redactor şef al revistei) ne-am ocupat de corespondenţă, selectare, lecturare a cantităţilor enorme de materiale sosite la redacţie, corecturi, ş.a.
Atât Mircea cât şi Mihaela au adus contribuţia lor semnificativă la evoluţia revistei prin ani: Mircea, cu experienţa lui recunoscută în critica literară şi în istoria presei contemporane, iar Mihaela cu spiritul şi experienţa ei universitară, iar după reîntoarcerea în ţară, cu promovarea revistei, lucru foarte important.
Evident, se cuvine a duce aici un cuvânt de mulţumire şi recunoaştere tuturor colaboratorilor revistei de-a lungul celor douăzeci si doi de ani de existenţă, şi în mod special, Prof. univ. Dr. Aurel Sasu care, după primii zece ani de apariţie a revistei, a editat împreună cu Carmina Popescu volumul Căile luminii cu bibliografia adnotată a acesteia (alături de volumul intitulat Întâlnirile de vineri, lucrat cu aceeaşi colaboratoare, dedicat atunci celor 13 ani de activitate neîntreruptă a cenaclului literar „M. Eminescu” din New York, al cărui forum publicistic este revista Lumină Lină), iar mai recent, la 20 de ani de existenţă, împreună cu Flavia Topan, a adus la lumină un nou volum, ca o continuare a precedentului.
Ceea ce deosebeşte revista noastră de alte reviste literare, sau la modul mai general, de cultură, este faptul că aceasta publică, pe lângă materiale ce ţin de rubricile amintite mai sus, şi materiale, informaţii, fotografii ce ţin de viaţa comunităţii româneşti din New York. Acesta este un lucru deosebit de important pentru istoria diasporei româno-americane, pentru oricare cercetător care în viitor va fi interesat să studieze şi să scrie despre viaţa acestei comunităţi. În acest sens revista reprezintă un tezaur indispensabil pentru o astfel de cercetare.
La această frumoasă aniversare, în numele comitetului redacţional, restrâns şi extins, doresc colaboratorilor şi cititorilor revistei Lumină Lină clipe luminoase şi line în viaţa lor de creatori sau consumatori de cultură românească autentică. Fie ca revista să reprezinte pe mai departe o candelă ce răspândeşte lumina valorilor autentice ale culturii şi spiritualităţii neamului nostru.

 

 

 

Theodor Damian / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.