2019 – ANUL CĂRȚII ÎN ROMÂNIA – COLEGIUL TEHNIC ”ELIE RADU” PLOIEȘTI

Joi, 5 decembrie 2019, la Colegiul Tehnic ”Elie Radu” din Ploiești a avut loc un schimb de experiență cu tema ”2019 – Anul cărții în România” la care au participat bibliotecari de la școli/licee din Ploiești și din județul Prahova.

Invitați speciali au fost prof.dr. Elena Trifan,  fost cadru didactic al liceului, scriitor și publicist,  și scriitorul Gelu Nicolae Ionescu, directorul Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” Ploiești.

Elena Minea, profesor și bibliotecar al Colegiului Tehnic ”Elie Radu,” amfitrion și organizator al acestei întruniri, a susținut o prezentare power-point, sintetică și originală  cu tema ”Literatura, de la compromis la libertate,” privită de-a lungul timpului atât în plan național, cât și universal.

 Elevi ai colegiului au citit poezii ale unor poeți consacrați atât din regimul comunist, cât și din cel actual.

Elena Minea a dat citire și referatului ”Nichita Stănescu în contextul literar proletcultist”  despre a cărui poezie afirmă că ”Este o contradicție împotriva marxismului, o revoltă a Cuvântului contra comunismului și ideologiei, care rupea legătura dintre om și creație.” Au fost recitate poezii nichitastănesciene și audiată de pe CD vocea poetului recitând din propriile creații.

Prof.dr. Elena Trifan s-a implicat în realizarea activității cu un medalion științifico-literar/jurnalistic în care a prezentat cărți proprii despre vocabularul presei postdecembriste: ”Dicționar de neologisme și abrevieri recente”, coautor Adrian-Ioan Trifan, ”Formarea cuvintelor în publicistica actuală” (teză de doctorat), cartea de cronici despre evenimente culturale ”Consemnări I”, cartea de reportaje ”Însemnări de călătorie”, volumul de poezii: ”Nori în soare”și colecția ”Poeți cu atitudini”, apărută sub girul Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” Ploiești.

 A citit din propriile poezii și epigrame.

De asemenea, a prezentat și sumarul revistei ”Atitudini” a Casei de Cultură ”I.L. Caragiale” Ploiești și al revistelor  UZPR: ”Certitudinea”, ”UZP” și ”Cronica timpului.”

La discuții au luat parte scriitorul Gelu Nicolae Ionescu, Mihaela Oana Niculescu – bibliotecar CCD, Anda Mihaela Miroiu – bibliotecar Liceul ”Al.I. Cuza” Câmpina.

Au fost aduse în dezbatere aspecte precum: relația politică și cultură, compromisul literar,  libertatea de exprimare, importanța unor scriitori prahoveni precum Nichita Stănescu și Ion Stratan.

Activitatea de la Colegiul Tehnic ”Elie Radu” a evidențiat faptul că bibliotecarul este un om complex, dornic de cunoaștere, foarte bine și multilateral pregătit, amabil și cooperant. 

                                                                                                                             

Elena TRIFAN / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.